iunie 2004
Festivalul TIFF 2004
Categoria "fără limite" te duce mai întâi cu gândul la sporturile extreme. Secretara, pelicula inclusă în această secţiune a festivalului TIFF 2004, este un film despre un mod extrem de a iubi. Ce înseamnă acest lucru? Nu neapărat pasiune nestăpânită, cât înclinaţia spre extravaganţe în a face amor. Dar aceste "perversiuni" nu sunt văzute nici într-un caz ca un sport, aşa cum sunt prezentate în filmele pentru adulţi, din exterior, ca spectacol şi performanţe în materie de fantezie erotică. Secretara subliniază cât se poate de bine acest adevăr, justificând exterioritatea sado-masochistă prin interioritatea simţirii.

Atras de romanul scriitoarei Mary Gaitskill, Steven Shainberg îşi propune să povestească în imagini şocante apropierea dintre un bărbat şi o femeie, de fiecare dată un alt bărbat şi o altă femeie. De la Lelouch încoace toate poveştile de dragoste s-ar putea intitula "un bărbat şi o femeie" fără a prejudicia particularizarea de substanţă, de fiecare dată diferită. Bărbatul din acest story este un burlac, avocat de meserie – Mr. Grey - şi femeia este secretara acestuia, Lee. E vorba despre o stranie poveste de dragoste, urmărită pas cu pas, din aproape în mai aproape, de la apariţia primelor semne de simpatie până la recunoaşterea onestă a bizareriilor reciproce, în realitate nişte complexe nemărturisite care-i unesc.

Sigur că drumul până la cunoaşterea şi recunoaşterea adevărului este presărat cu multe peripeţii, derulate în spatele zidului înălţat între ei de convenţionalitatea aparenţelor. Numai când acesta este dărâmat de sinceritate iese la iveală plăcerea de a domina şi de a se lăsa dominată a partenerilor. Până la urmă, deţinerea puterii e importantă într-un cuplu.

Regizorul recunoaşte că a lăsat deoparte latura maladivă a personajului romanesc şi a împins uşor trama spre abordarea nuanţat romantică, mai viabilă în viziunea sa şi cu mai mari şanse de a cuceri inima spectatorilor. Dacă în roman se pune accent mai ales pe trauma psihică a eroinei, Shainberg a îmbrăcat în firesc stranietatea, pigmentând-o chiar pe alocuri cu un umor discret, fără să exprime prin asta mai puţină înţelegere pentru drama eroilor. Dimpotrivă, demersul său e convingător. Filmul surprinde şi place.

Un element decisiv aş zice în această reuşită îl joacă protagonista filmului, Maggie Syllenhaal. Felul în care ea îmbină naivitatea, lipsa de experienţă cu autoflagelarea şi gustul pentru plăceri extreme deschide un drum liber spre cunoaşterea în profunzime a sensibilităţii, senzualităţii şi trăirilor specifice tipului feminin întruchipat.

Secretara trece în rândul bizareriilor acceptate nu numai ca metaforă cinematografică a fuziunii dintre două universuri umane extrem de complicate aparţinând unor temperamente îngemănate, ci şi ca semnificativ studiu de caz pentru înţelegerea complexităţii psihice a contemporanilor noştri.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus