Punctul B(enicassim) Benicassim se află pe malul Mediteranei spaniole, la 60 km de Valencia. E un paradis vibrant în miniatură, iar drumul pînă acolo - autobuz de noapte plus taxi la cinci dimineaţa - îţi pune la grea încercare spiritul de aventură şi anduranţa. Unde mai pui că, odată ajuns, trebuie să ai şi puţin noroc pentru a mai găsi un loc bun în camping. Nu e însă decît o repetiţie pentru cele patru zile intense de festival (FIB Heineken) care te pîndesc la cotitură. Dacă zici camping, zici coadă la duş cu apă rece. Zici cort în flăcări la 9 dimineaţa, după ce apuci să dormi tun doar trei-patru ore pe saltea tare. Nu zici însă prînz de la supermarket, pentru că un meniu regal la restaurant te scoate la doar 8 euro, unde mai pui că paella şi calamar nu găseşti la Nic-urile lor. Plaja invită la letargie, iar marea nu te revigorează de fel - aşa e de caldă. Poate doar tehno-barul de alături, după beat-urile cărui îţi poţi regla bătăile inimii înainte de a te abandona maratonului nocturn de concerte. Cei de la Ash te fac praf, dar nu trece mult pînă să renaşti din propria cenuşă. Respiri atmosferă cool şi muzică şi transpiri sponsori (Heineken şi Coca-Cola) prin toţi porii. Cînd Pet Shop Boys vin la bis cu It's a Sin, păcătuieşti şi tu îmbrăţişîndu-i euforic şi la întîmplare pe cei care-ţi dansează în ceafă. Zici pas chimicalelor de orice fel, cîtă vreme primeşti o supradoză de Chemical Brothers, ţipi primar pe Primal Scream şi electro-juisezi cot la cot cu fetele cucuiete post-punk de la Electrelane, revelaţia festivalului. După care ieşi delabrat din scenă, fericit că ai găsit Punctul B, în vreme ce alţii bîjbîie în căutarea lui G. |
 |
Piedone în Elveţia Aterizarea la Locarno, cu muzica încă bubuindu-ţi în ceafă, are aerul unui post-coitum de lux. În această staţiune cochetă şi scumpă care găzduieşte cel mai prestigios festival de film din Elveţia, îţi poţi linge şi cicatriza rănile muzicale cu filme despre conflictul israelo-palestinian. Cum e Private, un soi de No Man's Land cu actori din ambele tabere, la fel de ingenios şi de tensionat. Funcţionează, să ştii. Asta cînd Lacul Maggiore nu-ţi pare mai tentant. Mai poţi vedea un film despre adicţia la ţoale (Tony Takitani), un thriller danez despre jocurile electorale (King's Game) şi o manga japoneză (Appleseed) de pe urma căreia vocabularul tău e mai bogat cu un cuvînt: bioroizi. Te poţi pierde printre cei 8000 de oameni care populează seară de seară imensa Piazza Grande pentru proiecţiile în aer liber. Te mai poţi încrucişa cu Bud Spencer şi reaminti de vremurile în care stăteai la coadă să-l vezi cărînd pumni în Egipt. Sau cu ochii verzi ai lui Udo Kier, cel mai pervers Dracula pe care l-a dat cinematografia americană. Altminteri, cele mai animate petreceri sînt cele în care nu se-ntîmplă nimic, în afara situaţiilor în care un "dizeuz" caraghios masacrează simpatic hituri latino. Iar cînd profesionistul din tine te-ndeamnă să bifezi cinci filme pe zi, e suficient să revezi Videograme dintr-o Revoluţie şi să-l auzi pe Caramitru zicînd "Fă-te că munceşti" pentru a realiza că, de fapt, nu păcăleşti pe nimeni... |