Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Il caimano

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Caimanul - Il caimano


Distribuitor Independenţa Film

noiembrie 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cu:
Silvio Orlando, Margherita Buy, Jasmine Trinca, Nanni Moretti

Regia: Nanni Moretti
Poveste: Nanni Moretti, Heidrun Schleef
Scenariu: Nanni Moretti, Francesco Piccolo, Federica Pontremoli
Imagine: Arnaldo Catinari
Scenografie: Giancarlo Basili
Costume: Lina Nerli Taviani
Sunet: Alessandro Zanon
Montaj: Esmeralda Calabria
Muzica: Franco Piuersanti
Producători: Angell Barbagallo,Nanni Moretti
Co-producători: Sacher Film, Bac Films, Stephan Films, France 3 Cinema.
Cu colaborarea: Wild Bunch, Canal+, Cinecinema.



Sinopsis

Falimentar în viaţa sa profesională şi personală, producător de filme de serie "z", Bruno Bonomo a realizat în trecut "excepţionale" filme precum Mocasinii Asasini şi Maciste versus Freud. Acum însă îi este imposibil să strângă bani pentru ultimul său proiect: Întoarcerea lui Cristofor Columb.

Adâncit în datorii şi în propria-i neputinţă, luptându-se cu o căsătorie pe ducă şi cu copiii săi aerieni, Bruno coboară sigur către Infern...

Din fericire, însă, întâlneşte un tânăr regizor care îi dă scenariul Caimanul. Mai întâi Bruno îl crede un thriller de mâna a doua; la o lectură mai profundă realizează că este un film despre Berlusconi.

Şi nu se poate abţine: trebuie să pună neapărat pe picioare producţia, să găsească un actor principal, să găsească finanţele necesare. Şi toate acestea prin intermediul prietenilor lui.

În mijlocul acestor probleme şi planuri, în Bruno se trezeşte demnitatea pierdută. Acest om care părea şters, găseşte energia de a-şi duce proiectul până la capăt. Ceea ce a apărut în viaţa lui Bruno ca o întâmplare, devine în ochii lui o problemă de viaţă şi de moarte.



Interviu cu Nanni Moretti:

Când aţi început să vă doriţi să reveniţi la cinema, să faceţi un nou film?
Lucram în 2001 la un documentar despre Berlusconi. În 2002, inspirat de evenimentele din Piaţa Navona din 2001, am început să scriu cu doi scenarişti sinopsisul la Caimanul. Dar nu eram mulţumit. Mai târziu am găsit un mod mai "oblic" de a vorbi despre Berlusconi şi despre 'aventura" lui.

Aţi căutat o oglindire a vieţii private a lui Bonomo în viaţa sa publică? Care este legătura între ele?
Caimanul este un film despre iubire, un omagiu cinematografului, şi un film politic. Personajul lui Bruno (şi jocul lui Silvio Orlando) uneşte aceste aspecte diferite. La început Bruno se trezeşte din întâmplare implicat în proiectul tânărului regizor, apoi încetul cu încetul devine foarte pasionat de el.

Dar nu am vrut să fac din Bruno un personaj "care se trezeşte"... Nu am vrut să-i dau un drum ideologic de parcurs. Poate că este intrigat de tânăra femeie şi de încăpăţânarea ei. Poate că vrea să-i arate soţiei de care tocmai divorţează că este şi el capabil să facă un film. Poate că s-a săturat de câte refuzuri a primit. Ajunge pur şi simplu convins de faptul că filmul TREBUIE făcut, că este necesar. Dar mai cu seamă este nerăbdător să se întoarcă la muncă, să audă comanda: "Lumină! Camera! Acţiune!"

Ce simbolizează personajul lui Bruno? Italianul tipic, care votează Forza Italia? Un om al trecutului?
Precum mulţi italieni, Bruno a votat în trecut pentru Berlusconi, dar nu este politizat. Este un producător îndrăgostit de munca sa. El doarme şi trăieşte în birourile de producţie. Nu cred că este tipic italienilor....

Ce să înţelegem din filmele pe care le-a produs el? Se pare că aţi filmat în stil populist şi că aţi făcut din Margherita Buy un soi de eroină de Tarantino...
Normal că m-am amuzat enorm filmând filmuleţele Z ale lui Bruno. Un gen de cinema cum nu se mai face. Dar el nu este un producător invidios pe autori, pe cei care fac filme politice sau de mare buget. Este pur şi simplu îndrăgostit de muncă lui.

De ce aţi făcut din Teresa o "mamă lesbiană"? Ca să-i conferiţi modernitate vieţii lui Bruno? Ca să ieşiţi din tiparul de Italie machistă?
Mi-a făcut mare plăcere să aduc pe ecran un alt tip de familie. Fără discursuri ideologice, fără retorică, foarte simplă. Bruno are o reacţie destul de comic isterică, însă îşi continuă munca cu pasiune.

Berlusconi apare în patru posturi diferite. Prima este jucată de Elio de Capitani, care îi seamănă foarte mult...El îi apare în minte lui Bruno când îi citeşte scenariul Teresei...
Da, Bruno-însuşi nu pare că îşi dă seama, când citeşte, despre cine este scenariul. Nu se poate concentra perfect din cauza problemelor cu soţia sa. Noi am glumit mult despre dezorientarea lui. Am dat scenariul chiar şi unor Americani care au crezut că este un film de gangsteri.

A doua apariţie a lui Berlusconi este el-însuşi văzut în extrase de TV.
În scenariu Bruno şi Teresa urmăresc un documentar străin în timp ce îşi pregătesc filmul de ficţiune. La un moment dat Bruno zice: "Ăsta e un documentar, şi noi trebuie să facem un film". Mai mult de atât nu trebuie să explic. O privire obiectivă este întotdeauna binevenită întrucât am ajuns să acceptăm lucruri de neconceput într-o democraţie, începând cu faptul că Primul Ministru deţine trei canale de televiziune şi că îşi poate transmite mesajul politic prin incredibile personaje de TV.

Începe pregătirea filmului Teresei. Bruno îşi caută actorul principal. Şi acum Berlusconi este jucat de către Michele Placido.
Michele Placido are o prezenţă nemaipomenită şi este un actor excepţional. Mi-a plăcut ideea unui actor extraordinar care glumeşte despre un faimos actor - Marco Pulici în film. El a fost foarte receptiv, deşi eu am fost extrem de insistent şi plictisitor.

La final ajungem la a patra înfăţişare a lui Berlusconi. Şi aceasta este o enormă surpriză pe care n-o vom dezvălui. De unde v-a venit ideea?
Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult a fost efectul de surpriză. Mi s-a părut interesant să păcălesc spectatorul şi să nu accept nici-o asemănare fizică. Ideea a fost să trimit spectatorii pe o cale greşită şi să joc rolul fără a-l caricaturiza pe Berlusconi. Încercând, totodată, să recream pentru spectator ceva ce s-a întâmplat în acei ani, o seriozitate pe care probabil noi nu am apreciat-o. Vorbesc aici despre profunzimea dezastrului: dezastru etic, constituţional, psihologic, moral, cultural, şi economic. Ceva s-a întâmplat în acei ani cu spiritul oamenilor, iar cei care speră într-o victorie a Stângii se înşeală: va fi nevoie de zeci şi zeci de ani pentru a repara ceva!
Înainte de aceşti 12 ani un Creştin Democrat şi un Comunist reuşeau să comunice, să îşi vorbească. În aceşti 12 ani nu a mai fost posibil. Cei care au votat cu Centru-Dreapta nu mai pot comunica cu oponenţii lor de la Stânga. Fasciştii şi Comuniştii sunt la acelaşi nivel.
Astăzi nici Partidul Comunist nu mai este ce a fost, unul puternic. Cuvântul "comunist" a devenit o insultă. Reprezentanţii fasciştilor au intrat la guvernare încetul cu încetul...Şi nu a avut loc nici-un scandal...pactul conform căruia s-a creat această Republică a fost rescris în emisiunile de TV! Acolo găsim astăzi Constituţia italiană, în abominabilele emisiuni de TV.

La finalul filmului, avem o secvenţă de ficţiune politică, în care Berlusconi este condamnat de către un tribunal şi răspunde cu un apel la insurecţie, aproape un strigăt de Război Civil...
Este un atac pe care Berlusconi îl dă Magistraturii. La final filmul meu se suprapune cu cel al Teresei până când devin confuze. Eu ca regizor, Teresa ca regizor, eu ca actor, devenim una şi aceeaşi persoană. Mi-a plăcut supraimpresiunea, care face ca totul să coincidă.

Vedeţi acest atac asupra Justiţiei ca un posibil recurs în cazul în care Berlusconi ar pierde alegerile?
Este o metaforă. Înainte de toate trebuie să vă gândiţi că Berlusconi se exprimă mereu prin intermediul canalelor sale de televiziune. Televiziunea îi conferă putere şi aroganţă. Televiziunea este un instrument de o familiaritate arogantă. Prin intermediul ei pot trece lucruri destul de greu de acceptat altfel prin oricare alte media. Este şi o metaforă despre dezastrul pe care ni l-a aruncat asupra. Acum nu putem să nu ne gândim la iresponsabilitatea acestui om, la ignoranţa sa în privinţa instituţiilor Statului, la permanenta sa relaţie agresivă cu magistratura.
Pe scările Tribunalului când el vorbeşte despre o "castă" a magistraţilor, astea sunt propriile sale cuvinte. Cuvinte pe care le-a înregistrat şi le-a răspândit la milioane de televiziuni acum trei ani. El nu este un om al dezbaterilor. El a înregistrat o casetă şi a difuzat-o drept proclamaţie împotriva magistraţilor.
Am mers astfel exact în inima aventurii politice care a paralizat Italia în ultimii 12 ani.

Unele scene din film - mai ales la final - aduc aminte de cinematograful politic italian al lui Francesco Rossi şi Elio Petri. Ce părere aveţi despre aceste filme, despre dispariţia lor încă de prin 1970?
În anii '70 cinemaul politic era larg răspândit. A devenit un gen, aproape unul care producea bani. Dar asta nu a durat prea mult. Nu ştiu a cui e vina. Poate că realitatea italiană depăşeşte cea mai fertilă imaginaţie. În orice caz, în modul meu modest, eu încerc să descriu schimbările din ţara noastră. Prin intermediul Cinemaului încerc să arăt o realitate pe care nu mai suntem capabili să o vedem, să o percepem. Cred că problema noastră este una de obişnuinţă: ajungem să acceptăm oameni şi situaţii care de fapt ar fi de negândit într-o democraţie.



 Toate articolele despre Il caimano


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Distribuitor Independenţa Film


Alte articole

 Un puzzle inteligent - Il caimano, Cristina Corciovescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer