Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Dansul morţii

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Doi mari actori în Dansul morţii de Strindberg: Melania Ursu şi Anton Tauf


Adrian Ţion

decembrie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Păstraţi în memoria afectivă a spectatorilor ca embleme inconfundabile ale teatrului clujean, Melania Ursu şi Anton Tauf păşesc din nou pe scena care i-a consacrat cu mulţi ani în urmă într-un spectacol "greu", menit să le potenţeze valoarea meşteşugului lor actoricesc. Meritul promovării acestor doi mari actori aparţine lui Sorin Misirianţu, regizorul care s-a încumetat să propună pretenţiosul text al lui Strindberg, Dansul morţii, într-o manieră propice dezvăluirilor neguroase din viaţa cuplului, problematică specifică dramaturgului suedez. Care e maniera aleasă de regizor? Impresia este că el pedalează cu spor pe aparenţa clasicizantă a montării, însoţită de frecvente alunecări de structură expresionistă, înrudite cu (sau desprinse din) simbolistica replicilor.

Deconstrucţia tabu-urilor în care se înfăşoară amăgitor familia căpitanului Edgar, după 25 de ani de căsnicie silnică, e sugerată de la bun început prin scena mută în care muncitori cu măşti de pânză pe figură ridică duşumeaua, fundamentul apartamentului, desfigurând la modul grotesc spaţiul în care familia, această "celulă a societăţii" îşi duce existenţa. Măştile protectoare sunt asemenea celor purtate azi împotriva gripei porcine, în vreme ce unul dintre muncitori face deratizarea. Decorul pare mişcat, mobilierul vetust în dezordine, oglinda sucită, numai zidurile de puşcărie, masive - "aici a fost o fortăreaţă" - sunt neclintite, impasibile la zbaterile personajelor. Cadrul astfel creat de Arhidiade Mureşan este numai bun pentru un război al nervilor între bărbat şi femeie. Tensiunea preexistentă în viaţa cuplului explodează o dată cu apariţia lui Kurt, prieten al familiei, îndrăgostit cândva de Alice, soţia lui Edgar. Fragilul echilibru se clatină, labilitatea relaţiilor iese la iveală, perspectivele cuplului se năruie. Din spatele aparenţelor apar grimasele stării de nefericire. Tortura reciprocă avansează spre un fel de anatomie a morţii, oglindită şi analizată perspectiv printr-un dans simbolic ce proiectează în macabru eşecul existenţial. Strategiile remontării în virtualitatea iluziilor sucombă lamentabil, definitiv.

Privit din perspectiva unei contribuţii a greilor scenei, spectacolul primeşte consistenţa unei piese de rezistenţă din actuala stagiune. Anton Tauf, răsfăţatul publicului clujean pentru puternica lui personalitate artistică şi pentru farmecul său personal, face un rol memorabil. Se poate spune că acest rol nu avea derogare (de la destin) să lipsească din palmaresul unui actor de talia lui. Maestru al stărilor contradictorii, Anton Tauf înzestrează personajul cu atributele izbucnirilor convulsive proprii unui suflet traumatizat de soartă, marginalizat, izolat şi măcinat de nefericirea sa. Aparatul vechi de radio, la care tot meştereşte Edgar, este un hobby la îndemână, un fel de refugiu din faţa adevărurilor vieţii, pe care în clipa următoare nu pregetă să le rostească răspicat şi cu furie nepotolită. Performanţa lui Anton Tauf trebuie să fie una de răsunet, înscriindu-se în galeria succeselor sale, care nu sunt puţine.

Melania Ursu în Alice traversează cu tact trăirile personajului dominate de balansul dramatic iubire - ură şi transmite fiorul din încrâncenarea dezolantă a femeii cu himerele trecutului. Ea exteriorizează convingător traumatismele şi oboseala unei vieţi tensionate, trăită sub teroarea torturărilor reciproce. Pentru portretul la maturitate al actriţei, voi cita din rândurile scrise de Eugenia Sarvari în revista Steaua în 2005: "Melania Ursu face parte din categoria acelor minunaţi actori, care, atunci când apar pe scenă, câmpuri subtile de energie încep să vibreze, insesizabil la început, din ce în ce mai puternic pe urmă." Aceste vibraţii sunt detectabile şi în Dansul morţii montat de Sorin Misirianţu pe scena Naţionalului clujean şi devin un liant al comunicării între actori.

Dan Chiorean în Kurt accede cu prea mare dezinvoltură la o partitură dificilă, condusă pe muchie de cuţit. El este bine folosit mai ales ca factor destabilizator în viaţa cuplului şi mai puţin bine ca virtual îndrăgostit de Alice. Tremuratul mandibulei (găselniţă ce strecoară un strop de ridicol) îl salvează de multe ori din stările confuze, oscilante ale personajului.

Sorin Misirianţu a mers în montarea piesei lui Strindberg mai mult ca oricând pe un spectacol al actorilor, mizând pe farmecul lor personal, pe ingeniozitatea lor interpretativă. Având actori de un asemenea calibru, nici nu i-a fost prea greu.


Teatrul Naţional Cluj-Napoca:
Dansul morţii de August Strindberg
Traducere de Valeriu Munteanu
Regia: Sorin Misirianţu
Distribuţia: Anton Tauf (Căpitanul), Melania Ursu (Alice), Dan Chiorean (Kurt)
Decorul: Arhidiade Mureşan
Costumele: Cristian Rusu










 Toate articolele despre Dansul morţii


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Adrian Ţion


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer