Se face praf totul... - Stela Enache

După ani de zile în care a păstrat tăcerea, interpreta de muzică uşoară Stela Enache (care a fost multă vreme angajată cu contract pe vase de croazieră) a apărut zilele acestea în prime time la un post TV comercial. Printre altele, mai în glumă mai în serios a spus: "Dacă aş fi ministrul Culturii, aş face curăţenie, dar din nefericire la noi nu mai există cultură." Dureroasă afirmaţie. Ea vine din partea unui artist luptător şi credincios menirii sale. "Valorile, tradiţiile noastre româneşti, prin care se evidenţiază o ţară, nu se mai regăsesc nicăieri. Să ai un asemenea patrimoniu, asemenea valori şi să nu le pui în valoare mi se pare îngrozitor. Eu am încercat mereu să ridic ştacheta, nu să o cobor. Ce văd acum cu bieţii artişti, actori, mă îngrozeşte..."

Artiştii ca artiştii, dar în lipsa unei politici culturale coerente şi consecvente, fiecare pricepe cât poate din ceea ce a fost. Iar dacă unii cred că a fost un deşert cultural înainte de 1989, că totul trebuie să dispară, inclusiv creatorii acelei epoci, poate că o parte din vină o poartă şi cei care ştiu bine că n-a fost aşa, că s-au făcut şi lucruri bune dar acum preferă să tacă. Sau, mai rău, denigrează ei înşişi - dintr-un soi de mercenariat - operele de valoare care s-au creat într-o vreme când cenzura era de natură ideologică, nu economică. "Acea muzică prin care se urmărea ridicarea nivelul moral şi spiritual al societăţii nu mai există acum. Se face praf totul."

Soţul solistei (care şi-a serbat recent ziua de naştere), cunoscutul interpret şi compozitor Florin Bogardo (decedat în 2009), s-a supărat tare - povesteşte în continuare Stela Enache - atunci când cei care cântau de atât timp au fost numiţi cu maliţie dinozauri. "Dar eu şi acum mă emoţionez când mă gândesc la Kirculescu, la Alexandru Mandy, toţi compozitorii aceştia."... Cine să mai ştie (din generaţiile tinere şi foarte tinere) de creaţiile acestor patriarhi ai genului, la care s-ar putea adăuga Edmond Deda, Ionel Fernic, Mişu Iancu, Henri Mălineanu, Vasile Vasilache, Ion Vasilescu, Richard Oschanitzsky sau cei care s-au afirmat în anii '70-'80?

Solista pomeneşte apoi de "poeziile care se scriau înainte", mâhnită că acum "şi Eminescu este luat la rost". Versurile cântecelor compuse, în anii ăia, de Florin Bogardo, Adrian Enescu, Anton Şuteu Vasile Şirli, Nicu Alifantis şi încă alţii purtau o inconfundabilă sensibilitate poetică. Ele erau însă excepţia de la regulă. Pentru că regula, doar în mod excepţional încălcată, cerea platitudine, truisme şi încadrarea textierilor (semnatarilor de versuri) într-un barem de maxim 300 de cuvinte - mereu aceleaşi. Pe bună dreptate s-a revoltat Dragoş Bucur, în Poliţist, adjectiv, pe textul debil dintr-o melodie de Mirabela Dauer, generator - în cel mai bun caz - de umor involuntar. Pe bună dreptate generaţia celor care au acum au 30-40-50 de ani fac alergie la sentimentalismul, amatorismul şi inepţia multor "şlagăre" din Epoca de Aur. Pentru că erau, atunci, difuzate non-stop şi provocau, într-un final, o stare de lehamite. (S-ar putea să avem şi unele surprize: multe din textele şi cântecele banale de atunci par acum de-a dreptul filosofice în comparaţie cu diletantismul, derizoriul şi vulgaritatea din muzica de divertisment post-1990.)

Acum, avertizează îndrăgita interpretă, există pericolul de a generaliza, de a crede că absolut tot ce s-a creat în acei ani era uniform şi monoton. Puţini sunt dispuşi să discearnă, să fie atenţi la nuanţe, să ierarhizeze, să ia "la bani mărunţi" ce s-a făcut atunci. Pentru aceştia din urmă verticalitatea şi demnitatea artiştilor din show-buisness-ul autohton ante-1990 au fost semne de rezistenţă - prin cultură, poezie şi frumos - la un proiect de rinocerizare aplicat la scară naţională. Unde este, pare a întreba Stela Enache, rezistenţa actuală faţă de noile forme de rinocerizare?