Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Chronicles of Narnia: The Lion, the Witch and the Wardrobe

Surprinzătoarea înviere Disney a unui leu flocos - The Chronicles of Narnia


Cătălin Sturza

Cultura, februarie 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În ultimele săptămâni, s-a dat, în box-office-ul mondial, o bătălie plină de întorsături dramatice între un film cu baschet, unul de groază şi o poveste pentru copii. Câştigătorul a rămas, deocamdată, The Chronicles of Narnia: The Lion, the Witch and the Wardrobe, în regia lui Andrew Adamson. Cu încasări care trec de 300 de milioane de dolari şi cu patru săptămâni de dominare a pieţei internaţionale, prima ecranizare după seria fantasy scrisă de C.S. Lewis are toate şansele să ajungă cea mai de succes peliculă Disney din toate timpurile, depăşind Toy Story (John Lasseter, 1995).

Pe lângă bani, ecranizarea celei dintâi dintre cele şapte cărţi ale seriei Narnia (a doua, în ordine cronologică) a mai adus câteva lucruri: fani şi, cel mai probabil, prozeliţi. Într-un articol publicat în The Guardian chiar înainte de lansarea filmului în Anglia, ziarista Polly Toynbee atrăgea atenţia asupra unei campanii de promovare a credinţei desfăşurată în bisericile creştine britanice prin slujbe pe tema "Evangheliile după Narnia". "De la început până la sfârşit, eşti urmărit de un sentiment profund de manipulare, obişnuit pentru producţiile Disney. Pe de alta parte, filmul e fidel tendinţei prozelitiste a cărţii, care este un apel emoţional către credincioşi" adaugă Toynbee. Ea consideră că elementele alegorice ale poveştii sunt "crispante, apăsătoare şi îngrozitoare".

Filmul, lansat strategic în apropierea Crăciunului, redă destul de fidel peripeţiile celor patru fraţi Pevensie, care sunt evacuaţi, în timpul celui de-al doilea Război Mondial, din Londra, ajungând într-o imensă casă de ţară. Mezina familiei, Lucy (Georgy Henley), descoperă un dulap prin care trece într-un tărâm fantastic. Intră în scenă o iarnă permanentă, împrumutată din mitologia nordică, şi un faun vorbăreţ, luat pe sus direct din legendele greceşti. Lucy e urmată de fratele său, Edmund (Skandar Keynes), care dă nas în nas cu Vrăjitoarea Albă (Tilda Swinton). Aceasta e un tiran energic, de o încântătoare şi malefică răceală, care visează ce altceva decât să-i înrobească pe toţi locuitorii Narniei. Băieţelul, care îşi dorea în secret să îi plătească o poliţă fratelui său mare şi enervant, Peter (William Moseley), cade repede în plasa crăiesei, care îl ademeneşte cu nişte bucăţele de rahat. Până la urmă, toţi cei patru puşti trec împreună prin dulap şi află, de la nişte castori vorbitori, că ei sunt, tam-nisam, prinţii care vor sparge blestemul iernii, urcându-se pe tronul Narniei. Nu se ştie de ce tocmai ei au fost aleşi, însă toată lumea e dispusă, brusc, să-şi dea viaţa pentru supravieţuirea lor. Inclusiv leul Aslan, adevăratul rege al Narniei, care va fi sacrificat de Vrăjitoare pentru a răscumpăra trădarea lui Peter.

J.R.R. Tolkien, a cărui trilogie, Stăpânul inelelor, a consacrat genul fantasy, dispreţuia cartea, în ciuda afecţiunii sale pentru Lewis şi a faptului că el îşi convertise prietenul la creştinism. Tolkien credea că teologia lui C.S. Lewis, expusă prin alegoria sacrificiului cristic al leului Aslan, este ţipătoare şi naivă şi că îmbinarea elementelor mitologice e inconsistentă. Obiecţiile se aplică şi filmului Leul, Vrăjitoarea şi dulapul, care prinde valul stârnit de Peter Jackson prin ecranizarea lui Tolkien. De exemplu, în povestea care o ia serios pe panta intervenţiei providenţiale a celor patru fraţi apare un personaj care se asortează ca nuca-n perete: Moş Crăciun. E ca şi cum Titanicul s-ar ivi, brusc, în mijlocul unui documentar despre marşul pinguinilor filmat în Sahara. Lupta din final, între Aslan cel reînviat şi susţinut de puţine vietăţi fidele şi vrăjitoarea carismatică, stăpână peste o armată ceva mai persuasivă, ar trebui să fie măreaţă şi emoţionantă. Ea este însă derizorie, deoarece o mulţime de făpturi micuţe şi benigne se năpustesc, bezmetice, printre centauri şi minotauri, în timp ce fraţii Pevensie seamănă cu orice, numai cu războinici convingători nu.

Ca puncte tari, prima parte a seriei Narnia aduce în scenă patru copii-actori talentaţi, o vrăjitoare de pus în ramă şi un arsenal de efecte speciale pe măsura producţiilor fantasy ale momentului. Ca puncte slabe, povestea, pe alocuri foarte naivă, e inconsistentă şi neconvingătoare. Filmul nu reuşeşte să facă trecerea spre un univers de sine stătător, dar oferă copiilor un bun prilej de a se amuza înnebunindu-şi părinţii cu întrebarea: de ce moare leul cel flocos? Sunt multe şanse ca seria să o ia pe urmele nesfârşitei Harry Potter, deoarece un calcul simplu arată că urmează alte şase părţi.



 Toate articolele despre Chronicles of Narnia: The Lion, the Witch and the Wardrobe


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Cătălin Sturza


Alte articole

 Profesiune de credinţă - The Chronicles of Narnia: The Lion, the Witch and the Wardrobe, Andrei Gorzo
 Cinem-a pîrît - Narni, narni, puiu' mamii! - Chronicles of Narnia, Cătălin Matei
 Narnia sau inorogi verzi pe pereţi, Laura Popescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer