De la Batman la The Dark Night

În 1966, Leslie H. Martinson inaugura cu Batman, un lung şir de producţii despre Cavalerul Negru. De la această tentativă aveau să treacă nu mai puţin de 23 de ani până ca cineva suficient de curajos să-şi încerce puterile, din nou, cu povestea omului-liliac. Singura problemă cu cele două filme ale lui Tim Burton, căci despre el e vorba, a fost că atât Batman (1989) cât şi Batman Returns (1992) erau mai puţin ecranizări ale benzii desenate şi mai mult adevărate aventuri de factură burtoniană: flamboaiante şi colorate dar, în acelaşi timp, psihotice sau chiar bolnave de-a binelea. Ceea ce nu înseamnă, însă, că nu au fost catalogate, aproape imediat, drept capodopere.

Paradoxal, de-abia Batman Forever (1995), cu hulitul Joel Schumacher pe post de regizor avea să se apropie de spiritul BD-ului. Dar ce folos? Doi ani mai târziu, Schumacher recidiva cu lamentabilul Batman & Robin, film ce avea să îngroape Batmobilul, fără drept de apel, vreme de opt ani. Şi iată-ne ajunşi în 2005. Britanicul Christopher Nolan şi-a luat inima în dinţi, încercând să resusciteze franciza şi rezultatul, Batman Begins, deşi situat la pol opus de "dubla" reuşită de Tim Burton, a fost cel puţin memorabil - cel mai sumbru, mai întunecat şi mai explicit violent film din serie (de până atunci, cel puţin) - şi a salvat viitorul oraşului Gotham.

Iar cum o franciză trebuie şi susţinută, anul trecut regizorul a revenit cu The Dark Knight, primul film fără Batman în titlu şi care propunea un Joker complet diferit de cel creat cândva de Jack Nicholson, ce i-a adus regretatului Heath Ledger un Oscar postum de rol secundar. Dar ce se mai poate spune, oare, acum, când a trecut mai bine de un an de la premiera celui mai mediatizat film al lui 2008? Poate doar că The Dark Knight este exact ceea ce se aştepta cam toată lumea, dacă nu cumva mai mult. Paradoxurile pe care şade filmul (iscate de tratarea în cheie cel puţin stranie a noţiunilor "terorism", "supraveghere", "tortură"), amplificate de tragedia pe care o ştim cu toţii şi de aerul adult / damnat al întregii întreprinderi transformă (din nefericire dar imposibil de evitat) vizionarea într-un soi de necropsie sau, dacă preferaţi, într-o "cronică a unei morţi anunţate"...

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.