Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul Naţional de Teatru, 2009

Ce vrea naţiunea - FNT 2009 (II)


Alice Georgescu

Dilema Veche, noiembrie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Încheiasem, săptămîna trecută relatarea despre Festivalul Naţional de Teatru de la Bucureşti, ediţia 2009, cu observaţia - de o banalitate dezarmantă, dar şi dezarmant de necesară, de fiecare dată - că, dincolo de toate şi de orice, o reuniune artistică se defineşte prin calitatea produselor "specifice" pe care le oferă. Degeaba ai (de pildă) într-un festival muzical zece lansări de discuri, cincisprezece conferinţe şi întîlniri cu muzicieni ori cincizeci de "evenimente stradale" dacă, în concert, orchestra cutare, adusă pe post de vedetă, sună rău, dacă dirijorul Cutărescu, pe care îl lauzi ca excepţional, se dovedeşte mediocru sau dacă, la Operă, domnişoara Cutăreanu, pe care vrei s-o lansezi ca primadonă absolută, ratează sistematic notele acute. Desigur, în artă, valoarea, excelenţa sînt, în mare măsură, noţiuni relative, supuse aprecierii imperfecte a simţurilor; totuşi, un minimum de criterii există chiar şi aici, iar criteriul ultim este, în lipsă de altceva, bunul-simţ. Adică, intuiţia corectă şi, mai ales, liberă de prejudecăţi.

O privire fugară asupra afişului FNT 2009 (modestuţ ca inventivitate grafică şi urîţel ca aspect) naşte, din capul locului, perplexitate. Trei spectacole diferite cu Cîntăreaţa cheală de Eugène Ionesco, marcînd, e drept, aniversarea recomandată de UNESCO a centenarului naşterii autorului româno-francez, greu pot reprezenta un punct de atracţie pentru publicul obişnuit, tot astfel cum două spectacole diferite cu Trei surori de Cehov sau cu Psihoză 4.48 de Sarah Kane îi îmbie comparativist doar pe specialişti. Se ştie că, în epoca interbelică au existat în Bucureşti trei montări concomitente cu Hamlet, avînd în rolul titular trei mari actori ai vremii, care se întreceau astfel, în luptă dreaptă, să obţină sufragiile spectatorilor; un eveniment unic nu îşi poate permite însă acest tip de competiţie, dacă doreşte să aibă cu adevărat audienţă - mă rog - naţională. Ca dovadă, majoritatea locurilor au fost ocupate de nenumăraţii studenţi ai nenumăratelor facultăţi de teatru din Bucureşti, care se înghesuiau la intrare. Se înghesuiau însă, trebuie precizat, doar la spectacolele "cu nume" - fie al regizorului, fie al trupei, fie al amîndurora -, celelalte rămînînd să fie vizitate conştiincios doar de membrii mai proaspeţi ori mai... veterani ai breslei, sosiţi (în general, cu speranţa unui "loc în plus", nu cu invitaţie) să-şi vadă colegii. O statistică a frecventării (reale) a FNT 2009 ar fi pasionantă.

Aşa cum am mai spus, directorul şi selecţionerul unic (pînă în 2010) al festivalului, Cristina Modreanu, a iniţiat, pare-se, încă din 2008 o consultare empirică a spectatorilor pe tema producţiilor văzute, dar şi a reuniunii în ansamblu. Dacă e să o socotim efectivă, această consultare a evidenţiat preferinţa necondiţionată a publicului pentru unele trupe şi unii creatori. Se poate presupune, de exemplu, că Teatrul Naţional din Timişoara, invitat cu trei spectacole (Trei surori, în regia Adei Lupu, Poveste de iarnă, în regia lui Alexander Hausvater, şi Cum traversează Barbie criza mondială de Mihaela Michailov, în regia Alexandrei Badea), după o prezenţă la fel de masivă anul trecut, ar fi favoritul numărul 1 al bucureştenilor amatori de fapte scenice. Personal, mă îndoiesc că e chiar aşa; mai mult, cred că Naţionalului timişorean - instituţie aflată într-un proces de redefinire a personalităţii şi obiectivelor - i s-a făcut un imens deserviciu prin această avantajare vădită, căci nu toate etapele unei asemenea dureroase şi dificile renaşteri trebuie expuse judecăţii publice.

La fel, nu cred că un regizor renumit ca Mihai Măniuţiu trebuie "arătat" cu orice preţ lumii - şi încă prin două producţii: Psihoză 4.48 (Teatrul Naţional din Cluj) şi Moartea lui Danton de Georg Büchner (Teatrul Maghiar de Stat din Cluj) - dacă starea (momentană, e de sperat) a creativităţii sale nu e tocmai etalabilă. Cît despre Turandot, adaptare de Lia Bugnar după Carlo Gozzi, montată la Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu de ucraineanul Andriy Zholdak, artist provocator şi "nebun", de obicei beneficiar al unor partizani şi detractori egal de înflăcăraţi, a fost nu atît o cădere, cît un fel de penibilă dezumflare, la final, în rîsetele ironice a aproape o mie de spectatori (ocupanţii restului de locuri pînă la 1135 şi ai strapontinelor, scărilor, culoarelor etc. de la Sala Mare a Naţionalului bucureştean plecînd, în cîrduri, pe parcurs). Adusă în Capitală "pe ne-ve", ca "premieră în FNT" (???), producţia sibiană, de un tezism incredibil (imaginarul imperiu oriental al crudei prinţese era figurat prin simboluri naziste), a constituit, în efigie, un soi de pedeapsă a aroganţei, nepriceperii şi incorectitudinii ce au definit, din păcate, în multe privinţe, fizionomia din acest an a celui mai important festival de teatru al României - finanţat de Ministerul Culturii şi de alte organisme publice nu chiar ca Festivalul "Enescu", cu care se compara orgolios, dar, s-ar părea, mai mult decît suficient. Muzele tragi-comice ale teatrului sînt, probabil, nemiloase.

Am vorbit, pînă acum, mai ales despre lucruri triste. Să le enumerăm însă şi pe celelalte, pentru a încheia, cum ne sfătuiesc înţelepţii, pe ton pozitiv. Am revăzut cu bucurie o excelentă echipă - Teatrul Maghiar din Cluj, cea mai solidă trupă din România orei de faţă - într-un spectacol (foarte) bun: Trei surori, în regia directorului instituţiei, Gábor Tompa, care tot în stagiunea trecută a refăcut la Naţionalul clujean Cîntăreaţa cheală, vechiul său succes de la începutul anilor 1990; mai puţin strălucitoare ca ediţia-princeps, montarea de acum a avut, pentru cunoscători, ceva nostalgic, dar, pentru tinerii de azi, farmecul noutăţii. Am văzut un frumos spectacol cu... Frumos de Jon Fosse, la Teatrul "Toma Caragiu" din Ploieşti, în regia lui Vlad Massaci. Am receptat (inclusiv în ficat) un promiţător România! Te pup de Bogdan Georgescu, în regia lui David Schwartz, la Naţionalul din Iaşi, unde am descoperit, în ciuda teribilismelor, doi tineri artişti pasionaţi de munca lor şi, cum se zice, "cu potenţial". Am admirat (din nou) talentul lui Radu Afrim de a crea spectacol, chiar dacă pe seama textului (Omul pernă de Martin McDonagh, la Teatrul "Maria Filotti" din Brăila), fără să pot revedea, tot în regia lui, Lucia patinează de Laura Sintija C?ernuskaite, cu Teatrul "Andrei Mureşanu" din Sfîntu Gheorghe - mai coerent şi mai elaborat, după părerea mea. Am găsit multe lucruri interesante (uneori, şi emoţionante) în Trei surori al Adei Lupu. Am plecat bine-dispusă de la Cîntăreaţa cheală montată de Alexandru Dabija la Teatrul German de Stat din Timişoara. Cred că e bine că a figurat în festival Lear al lui Andrei Şerban ("Bulandra"). Sper să văd Casa Zoikăi (Comedie, Tocilescu) în curînd. Ar mai fi ceva? Desigur, tăcerea...



 Toate articolele despre Festivalul Naţional de Teatru, 2009


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Alice Georgescu


Alte articole

 Efecte ale participării profesioniştilor culturali străini în FNT, 2009, Comunicat de presă
 Un subiect depăşit - FNT 2009, Alice Georgescu
 Despre Festivalul Naţional de Teatru 2009, Cristina Modreanu
 Ce vrea naţiunea - FNT 2009 (I), Alice Georgescu
 Cum mi-am petrecut Festivalul Naţional de Teatru 2009, Matei Martin
 Toate articolele despre Festivalul Naţional de Teatru, 2009


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer