Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Henric al IV-lea

Henric al IV-lea de Pirandello - un spectacol exemplar


Nicolae Prelipceanu

România Liberă, iunie 2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Dacă tragedia lui Pirandello Henric al IV-lea este sigur una marca Pirandello, tot atît de adevărat este că spectacolul de la Bulandra, realizare a marelui regizor Liviu Ciulei, director onorific al teatrului, este una marca Ciulei.

Pirandello construieşte o lume iluzorie, în spatele căreia stă de fapt alta, cea reală, dar aceasta izbucneşte la un moment dat pentru a arunca în aer iluzia iniţială. În cazul nostru, tînărul din lumea bună care cade de pe cal la o petrecere mascată îşi pierde cunoştinţa şi cînd îşi revine se crede în continuare Henric al IV-lea, cel care în secolul al XI-lea a trebuit să facă penitenţă la Canossa, în faţa Papei pe care-l sfidase. I se organizează o lume artificială, un palat şi o curte, în mijlocul căreia el continuă să se poarte ca un rege din alte vremi. Cei care-l vizitează trec în prealabil printr-o garderobă cu veşminte de epocă şi spun că sunt personajele despre care se ştie că formau anturajul regelui din secolul al XI-lea.

Amicii săi de altădată - au trecut între timp 20 de ani de la drama lui - revin să încerce, împreună cu un medic, o experienţă pentru a-l face să se întoarcă şi el la realitate. Cea pe care o iubea în momentul accidentului revine împreună cu soţul său, tot de atunci, sub numele unei marchize din epocă. Este prezent şi soţul ei, personajul inconsistent, uşuratic, pe care "Henric" îl detestă în mod explicabil. Se vădeşte că de 8 ani fostul lor camarad de mascaradă s-a trezit din coşmarul său, dar şi-a dat seama că a pierdut prea mulţi ani pentru a se readapta la viaţă şi de aceea a continuat să-şi joace rolul în prezenţa celor angajaţi pentru a-i constitui o curte. Totul se dezvăluie gradat, subtil, în felul cunoscut din piesele lui Pirandello.

Cît despre marca Ciulei, aceasta este una a seriozităţii cu care este tratat textul în toate articulaţiile sale. În plus, personajul central este interpretat de Marcel Iureş, cu o subtilitate şi o gradare a emoţiei greu de atins de un alt actor. Dacă în prima sa apariţie îl revezi în minte pe Peter O'Toole din filmele cu subiect clasic englez, treptat, actorul, marele Marcel Iureş, redevine el în-suşi, controlînd magistral situaţia, situaţiile, creîndu-le chiar, în demonstraţia lucidităţii sale, ascunse celorlalţi pînă atunci, de 8 ani. De fapt ne dezvăluie falsul Henric, el a căzut de pe cal pentru că acesta a fost împuns cu sabia - pe cînd stăpînul său călărea alături de cea pe care o iubea în secret - chiar de soţul acesteia. Cei doi, interpretaţi pe măsura partenerului lor de Camelia Maxim şi Răzvan Vasilescu, actori de valoare constantă, cu mari realizări la activ şi pînă acum, ţin parcă pe umerii lor soclul pe care se construiesc fantasma şi apoi chipul real al amicului lor din tinereţe, pierdut şi regăsit cu sentimente diferite de către ea şi de către el.

Dacă "Henric" îşi dă seama că a pierdut 20 de ani din viaţă, şi poate că nu e decît un mort viu, la rîndul său marchiza, interpretată de Camelia Maxim, îşi dă şi ea seama că l-a pierdut pe cel care ştiuse să o iubească, rămînînd cu celălalt, baronul Belcredi, intepretat de Răzvan Vasilescu. Deşi actori remarcabili în alte roluri, Andreea Bibiri, Cornel Scripcaru şi Şerban Pavlu sunt aici mai palizi, cu cîteva tresăriri, dar fără un contur pregnant. Cît despre cei patru tineri curteni ai lui Henric al IV-lea, aceştia s-au înfăţişat în seara premierei mai mult ca nişte recitatori ai propriilor roluri decît ca nişte veritabili interpreţi, Gheorghe Ifrim în stilul său de la grupul Vouă, Alin Oltean, Cătălin Fărtăeş şi Emanuel Pîrvu fără nici un relief iar valetul Valentin Popescu într-un efort meritoriu de a-şi umple cele două roluri, cel din piesa în piesă, adică de la "Curtea lui Henric", şi cel din viaţa reală, atunci cînd "Henric" nu e prezent în scenă.

Momentele tragice sunt controlate excelent de Marcel Iureş, în creşterea firească spre crima finală, totul purtînd şi urma leului care este venerabilul regizor Liviu Ciulei. Finalmente, spectacolul mi s-a părut mai închegat, mai memorabil decît Şase personaje..., în aceeaşi regie şi care a avut premiera acum cîteva săptămîni.



 Toate articolele despre Henric al IV-lea


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Nicolae Prelipceanu


Alte articole

 Moartea memoriei - Henric al IV-lea, Oana Stoica
 Marcel Iureş, elevul scos la tablă - Henric al IV-lea, Cristina Modreanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer