Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri

Campionii gazetăriei sportive la Premiile Ioan Chirilă, 2009


Comunicat de presă

noiembrie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Pentru al cincilea an consecutiv cei mai buni jurnalişti sportivi s-au reunit în cadrul celei mai prestigioase competiţii din gazetăria sportivă românească. Luni, 23 noiembrie 2009, la Phoenicia Grand Hotel a avut loc festivitatea de decernare a Premiilor Ioan Chirilă, distincţiile celor care au înţeles că în sport trebuie investite, în primul rând, cuvinte.

În competiţie au intrat jurnalişti nominalizaţi de către cele mai importante instituţii media din România. Apoi, materialele înscrise de aceştia au fost notate de juriul format din Iarina Demian, Cristian Tudor Popescu, Florin Iaru, Nichita Danilov, Ioan Groşan, Alex Ştefănescu şi Mircea Ghiţulescu.

Laureaţii ediţiei 2009 a Premiilor Ioan Chirilă sunt:
Sageata Marele Premiu: Cătălin Tolontan şi Mirela Neag - pentru ancheta referitoare la banii cheltuiţi nejustificat de fostul ministru al tineretului şi sportului, Monica Iacob Ridzi.
Sageata Editorialistul Anului: Adrian Georgescu
Sageata Reporterul Anului: Andrei Nourescu
Sageata Fotoreporterul Anului: Alex Nicodim
Sageata Comentatorul Radio al Anului: nu s-a acordat
Sageata Comentatorul TV al Anului: Bogdan Cosmescu
Sageata Sportivul Anului: Marian Drăgulescu
Sageata Cartea Anului: Cătălin Oprişan - Steaua - Legenda unei echipe de fotbal
Sageata Talentul anului: Mihai Călin

Câştigătorul premiului Talentul anului va avea oportunitatea de a semna un contract pe 3 luni cu Departamentul Sport al unui mare cotidian central, colaborare ce ar putea fi punctul de plecare pentru o carieră în presa sportivă.

Detalii despre Premiile Ioan Chirilă, dar şi fotografii de la Gala de premiere se găsesc pe site-ul evenimentului, www.ioanchirila.ro. Astfel, a ajuns la final cea de-a cincea ediţie a Premiilor Ioan Chirilă, cu bucuria că a reuşit şi în acest an să îi premieze pe cei care ne lasă în urmă o frumoasă istorie a sportului.

Eveniment susţinut de Mobexpert.

Sageata Citeşte textele reţinute în selecţia finală a premiului Talentul anului aici




0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Comunicat de presă


Alte articole

 Premiile Ioan Chirilă 2009, pe ultima sută de metri, Comunicat de presă
 Mari personalităţi în juriul Premiilor Ioan Chirilă, 2009, Comunicat de presă
 Ultima sută de metri pentru viitorii gazetari sportivi - Premiile Ioan Chirilă, 2009, Comunicat de presă
 Maratonul viitorilor gazetari sportivi - Talentul anului 2009, Comunicat de presă
 Talentul Anului în cadrul Premiilor Ioan Chirilă, 2009, Comunicat de presă
 Alte articole


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer