Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Doubt

Surprize... - Doubt


Florian-Rareş Tileagă

Man.In.Fest, iulie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Să zicem că ai văzut... cam tot ce poţi vedea într-o viaţă de om la cinema. Ai trecut pe acolo tot timpul, nu ţi-a scăpat nicio premieră şi eşti "la zi" cu toate, că-i thriller, dramă, comedie istorică, eroico-pastorală ori gotico-tragico-poetică... Parcă nimic nu-ţi mai poate lua ochii. Poţi intra liniştit cu aroganţa asta la Doubt, fiindcă e genul de film la care n-ai încotro şi o iei de la zero cu schemele de vizionare. Bine, la fel păţeşti cu orice producţie care are ceva de zis şi e impecabil lucrată... Dar Doubt, pe lângă sacul de nominalizări la cele mai tari premii, are ceva în plus: nu numai că îţi scutură prejudecăţile de cinefil, dar te lasă cu ochii în soare şi cu capul plin de întrebări.

Totul a pornit de la piesa de teatru Doubt (2004), scrisă de cel care avea să fie producătorul, regizorul şi scenaristul peliculei Doubt (2008) - John Patrick Shanley. Patru ani între una şi alta. Aşa că până să ajungă în "lumea largă", pe ecran şi pe net, controversatul text al lui Shanley fusese gustat deja de sute de ori în teatrele unde s-a jucat. Adică pe Broadway, Londra, Sydney, căzând şi pe mâna lui Polanski, care l-a montat la Paris şi Varşovia. Plus că e o piesă cu tot felul de premii la activ, printre care şi un Pulitzer. În fine, controversată? Da şi nu, depinde câtă răbdare ai cu iţele încâlcite ale moralei - e o poveste cu şi despre greşeală.

SUA. Anii '60. Suntem în gimnaziul unei mănăstiri catolice, unde totul mişcă sub mâna de fier a celei mai antipatice călugăriţe ever. E Sora Aloysius (Meryl Streep), directoarea, adică un fel de căpcăun de care toţi tremură. La capătul opus e blânda Soră James (Amy Adams), tânăra profesoară gata să spună o vorbă bună oricând, oricui. La mijloc însă e preotul Flynn (Phillip Seymour Hoffman), un nonconformist al altarului şi un amic al copiilor. Vede în Biserică un apropiat al omului, dar când apropierea pare abuz sexual, totul se schimbă.

Sora James e prima care-l bănuieşte. L-a văzut pe elevul Donald tulburat şi duhnind a vin, la întoarcerea din biroul preotului. Află şi Aloysius, pentru care Flynn devine acum carne de tun. Îl confruntă, deşi n-are dovezi, însă preotul se apără şi clarifică tot. Sora James îl crede pe loc, dar rămâne Aloysius, care ştie una şi bună: să-l termine pe pedofil. Povestea se complică şi mai mult când apare mama lui Donald. Abia de la ea aflăm, pe ocolite, că băiatul e gay, că mănâncă bătaie acasă pentru asta, că nu-l are decât pe părintele Flynn, ca prieten, şi mai ales, că e bine cât timp îl "iubeşte" cineva. Şi uite-aşa, perspectivele morale roiesc atât de credibil în jurul poveştii, că nu mai ştii ce să crezi şi de partea cui să fii. Ba eşti gata s-o crezi pe Aloysius şi să-l judeci pe Flynn, laolaltă cu toţi preoţii-impostori şi pedofili de care auzi la ştiri; ba îţi vine s-o înjuri pe femeia asta fără inimă, care face praf tot ce-i mai curat între oameni, şi să crezi afecţiunea simplă a lui Flynn pentru un copil sărman... Nici pe sincera Soră James n-o poţi crede până la capăt; fiecare remarcă decisivă are două înţelesuri, lăsându-te cu gustul sec de "cum o fi până la urmă?" Nu degeaba îi zice doubt: îndoiala bântuie orice conflict. Iar conflicte, har Domnului, sunt câte vrei. Trebuie doar să ţii pasul, altfel îţi scapă nuanţe de-o secundă şi rămâi şah mat, ca-n teatrul chinuitor al lui Strindberg.

Adevărul e că teatru găseşti şi aici; îl vezi în fineţea dramaturgică şi în spaţialitatea restrânsă a acţiunii, cu care Shanley uimea şi în '88, odată cu Moonstruck (Oscar pentru scenariu). Dar Doubt e mai mult un studiu al montajului de sunet şi imagine, pe un suport de narativitate teatrală ce apare în detaliile neliniştitoare ale încăperii (telefon care zbârnâie, bec care crapă, scaun care scârţâie). Iar pulsul creşte din dialogurile ce clocotesc de argumente şi te storc de puteri, ca în dramele epuizante ale lui Sidney Lumet. Te fură şi imaginea, cu studiul ei fotografic de prim-planuri bizare, răsturnate şi cu panoramări lente, insesizabile, cum vezi la Kubrick sau Haneke.

Şi dacă nu pentru toate astea, musai de văzut Doubt măcar pentru frumuseţea actoriei. Amy Adams sclipeşte de inocenţă în acest rol de uriaşă concentrare morală, ridicându-se la fineţea unui chip de icoană. Şi nu, interpretarea lui Hoffman nu-i nici pe departe plată, nu rămâne deloc în umbra lui Streep; pe bune, ce face el acolo se cheamă interiorizare prin contrapunct şi intervine ca reacţie la toate erupţiile de ură ale lui Aloysius. O surpriză ne face şi Streep, care pune ecranul pe jar în rolul irascibilei călugăriţe. Femeia e pachet de nervi şi de amabilitate trucată, ca un înveliş gata să plesnească. Orice dialog începe, rezerva ei de bunătate se termină iute şi vezi asta în aerul sictirit cu care articulează ceea ce trebuie să spună, conform normelor. E poate cel mai savuros rol al actriţei, întrecând, în adâncime, orice leading role nominalizat la recentele gale. Chiar şi pe cel câştigător al lui Kate Winslet. Un must see, pur şi simplu.




 Toate articolele despre Doubt


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Florian-Rareş Tileagă


Alte articole

 Pulitzer-ul e o experienţă blândă, dar Oscarurile sunt stresante - Doubt, Iulia Blaga, un interviu cu John Patrick Shanley


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer