Cronica de (mai mult de) 5 rînduri - FNT 2009: Epopeea lui Ghilgamesh

Epopeea lui Ghilgamesh,
scenariu dramatic şi regia: Dragoş Galgoţiu

Vîrtej cu personaje: semizei, monştri coloraţi, bărbaţi în blănuri exotice, gărzi în haine străvezii şi prelungi, femei-pasăre, femei cu trupul pictat, femeii cu sînii goi, oameni înfăşuraţi pînă la gît în pînză ca nişte mumii. Butaforii rotindu-se pe fondul răstit al explicaţiilor unui povestitor şi exclusiv în monolog (puţinele replici între actori par a fi adevărate ciocniri, însă fără scîntei de emoţie), pe un text oricum hiperstratificat şi încărcat de simboluri deloc la îndemîna europenilor.

Ghilgamesh-ul lui Galgoţiu a durat 3 ore şi n-a stors niciun strop de empatie. Sub bagheta lui, în 2009, Epopeea a arătat ca o galerie de personaje din cele mai luxuriante desene animate pe care mi le-aş fi putut imagina. Doar că n-aveai cum să te identifici cu ele, pentru că nu puteai trece dincolo de cartonul colorat.

Orice selecţie e îmbibată de subiectivism. Şi totuşi, ce caută un spectacol fără viziune şi valoare în FNT 2009, chiar dacă poartă hainele frumoase ale Doinei Levintza? Şi mai ales în aceeaşi secţiune cu o rara avis a festivalului: Trei surori în regia lui Tompa Gábor?