October (Boy, War, etc.) - Inglourious Basterds / Two Lovers / In the Electric Mist

Nu-i deloc momentul pentru un omagiu Bono & Co. - de altminteri, dumnealor sunt bine mersi - , dar titlurile primelor trei albume U2 se potrivesc surprinzător cu trei dintre cele mai recente filme care s-au plimbat pe ecranele patriei. Hotărâţi voi care cu care.

Inglourious Basterds / Ticăloşi fără glorie (*****, regia Quentin Tarantino) este, bineînţeles, un Tarantino controversat. Dar nu-i acelaşi tip de controversă ca-n cazul Kill Bill, par example, unde se războiau cei care văzuseră o dramă de familie abil & savuros împachetată în omagiu exploitation şi cei care văzuseră "decât" cafteli, sânge, săbii şi logoree - nu, acum au văzut cu toţii acelaşi lucru (un film mai degrabă despre război - mai bine zis despre filmele de război - decât "de război", reverent & anticlimactic) numai că unii nu l-au înţeles neam. Trecând peste afirmaţiile debile ("Tarantino nu ştie istorie, nu s-a întâmplat aşa!" - hahahaha, am râs o zi şi-o noapte), caraghioase ("Brad Pitt e cam monoton" - păi, ăsta e tot şpilul personajului, iar Pitt îl compune strălucit) sau redundante ("bastarzii-s un soi de figuranţi" - păi, cam da: QT a scris şi-a rescris până a ajuns exact unde trebuia, adică la deconstrucţia genului într-un eseu despre cinema... şi despre limbaj), se impun două concluzii. 1: să trebuiască să explici un film de Tarantino înseamnă că fostul angajat la Video Archives a crescut şi şi-a extins (europenizat?) binişor universul cinematografic; 2: să trebuiască să explici cel mai aiuritor & irezistibil & jucăuş & isteţ & cinematografic film al anului înseamnă să-ţi baţi gura de pomană.

Two Lovers / Iubire la New York (****, regia James Gray) este e surpriză extrem de plăcută... care n-ar fi trebuit să fie. Surpriză. Lansat la Cannes, în 2008, Two Lovers (titlul românesc e din nou generic şi banal) a fost primit cam cu spatele - în miez de festival aşteptările-s enorme iar un faux-pas decis la cald de criticii... înfierbântaţi cântăreşte triplu. Mă bucur nespus că l-am recuperat abia acum şi că (în ciuda semi-eşecului anterior al regizorului, We Own the Night, lansat, tiens!, tot la Cannes - poate nu-i prieşte omului) am ascultat de instinct şi nu de bârfe. James Gray a fost una dintre marile revelaţii ale anilor '90, iar Two Lovers, care împarte cu debutul Little Odessa şi impresionantul The Yards acelaşi aer şaptezecist, acelaşi setting marginal şi acelaşi univers al familiei de emigranţi, şi care se trage mai puţin din Friedkin, Kazan sau Lumet şi mai mult din Dostoievski, îl confirmă drept unul dintre cei mai coerenţi cineaşti contemporani. Este a treia oară când Gray lucrează cu Joaquin Phoenix (ultimul rol? Nu ştim încă. Rolul carierei? Cu siguranţă), de data asta la un film teribil de nuanţat şi teribil de trist, care începe cu o tentativă de sinucidere şi se termină... se termină cu o îmbrăţişare care aduce grozav a îngropăciune.

In the Electric Mist / Obsesii din trecut (***, regia Bertrand Tavernier) este primul film turnat în America de unul dintre cei mai faimoşi, literaţi şi cinefili regizori francezi. Acuma, răutăcioşii au zis că mai bine stătea acasă - şi asta după ce au văzut versiunea originală, mai lungă şi mai densă decât ciunteala liniară care a ieşit direct pe DVD (helas!) la yankei în miez de vară. Bănui că tot versiunea asta vine şi la noi - dar nu vă faceţi probleme, ancheta din film e doar un pretext pentru a-l readuce pe ecran pe copoiul Dave Robicheaux (jucat de Alec Baldwin în semi-uitatul Heaven's Prisoners, din 1996) şi pentru a explora atmosfera aceea sudistă pe care n-o respirăm niciodată suficient. Un fals policier, deci, care funcţionează când şi când (şi atunci mai degrabă ca tragicomedie) şi care comportă un rol clasic pentru Tommy Lee Jones, unul suculent pentru John Goodman şi unul binevenit pentru Ned Beatty, la pachet cu niscai cameo-uri bine ţintite (Buddy Guy, Levon Helm, James Gammon, John Sayles), totul asezonat cu bizarerii felurite şi ornat cu muzica "la obiect" a lui Marco Beltrami, oarecum indigestă în comparaţie cu tradiţionalele prea puţin folosite. Un mix uşor picant, deci comme-ci, comme-ca.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.