Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul TIFF 2004

Eroic - După TIFF (I)


Andrei Gorzo

Dilema Veche, iunie 2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
"Îmi pare rău că dintre filmele islandeze n-am apucat să văd decît vreo trei, adică jumătate". Aceste cuvinte pline de regret au fost rostite pe o stradă din centrul Clujului, cu o naturaleţe magnifică, fără pic de teamă că ar putea suna bizar în urechile altor trecători, care, neştiind despre ce e vorba, ar putea chema ambulanţa. Eu ştiam despre ce e vorba, însă mă tem că n-am fost la înălţime: prima mea reacţie – un impuls de panică filistină – a fost să caut din priviri un obiect liniştitor – un afiş la Spy Kids 3-D, ceva de genul ăsta. Dar a doua mea reacţie a fost să-mi spun că Festivalul Internaţional de Film Transilvania – TIFF (28 mai-6 iunie) – e un lucru mare.

Chiar e un lucru mare: în jur de 90 de filme din peste 30 de ţări; imparabila tripletă Elephant (Palme d'Or, Cannes 2003) – Întoarcerea (Leul de Aur, Veneţia 2003) – Cu capu-n zid (Ursul de Aur, Berlin 2004); proiecţiile în aer liber, cu filme aşteptate – noua comedie a fraţilor Coen, noua drăcie a lui Charlie Kaufman şi, bineînţeles, Kill Bill Vol. 2 – dezlănţuindu-se sub cerul Clujului ca un foc de artificii; competiţia, atrăgînd regizori aflaţi la primul sau la al doilea film şi aducînd la suprafaţă lucruri minunate precum Reconstrucţie de Christoffer Boe (Danemarca, 2003); profilurile a trei regizori (Wong Kar-wai, Lars von Trier şi Kim Ki-duk), schiţate din cîte trei filme; dezbaterile şi lansările de carte (Ştefan Bălan, Mihai Chirilov şi Alex. Leo Şerban şi-au lansat volumul Lars von Trier: filmele, femeile, fantomele – Editura Idea Design & Print); ideea sublimă de a lua un musical sovietic lipsit de apărare, Volga Volga, care stătea cuminte în colţul lui de pagină din istoria filmului, şi de a-l arunca la picioarele unui public tînăr (publicul l-a ridicat în slăvi); efortul continuu, emoţionant, de a sprijini filmul românesc în pofida tuturor obstacolelor, cel mai mare obstacol fiind, desigur, însuşi filmul românesc.

În efortul de a-i aduce laolaltă pe toţi cei cărora le pasă de cinema în România, în misiunea sa de a umple, dintr-o singură explozie de energie, toate golurile, neglijate de distribuitori, care s-au adunat în cinefilia noastră, în ambiţia sa de a aduce întreaga lume pe ecranele noastre, TIFF (director: Tudor Giurgiu; director artistic: Mihai Chirilov) este eroic. În 2002, cînd s-a născut, era pur şi simplu o veste bună, o vietate pe care puteai s-o scarpini între urechi, dorindu-i numai bine. Acum, după cum spune şi coordonatorul de program, Rik Vermeulen, "TIFF a atins, probabil, acel punct în care putem fi siguri că va dăinui". Cu alte cuvinte, TIFF s-a transformat într-o dihanie – asta e de fapt orice festival serios. Fiecare o atacă aşa cum ştie. "Pentru fiecare oră a zilei (...) ai de ales între cel puţin trei variante", scria Carmen Mezincescu în excelentul ziar al festivalului, în introducerea unui "Mic ghid personal". Altfel decît personal nici nu putea să fie; fiecare vizitator practic îşi construieşte propriul TIFF.

Iată nişte secvenţe din festivalul unui alt cinefil, comentat pe site-ul Cinemagia: "Secretary – un film de vreo două stele, în care vedem cum evoluează relaţia dintre un şef sadic şi o secretară masochistă (...). Oricum, f. f. f. puţine scene de sex, comparativ cu ce mă aşteptam. The Mother – (...) o bunică la 60 de ani găseşte forţa de a spune nu morţii. Forţa o găseşte în penisul unui dulgher de vreo 35-40 de ani, care le-o trage şi ei, şi fiicei ei." Ei bine, oricît de tentant ar suna aceste titluri (programul continuă în aceeaşi manieră), n-am ajuns la ele. După cum n-am ajuns la filmele islandeze. După cum am considerat că nu merit să ocup un loc la Kill Bill Vol. 2, în sala plină de credincioşi, atîta timp cît nu m-am căit destul pentru ereziile rostite împotriva volumului unu. (De fapt n-a fost aşa; am fugit de la marele eveniment, m-am încuiat în cameră cu noua carte a lui Alain de Botton, Consolările filozofiei, şi dîrdîind am aşteptat ca Bill să fie ucis.)

Există o graniţă între cinefilie şi cinefagie, iar TIFF, cu puterea sa (fără termen de comparaţie în România, unde sălile de cinema sînt mai mult goale) de a te convinge că nimic nu contează în afară de filme, te împingea s-o treci. Eu n-am trecut-o. Dar voi, cei (nu puţini) care aţi trecut graniţa, cei pentru care doza zilnică de şase filme e o nimica toată, o chestie pentru pămpălăi, să ştiţi că sînteţi nişte maniaci şi să ştiţi că sînteţi nişte eroi si mă bucur că existaţi şi mă întreb dacă n-ar trebui să fiţi închişi – şi dragostea voastră o face de ruşine pe-a mea.



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2004


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 Morbid şi voyeurist - Alejandro Amenábar, Carmen Mezincescu
 3X3: Kim Ki-Duk, Carmen Mezincescu
 3X3: Lars von Trier, Carmen Mezincescu
 3X3: Wong Kar-wai, Carmen Mezincescu
 De ce e cool TIFF (ediţia 2004), Carmen Mezincescu
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2004


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer