Răzvan Brăileanu are pe blogul lui o postare intitulată "Am votat Mihăileanu. Radu Mihăileanu". Pe VoxPublica.ro, Liana Alexandru face şi ea o conexiune între Le concert şi propaganda electorală din ultimele săptămîni: pe scurt, şi ea votează cu Mihăileanu şi recomandă filmul ca antidot la urîţenia politicii. Mi se pare că e ceva în neregulă cu acest fel de a pune problema. Îmi vine să le spun celor doi autori: evident că filmul vi se pare atît de bun, din moment ce luaţi ca reper circul electoral! Orice pare bun prin comparaţie. Cu asemenea repere ne vom kitschiza de tot. Cei doi autori nu au nici cea mai mică îndoială în privinţa faptului că Le concert e o recomandare potrivită pentru nişte cititori ca ai lor - adică cert mai exigenţi, în materie de consum cultural, "decît ai altora". Dar nu e o recomandare potrivită. Sau, dacă e, asta înseamnă că diferenţa dintre publicul "mai exigent" şi ăla "mai puţin exigent" a scăzut pînă într-un punct în care distincţiile astea nu mai au sens decît puse între ghilimele: "publicul mai puţin exigent" vrea Vacanţa Mare, pe cînd publicul "mai exigent", care crede că dispreţuieşte Vacanţa Mare, vrea tot Vacanţa Mare, dar cu nişte Ceaikovski turnat peste.
Oare autorii ar îndrăzni să le recomande cititorilor lor o comedie porcoasă cu Adam Sandler, cum este You Don't Mess with the Zohan? Mă îndoiesc. N-am ales acest titlu la întîmplare - există cîteva asemănări între ...Zohan şi Le concert: ambele sînt utopii ale concordiei interculturale; şi într-unul, şi în celălalt, culturile respective (în ...Zohan, evreii şi arabii; în Le concert, ruşii, evreii ruşi, romii şi occidentalii) sînt reprezentate prin stereotipuri dintre cele mai groase. Diferenţa e că, în Le concert, concordia se realizează prin Ceaikovski, în timp, ce, în ...Zohan, ea se realizează prin penisul lui Sandler, cu capacitatea sa supranaturală de a le aduce fericire doamnelor de o anumită vîrstă. Aşa se face că oameni care l-ar socoti vulgar pe Sandler nu-l socotesc aşa pe Mihăileanu. Cum să-l socotească? Le concert are o atitudine pioasă faţă de Marea Cultură, are imagini emoţionante cu evrei murind de frig în Siberia - are o spoială de rafinament.
Nu mă înţelegeţi greşit. Nu vreau să spun că cele două filme sînt la acelaşi nivel. Dimpotrivă, cred că între ele există o mare diferenţă de calitate, dar în favoarea lui ...Zohan. Realizatorii acestuia şi-au asumat din start prostul lor gust; departe de a încerca să-l mascheze, şi l-au asumat total. Şi, după ce şi l-au asumat, au început să se joace cu el - cu stereotipurile lor scandaloase de arabi, cu glorificarea virilităţii lui Sandler etc.. Şi în joaca asta au investit doze considerabile de fantezie şi (rămînînd în parametrii lor) chiar şi de fineţe. Prostul gust asumat, practicat ca o opţiune estetică legitimă, permite (în principiu) exerciţiul unor asemenea calităţi: el este o opţiune estetică legitimă. Ei bine, prostul gust din Le concert nu e unul asumat. (Dovada? Spoiala aceea de rafinament.) Secvenţa în care dirijorul rus îi îndrugă violonistei franceze nişte prostii despre sufletul slav, cu intenţia de a o duce cu vorba (deci cu implicaţia că regizorul filmului ştie că e vorba despre nişte prostii), e una dintre puţinele în care Mihăileanu se joacă un pic cu stereotipurile lui. În general, le trînteşte pur şi simplu (ruşii gălăgioşi, lăutarii descurcăreţi etc.), fără înflorituri, fără fineţuri - pur şi simplu: au funcţionat în trecut, vor funcţiona şi acum. Acest fel de a face comedie n-are nevoie de imaginaţie sau de spirit de observaţie; de fapt, n-are nevoie de umor.
Totul se reduce la apăsarea unor butoane. Aproape orice spectator răspunde dacă i se apasă butoanele respective şi absolut orice regizor profesionist ştie de existenţa lor; numai că unora - celor buni - le e ruşine să apese grosolan pe ele, pe cînd lui Mihăileanu nu-i e. Mi s-a atras atenţia asupra faptului că Mihăileanu reuşeşte în ceea ce-şi propune - să provoace rîsete şi lacrimi. Aşa e. Dar de ce e aşa o mare scofală să provoci rîsete şi lacrimi? Nu e un lucru greu în sine - depinde de căile pe care o faci. În sine, e la fel de uşor cum este să provoci erecţii, or, nimeni nu vorbeşte despre regizorii de pornouri în termenii elogioşi în care se vorbeşte despre Mihăileanu. De ce? Şi ei apasă butoanele corecte. Le concert nu e nici pe departe cel mai prost film al anului, dar mă sperie să văd reacţii atît de entuziaste la el, venite din partea acelor oameni (oricum puţini) pe susţinerea cărora contează realizatorii de filme bune. Cătălin Sturza: "E un film care evoluează într-o altă ligă şi care îi face pe altfel foarte talentaţii regizori români ai «noului val» să pară nişte artişti ezitanţi, ce se tem încă să folosească la maxim potenţialul fabulos al acestei arte". Asta ne mai lipseşte - să ajungem să credem că Le concert e maximumul a ce poate da cinema-ul! Kitschizarea noastră va fi astfel completă.
Încă o notă despre Le concert
Andrei Gorzo
Regia: Radu Mihăileanu Cu: Aleksei Guskov, Melanie Laurent, Francois Berleand, Vlad Ivanov, Valentin Teodosiu, Ion Sapdaru, Maria Dinulescu
5 comentarii
- emotivitati[membru], 30.12.2009, 09:57
Filmul este un succes de public, stie sa se joace cu emotiile spectatorului. Scena finala e marturia maiestriei regizorului. Mihaileanu si-a propus sa construiasca o punte est-vest, sa atinga cat mai privitori.
Inteleg ca va deranjeaza ca n-a facut-o elitist...
- RE: emotivitati[membru], 02.01.2010, 11:53
După ce ţi-am citit comentariul despre moartea cinematografiei ca artă,am crezut că deplângi fenomenul.
Acum, când ironizezi "elitismul", cred că îl constatai (fenomenul de mai sus) doar, la rece...
-
- RE: RE: emotivitatisaureign, 15.04.2010, 09:20
d-le Toma, cred ca ati sesizat corect. Il constatam la rece defect "profesional", dupa 6 ani de invatamant umanist). Cumva il deplang, dar nu te poti impotrivi evolutiei. TOtusi, puterea de impresionare a cinematografului, de a crea emotie, va ramane. Sper.
- concertul - o mare dezamagire[membru], 06.01.2010, 11:21
...pentru mine asta a reprezentat "concertul" domnului Mihaileanu, mi s-a parut facil, fortat, intercaland situatii comice ne-credibile, fortate, scenariul aglomerat, grabit. Nu numai ca nu m-a impresionat, dar cu greu m-a tinut pe scaun. Imaginile cu violonista evreica deportata cantand in agonie mi s-a parut de un kitsch sever, greu de suportat, la fel ca si suprapunerea imaginilor din concertul de Ceaikovski, mama si fiica cantand aceeasi partitura, si culmea, aceeasi actrita (nu lipsita de talent, ce-i drept) joaca ambele ipostaze, cu un retus usor si imaginea din trecut alb -negru. Pacat de Ceaikovski.
- Le concert vs Zohan[membru], 18.01.2010, 15:41
Imi place Gorzo. Andrei Gorzo.
Sunt insa unele cronici ale sale in care percep dorinta demonstratiei cu orice pret. Moment in care cronicarul de film Andrei Gorzo devine cinefilul Andrei Gorzo si atat. In spatiul de aci, insa, Andrei Gorzo ni se prezinta ca si cronicar, de aceea ma simt pacalit.
Miza demonstratiei cu orice pret am perceput-o la ideea comparatiei filmelor 'Le Concert' si 'Zohan', care comparatie a concluzionat calitatea superioara a acestuia din urma.
Am inteles toate argumentele tehnice pe care Andrei Gorzo le-a folosit in demonstratia sa, cred insa ca cineva care vede cele doua filme se simte cel putin contrariat de cronica ce face obiectul acestui comentariu si incepe sa aiba indoieli. Indoiala aceasta, per se, nu este periculoasa, ci poate fi o fertila sursa de invatare. Ce este periculos este sofismul pe care l-am intrevazut in aceasta cronica si care, introducand indoiala, se transforma intr-un agent al haosului, asa cum se autointitula Joker.
Consider ca puterea unui cronicar de a masura cu aceeasi oca este cel mai important bun al sau. Subiectivismul folosit in doze dezechilibrate poate astfel dauna credibilitatii. In cazul lui Andrei Gorzo, mi s-ar parea un mare pacat. Dar deh, o spunea si personajul lui Al Pacino in 'Avocatul diavolului': "Vanity, definitely my favorite sin."
Resurse
Alte linkuri: imdb.comAlte articole de Andrei GorzoCronici ale altor filmeArticole similare
Armonia supremă - Le Concert / Cristina ZahariaUn film şi doi dirijori - Le concert / Mihai FulgerFilmul unui vis - Le concert / Andreea Chiriac HenteaUn film ca o confesiune - Le concert / Rozana MihalacheSpectacol ratat - Le concert / Lucian MaierToate articolele despre Concert, LeScrieţi la LiterNet
Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.
Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.
Publicitate