Cronica de (mult mai mult de) 5 rânduri - FNT 2009: Krum

Krum
Regia: Theodor Cristian Popescu

În Krum se ţipă mult. Când nu se ţipă, se aruncă mereu cu ceva. De altfel, îmi imaginez că poate actorii au fost selectaţi chiar după acest criteriu - capacitatea de a ţipa cât mai convingător. Piesa se deschide cu mama lui Krum, ale cărei urlete îmi amintesc de învăţătoarele acelea isterice, gata să te bată dacă nu stai cuminte pe scaun. Captivant început, nu-i aşa?

Krum, în schimb, ar fi trebuit să fie ratatul. Ratatul cu majusculă, probabil. Dar nu am reuşit să empatizez, de-a lungul celor 80 de minute petrecute în sală (piesa durează 135 conform programului FNT) nici cu Ratatul, nici cu Bolnavul, nici cu nefericita Fâstâcica. Krum-Ectoplasmă nu mi-a stârnit deloc sentimentele pe care le am de obicei în faţa unor personaje care întrupează inadaptaţi - asta poate deoarece Krum este un rateu la nivelul construcţiei tehnice şi nu la nivelul ontologic (dacă putem vorbi de ontologic în această înşiruire patetică de dialoguri). Krum pare mai degrabă un individ greu de digerat, un fals boem, a cărui mizantropie nu este deloc justificată printr-o subtilitate inserată în vreunul dintre elementele care alcătuiesc piesa.

Niciun personaj nu este autentic; singura prezenţă promiţătoare mi s-a părut cea a Ancăi Loghin, care a interpretat-o pe Felicia. Mi-ar plăcea să o văd însă într-un cu totul alt context, pentru că apariţia ei felină emană mult mai personalitate decât celelalte personaje.

Dar lipsurile actorilor şi lipsa de imaginaţie regizorală nu sunt singurele reproşuri. Vestimentaţia personajelor este de-a dreptul dezgustătoare, în sensul cel mai puţin poetic cu putinţă. Nimeni nu pare să fi avut ambiţia de a imprima un concept prin intermediul costumelor, care mai degrabă îi dezavantajează pe actori. Totul este cât se poate de simplu şi simplist. Acest aspect subliniază, alături de multe altele, caracterul de scenetă de liceu pe care l-am resimţit în timpul desfăşurării piesei. Până şi interludiile muzicale încep să pară fără noimă la un moment dat.

Tonul afectat şi vulgaritatea fără acoperire au contribuit în mod definitiv la dezamăgirea totală cu care am părăsit sala. Totuşi, nu îmi pare prea rău de seara petrecută la TNB - astfel de experienţe te ajută întotdeauna să apreciezi mult mai mult următoarea manifestare artistică reuşită care îţi apare în cale!