Rusia, 1924. Imediat după moartea lui Lenin, Stalin începe prigoana împotriva "duşmanilor poporului" şi ai "orânduirii socialiste". Printre ei, cum altfel, preoţii şi monahii - păstori ai sufletelor.
Fiul unui preot îşi ucide tatăl "în numele puterii sovietice", nu înainte de a primi de la el o scrisoare de recomandare. Epistola îi e necesară pentru îndeplinirea unei misiuni pe o insulă unde se află o măreaţă mănăstire ortodoxă (după Revoluţia Bolşevică, acest ostrov a ajuns sub ocupaţie finlandeză). Aici urmează să sosească însuşi comandantul suprem al armatei finlandeze, pe care "fiul risipitor" trebuie să-l asasineze. Pe insulă, maxim (aşa se numeşte acum tânărul comisar sovietic în misiune) va ajunge clandestin, călăuzit de o fetiţă deghizată-n băiat. Ea îi va fi "înger păzitor" şi catalizator al regenerării sale sufleteşti.
Filmul scris şi regizat - la numai 27 de ani! - de tânărul Nikolai Dreyden este povestea unei convertiri, a unei umanizări. În ultimă instanţă, e aventura îmbisericirii minţii unui fiu risipitor. Mai mult, a unui fiu patricid. Tânărul iconoclast, inflamat de amăgitorul ideal sovietic, nu se converteşte la o nouă ideologie, ci la un nou mod de viaţă. Îşi asumă, între zidurile mănăstirii, pedeapsa (adică îndreptarea, prin rugăciune neîncetată şi prin sudoarea frunţii) pentru crima săvârşită. În loc să făptuiască asasinarea pentru care fusese trimis pe insulă, alege penitenţa autoimpusă întru învierea lăuntrică şi izbăvire. Îşi descoperă adevărata identitate: aceea de om. Devine - printr-o nevoinţă de 15 ani - asemenea sfinţilor zugrăviţi într-o icoană din vechime (de secol XIII) pe care a descoperit-o pe zidul unei biserici.
Pridel Angela este un film-eveniment, puternic influenţat de atmosfera (şi mesajul) filmelor lui Andrei Tarkovski şi Tenghiz Abuladze: poezia şi transcendenţa din Ivanovo detstvo / Copilăria lui Ivan, Andrei Rubliov, peisajele în ceaţă din Solyaris, Zerkalo / Oglinda, Nostalghia sau Offret / Sacrificiul, forţa şi energia Căinţei ori a Copacului dorinţelor sunt îmbinate cu bună ştiinţă şi pricepere de un regizor foarte atent nu doar la expresivitatea chipurilor, ci şi la sound şi scenografie. Tonalităţile (electronice şi de tip chamber music) sunt vrednice de subiect şi se comportă ca oricare alt personaj dramatic.
Last but not least, filmul lui Dreyden ştie să nu ucidă - aşa cum, vai, se întâmplă de atâtea ori - tainele pe care le întâlneşte în calea sa, "în flori, în ochi, pe buze ori morminte".
Vizionaţi online sau descărcaţi acest film 
