Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Topuri 2009

Cel mai bun film românesc al anului


Autori diverşi

Dilema Veche, decembrie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Încă un an bun pentru filmul românesc: premii, debuturi, revelaţii şi confirmări. Dar cărui film îi revine superlativul absolut al lui 2009?


Sageata Of, iar trebuie să ne justificăm? Faptul e o evidenţă. Poliţist, adjectiv al lui Corneliu Porumboiu e cel mai bun film românesc al lui 2009, unul dintre cele mai bune filme ale anului din toată lumea şi unul dintre cele mai bune filme româneşti din toate timpurile, nu pentru că e inteligent (chestie pentru care ne ironizează alţi cineaşti - geloşi), ci pentru că:
Sageata împinge cu un pas înainte felul de a face film în România şi în general, în condiţiile unui manierism destul de vizibil şi aici, şi aiurea, şi a dificultăţilor de a veni cu ceva nou (vezi elogiatul şi premiatul Das weisse Band, al austriacului Michael Haneke, căruia filmul lui Porumboiu îi dă lejer clasă);
Sageata e un film rotund, ca un ou de piatră (poate i-ar fi plăcut lui Brâncuşi), cizelat pînă la a deveni translucid. N-are cusururi. E neted şi rece - cum reci sînt conceptele filozofice şi abstracţiunile matematice;
Sageata e dintre filmele care la fiecare nouă vizionare îţi oferă lucruri noi - un nou unghi, o nuanţă la care nu te gîndiseşi. A fost sau n-a fost? era la fel. În spatele poantelor şi al gesticii, al lungimilor, scurtimilor etc., ajungi la nişte plăci (sociale) tectonice şi la interogaţii asupra limbajului cinematografic pentru care alte filme îţi pun creierul pe moaţe;
Sageata are una dintre cele mai ingenioase structuri şi una dintre cele mai perfecte scene, cea de la final, cînd nici un "pîs" şi nici un fir de praf nu afectează sistemul bielă-manivelă alcătuit de text şi regie, şi care funcţionează impecabil. (Iulia Blaga)


Sageata Cristian Mungiu revine în 2009 cu o baghetă de dirijor, coordonînd un proiect realizat de cinci regizori: Hanno Hofer, Răzvan Mărculescu, Constantin Popescu, Ioana Uricaru şi el însuşi. Tonul îmbină nostalgie şi umor, un umor care la proiecţiile de la Cannes era perceput de străinii care nu au trăit acele vremuri în aceeaşi măsură ca românii care le-au trăit. Cei cinci ne re-povestesc acum întîmplări reale din vremurile de tristă amintire, pe care atunci le ascultam scîrbiţi şi revoltaţi de absurdul situaţiilor. Umorul e ceea ce deosebeşte omnibusul Amintiri din Epoca de Aur de 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile. Umorul şi distanţarea de încrîncenarea firească pînă la un punct pentru cei ce au trăit situaţii similare cu cele şase povestiri ale filmului (Cristian Mungiu semnează două episoade; ceilalţi patru regizori - cîte unul fiecare). Umorul nu e însă unul coroziv, ci mai degrabă tandru. Cei cinci nu taie cu bisturiul societatea comunistă falimentară, ci o privesc cu o distanţare matură. De altfel, nu ăsta-i scopul pe care şi l-au propus cei cinci - să facă o radiografie rece şi tranşantă a lumii din vremea Epocii de Aur, ci o comedie la care lumea să se amuze, pur şi simplu, ca la o comedie... Ceea ce le-a şi reuşit. O comedie în care e remarcabilă unitatea ansamblului - practic, nu se simte diferenţa de regie de la un episod la altul. Şi unul dintre cele mai bune filme româneşti din ultimii 20 de ani. (Laurenţiu Brătan)


Sageata Poliţist, adjectiv e, de departe, cel mai important film românesc al anului. Filmul lui Porumboiu respectă întru totul principiile realismului bazinian (adică ale realismului cinematografic) şi, în acelaşi timp (după cum îmi atrăgea atenţia Alex. Leo Şerban într-un articol-scrisoare), este un pas "în afara ţarcului realist" (dacă prin "ţarcul realist" înţelegem perimetrul estetico-moral patrulat intensiv la noi, în ultimii ani, de cineaşti ca Radu Muntean, Cristian Mungiu, Radu Jude şi Bobby Păunescu, cu toţii pe urmele lui Cristi Puiu). În Poliţist, adjectiv, realismul bazinian este baza indispensabilă a unui discurs cinematografic avansat-modernist despre simpla existenţă vs urzeala de semne în care (noi, oamenii) am îmbrăcat-o pentru a-i ascunde lipsa de sens. Performanţa lui Porumboiu este aceea de a dezbrăca existenţa de urzeala de semne, de a le separa una de alta, de a ni le înfăţişa ca două categorii de lucruri fundamental străine una de alta - am lipit-o noi pe una peste cealaltă, dar între ele rămîne un gol, şi spre acest gol (căruia putem să-i spunem Dumnezeu sau Sens sau cum vrem) arată filmul. În cinematograful românesc nu s-a mai văzut un film ca Poliţist, adjectiv; nu s-a mai văzut un discurs estetic atît de elevat ca al lui Porumboiu, pe care acest film îl propulsează într-un cerc internaţional foarte restrîns. (Andrei Gorzo)


Sageata Pescuit sportiv - debutul impresionant şi mega low budget al lui Adrian Sitaru - dovada foarte clară că poate exista un cinema sănătos şi în afara subvenţiilor de la stat. În ciuda unor teribilisme stilistice, filmul funcţionează surprinzător de bine şi de incitant ca dramă de cuplu în pericol să se deşire la intervenţia foarte cărnoasă a unei intruse (excelentă Maria Dinulescu în rol de femme fatale). Are şi suficiente doze de ambiguitate şi de straniu care să nu-l facă în întregime transparent - se îndepărtează abil şi pe nesimţite de zona dramei realiste a noului val - şi care să te împingă la o nouă vizionare. (Anca Grădinariu)


Sageata Poliţist, adjectiv de Corneliu Porumboiu. Pentru că: e poate cel mai inovator şi original dintre filmele Noului Val românesc; după A fost sau n-a fost?, unde absurdul venea la pachet cu burlescul, aici devine unul metafizic; pentru că presa de specialitate de la Cannes şi l-ar fi dorit în Competiţia oficială; e un film (şi) de stare în care ecranul mare al cinematografului te ajută imens să înţelegi puterea imaginii; are meritul de a fi un film fals poliţist, în care aşteptările şi urmăririle sînt la fel de importante ca evenimentele majore; odată depăşită zona realismului din prima parte a filmului, se ajunge în final la deconstructivism şi abstract; ne arată cum limbajul şi diferitele forme sau limite ale lui ne duc într-o zonă absurdă, lipsită de sens, în care sîntem neputincioşi; ne face să ne întrebăm ce mai reprezintă astăzi legile şi spiritul lor şi cît de şubredă e uneori legătura lor cu realitatea; umorul şi inteligenţa dialogurilor sînt păstrate în orice situaţie, oricît de tristă ar fi aceasta; interpretările lui Dragoş Bucur şi Vlad Ivanov sînt printre cele mai bune din întreaga cinematografie românească; uneori comicul vine firesc, din simple întîmplări cotidiene, ca ascultarea în buclă a unei melodii cu versuri lipsite de sens; e un film ce ajunge a fi sintetizat printr-un desen cu creta pe o tablă, arătînd totodată că cinematograful e, la rîndul său, o convenţie. (Cristi Luca)


Sageata Poliţist, adjectiv al lui Corneliu Porumboiu ocupă pentru mine locul întîi în clasamentul filmelor româneşti din acest an. Corneliu Porumboiu reuşeşte a doua performanţă după A fost sau n-a fost? cu un film care împinge minimalismul reprezentanţilor Noului Val românesc spre arta litotei, deconstruind ceea ce în alt context Hannah Arendt numea "banalitatea răului". Filmul are ceva din analitica dusă pînă la cruzime a romanelor elveţianului Friedrich Dürrenmatt şi reuşeşte să releve acel proces de malformare a adevărului cu mijloacele unei subtile dialectici, proces cauţionat legislativ. În acelaşi timp, filmul lui Corneliu Porumboiu are ceva din acurateţea şi intensitatea tragediei, din implacabilul mecanism care conduce la distrugerea unei fiinţe umane, însă hybrisul este plasat la nivelul societăţii, prin reprezentanţii ei. Regizorul are această intuiţie fundamentală trecută prin filtrul kafkian: cuvintele decid totul, destinul unui om se transformă într-o chestiune de semantică, în hermeneutică aplicată articolelor din dicţionar întrebuinţat asemeni Bibliei. Întîlnirea cu legea - ca şi la Kafka - constituie un prilej de aneantizare a dimensiunii umane, însă rechizitoriul se transformă într-o dezbatere filozofico-filologică unde termeni precum "legea", "morala", "conştiinţa" dobîndesc un caracter punitiv. În definitiv, Porumboiu obţine o radiografie a societăţii româneşti în tranziţie, iar ea reprezintă radiografia unui bolnav incurabil. Anticalofil, ironic cu cruzime, trist fără a solicita compasiunea, profilul acestui film se lasă adîncit ca o gravură de acizii care-i relevă trăsăturile şi le exasperează pînă la grotesc. (Angelo Mitchievici)



 Toate articolele despre Topuri 2009


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Autori diverşi


Alte articole

 2009, Andrei Creţulescu
 De la un festival la altul - 2009, în premii, Magda Mihăilescu
 Iarăşi topuri - Filmele deceniului, Alex. Leo Şerban
 Retrospectiva Cele mai bune filme ale anului 2009 - Best Film Fest, 2010, Comunicat de presă
 Ce a fost mai bun în industria de film a anului 2009 - Best Film Fest, 2010, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Topuri 2009


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer