martie 2010
Management: Concertul se transmite în direct?
Marius: Nu.
Management: Dar se filmează?
Marius: Da.
Management: Am aprobat noi asta?
Marius: Probabil. N-aş putea fi sigur de deciziile Dv. Dacă memoria vă joacă feste, verificaţi la Artexim.
Management: Câte camere vor fi şi cum sunt dispuse?
Marius: Cred că 5. Mă interesez şi vă comunic în timp util. Am să vă dau şi coordonatele colegei mele care se ocupă de preluările de la Ateneu. Eu mă ocup doar de interviuri. Ceva mai simplu: 30 de minute, două camere, la hotel, la Ateneu, la repetiţie, oriunde doriţi.


A doua zi:

Management: Ştiţi, Maestrul Minkowski (aproape că puteam simţi majuscula din "Maestrul") are fobia camerelor de filmat. Puteţi, aşadar, să îmi spuneţi câte camere vor fi pe scenă?
Marius: 5 au rămas. Nu v-am dat numărul colegei mele care se ocupă de preluări? Vi-l mai dau o dată. Eu mă ocup doar de interviuri.

Din nou:

Management: Problema este foarte delicată. Marc chiar are fobia camerelor, iar 5 camere sună enorm. El le va vedea?
Marius: Păi, presupun că, dacă se uită după ele, le vede.
Management: Asta e foarte rău. Nu ar putea fi ascunse?
Marius: ?!?
Management: Eventual, în nişte cutii, din care să iasă doar obiectivele...
Marius: ?!?!?!?!?

În săptămâna în care (nu) mai speram să fac interviul:

Management: Cât priveşte interviul, câte camere vor fi?
Marius: Două.
Management: OK. Şi lumini... Vor fi şi lumini?
Marius: Doar dacă nu vreţi să facem interviul afară, în parc. Ceea ce n-aş vrea eu.
Management: Da, dar Marc nu trebuie să vadă luminile şi nici să le simtă prea puternice.

În seara dinaintea interviului (da, a acceptat până la urmă. Cu tot cu lumini):

Management: Conveniserăm interviul pentru ora 12...
Marius: Exact, 12, timp de 30 de minute.
Management: Problema este că Marc ar vrea să îl mute pentru ora 14.
Marius: Îmi pare rău, la ora 15 am interviu cu Hélène Grimaud, iar acesta chiar a fost stabilit cu două luni în urmă. Ori e la 12, ori nu mai e deloc (da, câteodată ne mai permitem şi luxul ăsta).
Management: O să văd ce pot face.

În ziua interviului (un redactor, doi operatori, un sunetist, un asistent şi un şofer stau şi aşteaptă ca fraierii la Ateneu, în timp ce în jurul lor lumea fierbe):

Marius: Cu tot respectul, am spus 12. E 12 şi 15 minute. Strângem luminile şi plecăm.
Management: Marc acum a plecat de la hotel. E pe drum (Radisson-Ateneu. Ăsta se cheamă drum?) Vă roagă să îl aşteptaţi 5 minute. Iar apoi să o salutaţi neapărat pe Hélène Grimaud din partea sa.
Marius: !?!

TVR Cultural, Joi, 25 martie 2010, Ora 22:30 / Vineri, 26 martie 2010, Ora 10:30

[email protected]

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus