Planeta Bs. As. (4)

"Oamenii-sandwich" sînt altfel la Bs.As.

Mergînd pe ideea "sfîntă" - în publicitate - că cea mai bună reclamă este cea în mişcare, adastă pe la stopuri cu pancarte publicitare şi, cînd au oprit maşinile, se proţăpesc în faţa lor cu pancartele în mîini. Apoi, cînd se face roşu, se duc înapoi la colţ de stradă.
Alt obicei local este echivalentul spălătorilor de parbrize: aici sînt jongleri. Stai în maşină la stop şi, ca să nu te plictiseşti, te uiţi la jongleriile lor. Dacă eşti culant, le dai un ban. Jonglerii sînt veseli oricum, ei îşi fac treaba ca şi cum şi-ar face mîna la repetiţii - şi e mai simpatic să-i vezi în exerciţiul "gratuit" al meseriei lor decît să primeşti un burete de apă însăpunată pe parbriz...

Cimitirul Recoleta e unul dintre locurile obligatorii pentru turişti. Majoritatea se duc acolo să o "vadă" pe Evita. Eu am evitat-o, dar pînă la urmă tot am descoperit-o, întîmplător - cavoul ei era semnalat de numărul mare de turişti opriţi în faţa lui să fotografieze. Peronismul (detestat de Borges) este încă foarte prezent în Argentina, există în continuare tot felul de partide şi de asociaţii profesionale care-şi spun "peronista". Ideologia lui este populismul, iar Evita este cea mai bună reclamă la aşa ceva.
Dar eu m-am dus în cimitirul Recoleta pentru că sînt pasionat de cimitirele de oriunde (cel din Lisabona se numeşte "Prazeres", adică "plăceri"!). Surpriza a fost să constat că este mic - mult mai mic chiar şi decît cel din Veneţia, de pe isola di San Michele. E împărţit în "blocuri" - ca şi oraşul -, cu străzi/alei şi cavouri în chip de locuinţe. Sicriele sînt la vedere (!), uneori acoperite cu un fel de "feţe de masă" albe cu broderii. Cimitirul este înconjurat - pe de-o parte - de restaurante pentru turişti, iar pe celelalte trei de blocuri. Crucile şi busturile unor iluştri dispăruţi au astfel, drept fundal, balcoanele celor încă prezenţi şi reclamele de pe acoperişuri. Se simte familiaritatea cu "lumea de dincolo", care e chiar peste gard.

La Recoleta există, pe lîngă cavourile tuturor generalilor/politicienilor care-au dat numele unor bulevarde şi pieţe (San Martin, Pueyrredon, Lavalle, Alvear, Las Heras...), cel al lui Adolfo Bioy Casares (sobru, de marmură neagră; este al întregii sale familii de bogaţi industriaşi, aşa că scrie doar "Casares") şi al cumnatei sale, Victoria Ocampo (directoarea influentei reviste de avangardă El Sur). Nu ştiu unde este al Silvinei (sora Victoriei şi soţia lui Bioy), însă ştiu că Borges este îngropat la Geneva, unde a murit.

Şi mai există - ca în orice cimitir care se respectă - o "legendă urbană": aceea că Rufina Cambaceres (fiica unui potentat rişisim de la sfîrşitul sec. XIX), care a murit brusc şi misterios la 19 ani, obişnuieşte să iasă din cavoul său art nouveau şi să se preumble, buimacă, pe aleile cimitirului - lucru intuit de sculptorul care a înfăţişat-o cu mîna pe uşa cavoului, intrînd sau ieşind în funcţie de dispoziţia de moment. (vezi şi aici: http://www.recoletacemetery.com/?p=14)