Pe lângă tradiţionalele megapremiere, pe lângă filmele de Crăciun şi de Anul Nou, pe lângă documentarele şi serialele originale în exclusivitate, în decembrie 2009, HBO difuzează câteva pelicule care nu au rulat la cinema, dar care merită toată atenţia unui cinefil care se respectă.
Aşadar, toţi cei care vor să-şi ia o vacanţă hibernală de la blockbustere şi de la uneori exasperantele sentimentalisme estivale au de ce jubila. Mai întâi, aş recomanda Vinyan al lui Fabrice Du Welz, despre care revista de specialitate Variety a spus că este "cu adevărat sinistru despre diferenţele culturale, un coşmar trăit cu ochii deschişi pe lângă care Lord of the Flies pare benign." Filmul lui Du Welz are în centru doi părinţi care întâlnesc un trib de copii sălbatici, în timp ce-şi caută copilul pierdut în pădurile din Burma. Violenţă şi nuditate într-o aventură tulburătoare şi superb filmată ce a fost proiectată cu mare tam-tam la Veneţia şi Toronto şi care şi-a câştigat deja un statut cult.
Amplasat în lumea subterană a luptelor ilegale din Los Angeles, Redbelt e, pe alocuri, la fel de brutal - avem o lume populată de portărei, luptători în cuşcă, poliţişti şi indivizi din forţele speciale -, dar are mai multe calităţi izbăvitoare. Pelicula regizorului şi dramaturgului David Mamet istoriseşte povestea lui Mike Terry, un profesor de jiu-jitsu care a evitat circuitul oficial de lupte, alegând o existenţă mai onorabilă la conducerea unui studio de autoapărare. Însă viaţa lui se va schimba dramatic şi el se va trezi aruncat într-o lume de promoteri şi de staruri de film. Sună a Van Damme timpuriu, însă Mamet n-a vrut să facă un film cu arte marţiale de duzină. El a petrecut cinci ani antrenându-se cu un maestru de jiu-jitsu care i-a oferit un exemplu de comportament moral, corect în toate circumstanţele. Un soi de cod de samurai amestecat cu un stoicism modern. Viziunea sa, influenţată de Akira Kurosawa, se răsfrânge şi asupra unor teme eterne ca onoarea şi respectul.
Bellamy e o poveste poliţistă "à la française" - cu multă introspecţie şi cozerie despre sensul vieţii - realizată de Claude Chabrol, maestrul cinemaului francez. Cu toate că în film e des pomenită Agatha Christie, intriga nu e construită după normele unui enigme clasice "cine a făcut-o?", ci ca o mică piesă camerală în care munca de detectiv seamănă mai mult cu un hobby cu care eroul îşi umple timpul. Personajul principal e jucat de patriarhul Gérard Depardieu, îmbătrânit şi supraponderal, dar la fel de agil ca actor ca întotdeauna. Chabrol a declarat că a făcut filmul cu un dublu scop: a vrut să muncească cu Depardieu pentru prima oară în carieră şi să-l omagieze pe Georges Simenon, prolificul romancier belgian, creatorul celebrului comisar Maigret.
Însă preferatul meu din această ofertă tentantă de bomboane lucioase de pom este Killshot. Nu l-am văzut, pentru că n-a fost lansat pe ecrane din motive obscure, dar am citit romanul şi l-am adorat, ca mai tot ce a scris vreodată Elmore Leonard, maestrul incontestabil al policierului pulp. E greu să găseşti personaje mai vii, umor mai caustic şi dialoguri mai bestiale în romanul american modern. Regula după care Leonard s-a ghidat întreaga viaţă a fost "dacă ceea ce am scris seamănă chiar şi puţin cu literatura, şterg totul şi o iau de la capăt". Scriitorul nu e singurul nume de pe generic care recomandă pelicula. Regizor e respectabilul John Madden (autorul lui Shakespeare in Love), iar distribuţia e de-a dreptul stelară: Mickey Rourke (pre The Wrestler - Killshot a fost filmat cu doi ani mai devreme, dar a fost ţinut "la sertar" de către producători), Diane Lane, Thomas Jane (îl vedeţi în Hung), Joseph Gordon-Levitt şi Rosario Dawson. Iar producător executiv nu e nimeni altul decât Quentin Tarantino, şi el mare fan Leonard.
Şi pentru că urmează sezonul festivităţilor şi al zbânţuielilor intens alcoolizate, vă mai recomand emoţionanta şi strălucitoarea ceremonie în care Michael Douglas a primit premiul AFI pentru întreaga activitate şi un concert electric, exaltant al britanicilor de la Kaiser Chiefs - Live in Elland Road. Dacă aţi pierdut performanţa lor explozivă de la Bucureşti, nu rataţi această bombă de rock testosteronic. I predict a riot...