Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Articole diverse

Români la Amsterdam


Oltea Şerban-Pârâu

TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Construită în acelaşi an cu Ateneul, 1888, Concertgebouw a fost concepută de la început ca spaţiu dedicat muzicii clasice, având o sală mare pentru concerte simfonice şi una mică (de 500 de locuri) pentru recitaluri. Fără ingineri de sunet şi acusticieni în sensul modern al cuvântului, a avut de la început şi are în continuare o acustică perfectă. Sala găzduieşte şi concerte de jazz şi are o agendă cu aproximativ 70 de evenimente în fiecare sezon, managementul acesteia fiind diferit de cel al celebrei Concertgebouw Orchester (pe care am auzit-o recent la Bucureşti, la Festivalul Enescu 2009), care este doar găzduită de sala cu acelaşi nume.

15 noiembrie 2009 a fost ziua în care pe agenda de la Concertgebouw i-am văzut atât pe Liviu Prunaru ca solist al Symphonieorkest Bellitoni la Sala Mare, în Concertul pentru vioară de Dvorak, cât şi pe Remus Azoiţei şi Eduard Stan într-un recital special, Enescu-Brahms, la Sala Mică. Toţi trei sunt muzicieni români aflaţi la maturitate a căror carieră se desfăşoară în întreaga Europă şi care locuiesc în afara ţării. Iniţiativa ICR de a organiza în această toamnă un astfel de amplu turneu în 15 săli de prestigiu din Europa şi din Statele Unite este cea care ne-a adus la Amsterdam.

Turneul internaţional de muzică de cameră al duo-ului Remus Azoiţei (vioară) şi Eduard Stan (pian), continuă să se desfăşoare în importante centre culturale din Europa şi SUA, propunându-şi să pună în valoare lucrările pentru vioară şi pian ale lui George Enescu, alături de importante opusuri brahmsiene. Unul dintre motivele pentru care pentru acest turneu au fost aleşi cei doi este şi acela că Remus Azoiţei şi Eduard Stan sunt semnatarii a două recente albume cu integrala lucrărilor pentru vioară şi pian ale lui George Enescu, proiect în premieră mondială editat de casa de discuri germană Hänssler Classic în 2007 şi 2008.

Ceea ce este de apreciat este atenţia acordată de organizatori alegerii sălilor, care sunt unele dintre cele mai importante din Europa, începând la 1 octombrie 2009 la München, cu Gasteig, Carl Orff Saal, continuând la Stockholm, Bruxelles, Hamburg, Praga, Copenhaga sau Auditorio Nacional din Madrid şi în noiembrie la Paris, Salle Cortot sau Dublin, National Concert Hall, pentru a încheia periplul european la Wiener Konzerthaus, Schubert Saal din Viena şi respectiv Konzerthaus din Berlin. În seara de 25 noiembrie 2009, acelaşi recital va putea fi auzit la Bucureşti, la Ateneul Român, finalul fiind prevăzut pentru 9 decembrie la Washington DC, Kennedy Center for the Performing Arts şi 10 decembrie la New York, Carnegie Hall, Weill Recital Hall.

Eleganţa stilului celor doi muzicieni şi curajul de a pune alături muzica lui Brahms şi cea a lui Enescu au oferit publicului exact ceea ce şi-a dorit atunci când a optat pentru un astfel de program (plătind, în cazul celor care nu au fost invitaţi, un bilet de 30 de euro), într-un oraş în care oferta muzicală este extraordinară. Curiozitatea celor care au vrut să afle cum sună muzica lui Enescu în compania celei a unuia dintre modelele acestuia, Brahms, a fost pe deplin satisfăcută. Buni cunoscători ai muzicii enesciene şi interpreţi de profunzime ai unui repertoriu cameral precum cel brahmsian, Remus Azoiţei şi Eduard Stan reuşesc să reflecte ceea ce este mai important pentru imaginea României în acest moment şi anume faptul că prin reprezentarea de acest tip avem motive să ne simţim parte a Europei. Totuşi, faptul că toţi cei trei artişti pe care i-am auzit duminică la Concertgebouw (fie în acest context prilejuit de Institutul Cultural Român, fie independent de acest eveniment) trăiesc unul la Londra, altul lângă Hanovra şi al treilea la Amsterdam ne pune din nou în faţa întrebării în ce măsură (mai) reprezintă ei cultura română. Răspunsul, cu siguranţă, poate fi nuanţat în multiple feluri.

Pentru conformitate, Remus Azoiţei şi Eduard Stan au cântat Brahms - Sonatele nr. 2 şi nr. 3 pentru vioară şi pian şi Enescu - Sonata Torso în la minor şi Sonata nr. 3 op. 25 "În caracter popular românesc", o versiune care poate fi considerată reper pentru istoria acestei lucrări.





Sageata Fotografii: Virgil Oprina.



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Oltea Şerban-Pârâu


Alte articole

 Succesul artiştilor români la Roma şi Arezzo. Povestea Festivalului ICon Arts, la 20 de ediţii dedicate excelenţei în muzică şi arte contemporane, Comunicat de presă
 Concert David Gilmour - Live At Pompeii la Happy Cinema, Comunicat de presă
 Muzica, un pod peste abis - de la Oliver Sacks la Giorgio Fabbri, Anca Mureşan
 Primul turneu de muzică clasică persană din România - Comorile Persiei, 2017, Comunicat de presă
 Greii muzicii uşoare româneşti, Marian Rădulescu
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer