Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Katalin Varga

Păşuni - Katalin Varga


Andrei Gorzo

Dilema Veche, noiembrie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Povestea realizării filmului Katalin Varga este una frumoasă: regizorul britanic Peter Strickland l-a filmat din propriii lui bani (veniţi în urma unei moşteniri), în Transilvania, cu actori români de limbă maghiară; rămas fără fonduri pentru faza de postproducţie, el a fost salvat de producătorii români Oana şi Tudor Giurgiu. O poveste frumoasă, deci. Ea ar fi încă şi mai frumoasă dacă filmul ar fi unul de reală valoare artistică. Numai că din păcate nu e. E povestea unei femei, Katalin Varga (Hilda Péter), care îşi ia băieţelul şi pleacă din satul ei atunci cînd soţul ei (Florin Vidamski) află că băieţelul (Norbert Tankó) nu e şi al lui. Băieţelul provine dintr-un viol. Katalin îi găseşte pe făptaşi. Pe unul (Roberto Giacomello), care încearcă să o seducă din nou, îl ucide. Pe celălalt (Tibor Pálffy), care regretă fapta şi a devenit un om de treabă, îl cruţă. Dar prietenii primului violator, care i-au luat urma, nu sînt dispuşi s-o cruţe pe ea.

E clar că filmul aspiră la conotaţii de tragedie clasică şi că regizorul debutant a văzut Transilvania ca pe un decor numai bun pentru asta - o lume suficient de tradiţională, de arhaică, pentru a putea "duce" conotaţiile respective. Dar nu s-a obosit (sau n-a ştiut cum) să plaseze ca lumea această dramă, s-o integreze cu adevărat în decor, să adauge, la osatura poveştii pe care şi-a imaginat-o, carnea observaţiei întreprinse la faţa locului, privitoare la cum vorbesc şi la cum se comportă, de fapt, oamenii de acolo. Katalin e o idee livrescă despre o ţărancă răzbunătoare: o idee livrescă, nu o ţărancă posibilă. Arată ca o boemă de la oraş (basmaua, fusta şi cizmuliţele ei ar putea foarte bine să provină de la Hippie Hippie Shake) şi, atunci cînd îşi ţese plasa în jurul celor care au violat-o (şi care n-o recunosc imediat), e zîmbitor-enigmatică şi ispititoare într-un stil profund-"actriţos". Livreşti sînt şi lucrurile pe care le spune. "Pădurile îmi amintesc de tine. Copilul îmi aminteşte de tine. Îmbrăţişările soţului meu îmi amintesc de tine" - îi mărturiseşte ea (în maghiară) unuia dintre violatori. Asta nu e o femeie alungată din satul ei, ci una scăpată dintr-o piesă de teatru. Şeful poterei pornite pe urmele ei (Sebastian Marina) nu se lasă nici el mai prejos: "Eşti o femeie tare" - îi spune el (pe româneşte). "Suficient de tare încît să supravieţuieşti şi în iad, căci acolo vei ajunge." Actorul mai şi alege să spună lucrurile astea cu o voce catifelat-ameninţătoare (nu că ar fi putut fi spuse cu mai mult folos în vreun alt fel): sună ca personajul negativ dintr-un James Bond (deşi se presupune că joacă un ţăran).

Şi mai e şi sunetul (pentru care filmul a primit un premiu la Festivalul de la Berlin). Acesta e, într-adevăr, lucrat cu migală, dar faptul că e lucrat cu migală nu înseamnă automat că aduce o contribuţie valabilă din punct de vedere estetic. E genul de bandă sonoră care proclamă insistent - prin hăuleli, huruieli, foşnet de grîu dat tare etc. - că e ceva Misterios sau chiar Ocult în aer, cam în acelaşi fel în care vrăjitorul din Oz zdrăngănea lucruri în spatele perdelei sale, ca să-i convingă pe oameni că are puteri magice. Şi el parcă nu se cobora într-atît încît să folosească sunete care aduc a frînturi de liturghie satanistă. Chiar şi nepunîndu-le la socoteală pe cele deosebit de căznite, efectele "misterizante" ale lui Strickland sînt complet găunoase. Cum ar putea fi altfel, din moment ce (cu excepţia spartului de seminţe între dinţi) în tot filmul nu există un singur gest în care să se poată recunoaşte vreun adevăr omenesc? Nu există decît sfori melodramatice străvechi, trase prea pe faţă: fără să ştie că băieţelul lui Katalin este şi al lui, cel de-al doilea violator îl ia imediat în braţe; fără să ştie că eroina plănuieşte să-i omoare bărbatul, soţia violatorului începe imediat să-i povestească străinei cît de bun şi de sensibil e el. Degeaba încearcă Strickland să toarne, peste lucrurile astea, varianta lui sonoră de elixir-mister (preparată după reţete învăţate, probabil, de la David Lynch, Nicolas Roeg şi Peter Weir), pentru că n-are peste ce turna. Dacă e în comerţul cu exotism transilvănean kitschos (şi pe jumătate e), trebuia să recunoască acest lucru faţă de sine însuşi şi să bage în film un vampir sau doi. Ar fi fost o treabă cinstită, nu ca estetismul ăsta pe cît de pronunţat, pe atît de neelevat. Da, imaginile recurente cu eroina pe drum, în căruţa ei, sînt frumoase (în sensul de căutat-picturale), dar zău dacă nu e ceva comic în ideea că un englez a muncit ani întregi, cu atîta dăruire şi pe banii lui, pentru a aduce înapoi păşunismul în filmul românesc. Parcă supravieţuiam şi fără.




 Toate articolele despre Katalin Varga


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 Un film care rămâne - Katalin Varga, Eduard Ţone
 Katalin Varga - printre cele mai bune filme ale anului 2009, Comunicat de presă
 O alternativă necesară - Katalin Varga, Mihai Fulger
 Un debut remarcabil - Katalin Varga, Anca Grădinariu
 Filmul Katalin Varga este Descoperirea Europeană a Anului 2009, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Katalin Varga


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer