Turandot, după Gozzi,
regia Andriy Zholdak
Pentru mine, Zholdak e regizorul care lucrează carnal cu actorii.
Care-i scoate din sine şi
ţi-i aruncă în faţă, fără
să-i pese că te loveşte. Şi pe
care-i învaţă să dea în tine fără milă, să te zguduie cu vorbele şi gesturile, cu muşchii prin care vibrează cuvintele.
Dar
Turandot a fost un urlet
nazisto-comunisto-japonezo-oniric, cu gîndaci. Şi
m-a lovit atît de tare nepotriveala a nimic, încît am plecat din sală după o oră,
dorindu-mi să-l înjur pe regizor pentru că
şi-a bătut joc de încrederea pe care
mi-o cîştigase. Şi de timpul meu.