Cosmopolitan / martie 2005
Muzica şi sexul au mers dintotdeauna mînă-n mînă. E drept că pînă nu de mult, mîinile în cauză fie ţineau nişte chitare agresive şi soioase, fie se ţineau de şliţul unor pantaloni largi, căzuţi în vine cît să vedem chiloţii de firmă. Rock-ul şi rap-ul conduceau detaşat revoluţia sexual-muzicală, în vreme ce pop-ul făcea figură de fetiţă speriată care sugea lollipop, fiind rareori îmbrăcată într-un tricou mulat şi umed. Asemenea lui Britney Spears din perioada ei virginală, muzica pop a fost percepută ca o puştoaică sexy care, fără a fi complet inhibată, nu era dispusă să meargă mai departe de preludiu.

Astăzi însă asculţi versurile şi crezi că n-ai auzit bine. Te uiţi la nişte videoclipuri şi ţi se pare că-n seria Emanuelle juca, de fapt, Albă-ca-Zăpada. Deschizi o revistă şi fie poţi studia anatomia feminină sau masculină, fie citeşti aventuri sexuale demne de orgiile rocker-ilor din anii '70. Şi ce evidenţă mai bună poţi avea decît titlurile unor piese recente? După Genie in a Bottle, Christina Aguilera şi-a descoperit latura Dirrrty. Cariera solo a lui Beyonce avea clar nevoie de o declaraţie de intenţie cît mai tranşantă şi i s-a spus Naughty Girl. Febra Kylie trebuia să continue corespunzător, imună la orice tratament, şi chiar puteai alege: Slow sau Red Blooded Woman. Iar Usher căuta o Bad Girl care să Do It To Me. Cît despre adevăratul Milkshake al lui Kelis, să fim serioşi: chiar a crezut vreo clipă cineva c-ar fi paharul ăla înspumat din care soarbe tipa? Vorba lui Nelly, It's getting' hot in here (so hot)...


Sexul şi muzica

Apărătorii fervenţi ai moralităţii, cei care n-au ce face şi lipesc avertismente pe albumele cu conţinut explicit, ar vrea, probabil, să ne convingă de indecenţa muzicii şi să ne protejeze de flagel. Adevărul e însă că nu e prima oară cînd cultura pop muzicală face victime în rîndul publicului, dereglîndu-i reperele morale. La urma urmei, plutonul de amazoane de azi a fost precedat acum zece ani de Madonna care, luată de valul justificărilor, se oferea trup şi suflet pe tavă. Iar cu 40 de ani înainte ca Erotica să fie interzisă de MTV, Elvis "The Pelvis" Presley era, la rîndul lui, cenzurat de reţelele de televiziune. Apariţiile lui pe ecran se terminau undeva la nivelul taliei, pentru că un creier puritan credea că numai aşa poate ţine la adăpost minţile înfierbîntate ale tinerilor de influenţa coruptibilă a acelor şolduri unduitoare.

Prince avea încă din 1979 o Dirty Mind. David Bowie experimentase look-ul androgin şi bizareriile de make-up cu mult înainte ca Marilyn Manson să le forţeze limitele. Jerry Lee Lewis s-a căsătorit cu o minoră acum jumătate de secol, înaintea propunerii indecente pe care R Kelly i-a făcut-o protejatei lui de 15 ani, Aaliyah. Iar The Rolling Stones îşi făcuseră veacul la conacul lui Hugh "Playboy" Hafner înainte ca biscuitul de Fred Bizkit să fie conceput de părinţi.

În unele ţări, single-ul lui George Michael, I Want Your Sex, era şters de pe ediţiile locale ale albumului Faith (chit că piesa era, în mod ironic, despre monogamie; mă rog, nu chiar, dar pe-acolo...), iar în Africa de Sud, de pildă, primul cîntec în titlul căruia îşi găsea loc infamul cuvînt de trei litere lovea radioul abia în 1991: Let's Talk About Sex, al celor de la Salt'n Pepa.

Astăzi, la numai 14 ani după, se pare că un decolteu mai temerar, un abdomen mai musculos şi mai transpirat sau o sugestie mai apăsată sub presiunea textilelor şi-au pierdut aura de tabu şi ţin deja de preistorie. În zilele noastre, trebuie să faci ceva cu adevărat şocant, gen cascadorii a la Janet Jackson, pentru a capta cît de cît atenţia. Deşi, nici atunci nu-i sigur...


Fetele rele

Poate că lui Justin Timberlake îi place să creadă că fenomenul "dirty pop" a fost declanşat de trupa 'NSync, dar, în realitate, datorăm această ofensivă părţii feminine. Femeile sînt cele care au dat tonul, transformîndu-se pe sine şi operînd liftinguri asupra unei industrii muzicale încheiate pînă la gît. În definitiv, nişte versuri obraznice şi un cîrd de fătuci în sutiene lucioase - obligatorii în videoclipurile trupelor de băieţii - nu-s de-ajuns pentru a porni o revoluţie pop.

Missy Elliott a ieşit la înaintare cu Get Your Freak On, Britney nu ne-a mai plictisit cu discursurile ei despre virginitate, iar Kylie şi-a asortat come-back-ul cu o pereche de pantalonaşi aurii, declarînd explicit: "Vreau să-ncep să cînt despre sex." Atunci cînd piesa ei, Spinning Around, s-a învîrtit prin clasamente, înainte să se-nşurubeze pe cea mai înaltă poziţie, a fost pentru prima oară cînd un posterior îşi croia drum în topuri.

Tactica a fost adoptată cu egal aplomb de Jennifer Lopez, iar pentru că ea trebuia să poarte şi un nume de cod, fetele de la Destiny's Child i-au zis "bootylicious". Febra transformărilor a atins-o şi pe Kelis care, din fată supărată pe lume, a devenit - o dată cu albumul Tasty - bombă sexuală. Refrenul lui Cindy Lauper devenise cuvîntul de ordine (Girls Just Wanna Have Fun), chit că nu toată lumea a început să-l fredoneze. Avril Lavigne, de pildă, a păstrat distanţa, declarînd că sexualizarea excesivă a suratelor ei nu le garantează supremaţia: "N-o să mă vedeţi în ţoale care să-mi pună în valoare sînii, abdomenul sau fundul. Iar asta nu pentru că n-aş avea un corp beton. Aş putea fi lejer Britney. Aş putea fi chiar mai bună ca Britney." Nu ştiu alţii ce cred, dar mie-mi miroase a gelozie...

Această polarizare - bombe sexuale versus artiste adevărate - nu face însă decît să evidenţieze un alt dublu standard cu care se operează în industria muzicală. În vreme ce Snoop Dog e ridicat în slăvi pentru reprizele lui porno-muzicale din Doggystyle, noua Christina Aguilera e înfierată pentru îndrăzneala cu care-şi expune fesele, pozînd în dirty girl. Reacţia ei din revista Q? "Societatea e promptă atunci cînd trebuie să le pună la zid pe femeile care-şi explorează latura sexuală şi nu se-ncurcă în nuanţe, numindu-le fără rezerve paraşute. Adică D'Angelo poate să apară într-un videoclip în care e clar că i se prestează un sex oral. Cînd însă noi răspundem cu aceeaşi monedă, lumea uită dintr-o dată că o facem de dragul show-ului." Xtina e şi mai incisivă în versurile cîntecului Can' Hold Us Down, care poate fi citit ca o declaraţie de independenţă: "Ce, n-ar trebui să spun ceea ce spun, eşti cumva ofensat de vorbele mele, numeşte-mă cum vrei, nu-mi pasă... e un dublu standard cu care se operează în lumea noastră, bărbatul e cu atît mai tare cu cît şi-o pune mai zdravăn, în vreme ce femeia care face la fel e etichetată drept curvă." Iar lovitura sub centură venea la final: "Nu eşti decît un băieţaş, crezi că eşti tare, dar de fapt ai gura mare pentru că situaţia nu stă la fel şi-ntre picioare..."


Sexploatare

Să ne-nţelegem acum: există totuşi o limită. Numai că nu toată lumea e conştientă de ea. Videoclipul Dip It Low al Christinei Milian o lua rău pe arătură atunci cînd solista se abandona unui delir uleios care o făcea să-şi exploreze pînă şi cele mai intime unghere. Iar celebrarea juicy-juicy a actului sexual din piesa Nookie al lui Jackie O a fost nominalizată în top 5-ul celor mai vulgare videoclipuri de pe www.launch.com, făcîndu-i pe redactorii site-ului să declare: "Atunci cînd Jackie cîntă despre cum scorbura ei îi plăteşte toate facturile, te-ntrebi cît de des iese fata asta la cumpărături."

Urmează apoi tuşele lesbi, în care poţi vedea fie afecţiune genuină, fie dorinţa de a-ţi explora sexualitatea pînă la capăt (ca-n cazul lui Pink), dar, în realitate, e vorba, de cele mai multe ori, de manipulare mediatică. Madonna n-o să ne convingă niciodată că n-a înţeles toată tevatura de cînd cu sărutul ei cu Britney la MTV Video Music Awards. Dacă nici Mama Reinventării nu recunoaşte o cascadorie publicitară pe care tot ea a coordonat-o meticulos, atunci cine? Cît despre şcolăriţele lesbi de la tATu: chiar le-a crezut cineva?

În topul sexploatării conduce însă detaşat Justin Timberlake. De parcă n-ar fi fost de-ajuns muzica şi mişcările lui delicioase de scenă, suficiente cît să-i asigure un loc cît mai sus în topul dezirabilităţii, tipul s-a folosit de fiecare duet mixt pentru a capitaliza. În 2003 şi-a făcut palmele căuş pentru a cuprinde în ele fundul lui Kylie, iar anul trecut a arătat lumii întregi sfîrcul înstelat al lui Janet.

În toată această frenezie eliberatoare, există unii care merg contra curentului, anticipînd parcă saturaţia care pîndeşte după colţ: după ce le-a dezbrăcat în chiloţi şi-n maiou pe fetele de la tATu, managerul lor, Ivan Shapovalov, aruncă pe piaţă o fătucă de 16 ani îmbrăcată din cap pînă-n picioare într-o burka. Indiferent de evoluţia starurilor pop, rămîne de văzut dacă acestea vor fi în stare să "managerieze" şi stilul de viaţă al rockerilor (al căror "rafinament" poetic tot nu l-au egalat; e greu să concurezi cu refrenul "I wanna fuck you like an animal" al celor de la Nine Inch Nails...) sau vor rămîne încremenite într-o poză şoc şic. Ultimul single al lui Britney, I've Just Began, promite: I just wanna have some fun, and I'll do it until I'm done, I'm telling you.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus