Luiza Borac, multipremiata solistă, este, probabil, cea mai în vogă pianistă de origine română pe plan internaţional. John Barnes a fost, până în anul 2008, inginerul de sunet de numele căruia se leagă gloria memoriei sonore a vestitului Festival de Operă de la Glyndebourne.
Şansa a făcut ca numele celebrului inginer de sunet trecut în nefiinţă la vârsta de 74 de ani să se lege prin puternice legături profesionale de numele pianistei Luiza Borac. Această şansă acordată valorii unice pe care o dovedea deja de ani buni s-a concretizat în prima înregistrare pe care Luiza Borac a făcut-o pentru casa de discuri AVIE, coordonată de John Barnes, care a semnat şi sunetul (recording engineering) pentru primul CD.
Materialul discografic cuprindea cele trei suite pentru pian de George Enescu. O înregistrare care, printre multe alte elogii, a primit şi premiul pentru cel mai bun CD solo al anului din partea BBC Music Magazine. De atunci, au urmat alte multe albume (13, după cum putem vedea pe site-ul artistei, www.luizaborac.com), cel mai recent, Chopin - Études & Six Polish Songs, care face şi obiectul cronicii de faţă, reprezentând şi ultima semnătură a regretatului Barnes. Am să închei partea informal-introductivă fără a mai trece prin cea sentimental-naţională conform căreia Luiza Borac nu este doar un recunoscut promotor, ci şi unul dintre artiştii specialişti în a menţine vie muzica lui George Enescu. Conţinutul muzical al celor Şase cântece poloneze de Chopin, transcrise de Liszt, precum şi cele 12 studii, op. 10, alături de cele alte 12 studii, op. 25 de acelaşi Chopin este mult prea bogat faţă de cât poate oferi spaţiul unui articol obişnuit.
Dedicat unei meserii care în România există încă la nivel intuitiv, aceea de inginer de sunet, acest album ne readuce aminte că sunetul acelor discuri care reuşesc să ne poarte "spre alte zări" nu poate fi rodul a doar două greşeli care se completează. Această dedicaţie făcută omului de la butoane ne face să înţelegem şi mai bine, în cazul Luizei Borac, de ce suntem impresionaţi de sunetul artistei sau, mai bine spus, al celor doi artişti.
O zi însorită din viaţa lui Chopin
Sunetul acestui album, muzica lui ne poartă cu gândul la o zi însorită a vieţii lui Chopin, a lui Liszt sau a fiecăruia dintre noi. Acest sunet, tuşeu, artă a frazării, respiraţie muzicală, mod de înţelegere a sunetului pianului - numiţi-le cum doriţi - par cu adevărat venite din alte vremuri, fiind atât de vechi şi, totuşi, atât de proaspete. Cuvântul modern nu are ce căuta în aceste interpretări. Aici nu este vorba despre o competiţie, ci doar despre o bucurie necondiţionată oferită de înţelegerea partiturii.
Un eveniment rar
Este ceva din delicateţea lui Dinu Lipatti, dar care poartă, fără emfază, numele Luiza Borac. Tehnica Borac-Barnes nu se simte. Se aude doar pasiunea lor. Arta lor te trimite cu gândul la doi oameni rupţi de lumea înconjurătoare, care dintr-o grădină exotică şi melancolică, precum cea a castelului reginei Maria de la Balcic, privesc de la distanţă zbaterea noastră cotidiană. În realitate, ştim că nu este aşa. Dacă spiritul lui John Barnes continuă să ne contamineze prin înregistrările lăsate în urmă, Luiza Borac va continua, sperăm ani mulţi de aici încolo, să ne impresioneze cu arta sa. Important este însă ca noi să fim conştienţi, iar atunci când se va ivi posibilitatea, să nu ratăm - fie live sau pe CD - întâlnirea cu o mare artistă.
Cântecul Primăverii / Wiosna, de Chopin în transcripţia lui Liszt, cred că reprezintă una dintre Marile Întâlniri - care ne sunt date foarte rar - ale acestui album: muzica "de dincolo" a lui Chopin, aranjamentul minimalist şi înveşmântarea armonică lisztiană, care transcende clipa, arta, înţelegerea Luizei Borac şi dozajul tuturor acestora, aşa cum a fost simţit atunci de John Barnes. Fără cuvinte.