ianuarie 2010
Cruciada Culturii 2010
România este sub asediu. De ani buni. Mediocritatea, Prostul gust, Facilul, Vulgarul, Valorile Inversate, toate la un loc au lansat o ofensivă fără precedent împotriva Frumosului. Vă sună familiar cuvintele de mai sus, nu?

Cultura unui popor este cartea lui de vizită. Este codul genetic după care poate fi identificat în Istoria universală. Din această perspectivă, România e pe moarte. Criză morală, criză culturală.

Atacurile furibunde ale subculturii, cu reprezentanţii ei odioşi şi produsele lor de cea mai joasă speţă, au reuşit să creeze breşe şi şanţuri în teritoriul cultural românesc. Artiştii autentici, oamenii de cultură, spectatorii avizaţi sunt izolaţi în grupuri şi nu mai ştiu unii de alţii. Nu se mai găsesc. Nu se mai regăsesc. Teritoriul cultural e scindat. E minat. Frumosul riscă să devină o noţiune pe cale de dispariţie.

Acest asediu trebuie să se oprească. Acum.

E timpul să fim responsabili. Faţă de frumos. Faţă de cultură. Faţă de artă. Faţă de noi înşine. E timpul să luptăm cu Mizeria. E timpul să repunem frumosul în drepturi. Fie că suntem spectatori, artişti, producători, critici sau promotori ai fenomenului cultural, trebuie să luptăm. Trebuie să pornim Cruciada Culturii.

Luptăm pentru artă, iar frumosul ne este armă şi scut. Cu fiecare spectacol de teatru, recital sau expoziţie din cadrul Cruciadei Culturii recucerim oraşul asuprit de urât. Pentru că în lipsa unei agende culturale încărcate mediocritatea va domina în continuare. Cavalerii frumosului ne vin în ajutor, iar alături de ei pornim colonizarea.

Sarah Chang, una dintre cele mai mari violoniste ale lumii, este primul aliat al Cruciadei Culturii. Sub conducerea ei, pe 14 februarie 2010, iubitorii muzicii clasice vor porni Bătălia viorii. Începând cu ora 19:00, Ateneul Român va fi gazda unui recital de excepţie susţinut de Sarah Chang alături de pianistul Andrew von Oeyen.

După ce au încântat publicul celor mai mari oraşe ale lumii, Sarah Chang şi Andrew von Oeyen vin la Bucureşti cu un program de recital deosebit:
Cesar Franck - Sonata în La major pentru vioară şi pian
Christopher Theofanidis - Fantezie
Johannes Brahms - Sonata nr. 3 op. 108 în re minor pentru vioară şi pian.

Biletele pentru recital vor fi puse în vânzare în reţeaua Eventim. Preţul unui bilet este de 150, 250 sau 300 RON, în funcţie de poziţia în sală. Astfel, într-un an de pauză pentru Festivalul Internaţional "George Enescu", Bătălia viorii va răspunde cererii, mereu în creştere, pentru evenimente culturale.

Bătălia viorii este doar prima luptă din cadrul Cruciadei Culturii. Noi teritorii aşteaptă să fie cucerite. Noi cruciaţi vor lupta, an de an, pentru cauza frumosului.

Cruciada Culturii este o iniţiativă Agenţia de Vise, agenţie care concepe şi implementează strategii de promovare a produselor prin cultură şi entertainment, atât pe media clasice, cât şi prin campanii creative de Internet marketing.


De-a lungul timpului, Sarah Chang a susţinut recitaluri alături de mari orchestre ale lumii precum Orchestra din Philadelphia şi din Londra, Filarmonica din New York, Berlin sau cea din Viena. Printre numeroasele premii obţinute de către Sarah Chang se numără şi Avery Fisher Grand Price, cea mai importantă distincţie din domeniul muzicii clasice. În cadrul turneului internaţional din 2010 Sarah Chang va mai concerta şi în oraşe precum Londra, Zurich, Moscova, St. Petersburg şi Macao.

Andrew von Oeyen este considerat unul dintre cei mai buni pianişti ai generaţiei sale. De la debutul său alături de Filarmonica din Los Angeles, a susţinut recitaluri alături de cele mai mari orchestre ale lumii. Printre apariţiile sale mai recente se numără recitaluri la Wigmore Hall din Londra, festivalul francez "Piano en Valois", precum şi în toate marile săli de concert ale Japoniei.





0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus