Iarăşi topuri - Filmele deceniului

Probabil că, la sfârşitul timpurilor, critica de film se va reduce la o antologie de topuri... Iată răspunsurile mele la solicitarea revistei Film Comment de a întocmi câteva topuri ale deceniului.

Mai contribuisem la F.C. după ediţia din 2008 a Festivalului de la Cannes, când am avut plăcerea de a figura cu topul meu alături de nume de mare autoritate precum Michel Ciment (directorul revistei Positif) sau J. Hoberman (chief critic de la Village Voice). Film Comment - revistă bimensuală editată de Film Society of Lincoln Center din New York - este una dintre cele mai prestigioase publicaţii din SUA, fondată în 1962 şi condusă, succesiv, de Gordon Hitchens, Richard Corliss (mai apoi cronicarul de la Time), Harlan Jacobson, Richard Jameson şi Gavin Smith (care este directorul ei din 2000). La ea au colaborat critici influenţi precum Andrew Sarris, Molly Haskel, Roger Ebert, Jonathan Rosenbaum, Richard Schickel, Manohla Dargis, Amy Taubin sau J. Hoberman. A. O. Scott (de la The New York Times) scria despre F.C. că este "un avanpost de opinii curajoase şi inteligente care nu urmează nicio linie partinică".

Categoriile propuse de Gavin Smith au fost cinci, cu o categorie suplimentară care e un fel de do-it-yourself / teren de joacă. Recunosc că asta m-a stimulat cel mai tare: în e-mail eram îndemnaţi să nu ne dăm înapoi de la nicio trăsnaie, inventând chiar şi topuri gen "Cele mai bune filme cu Nicolas Cage"! (Îşi mai aminteşte cineva?)

Dar s-o iau, totuşi, cu începutul. Prima categorie: "Cele mai bune 10 filme ale deceniului"; aici am pus, în această ordine, Dogville (Lars von Trier, 2003), Gerry (Gus Van Sant, 2002), Caché (Michael Haneke, 2005), Cidade de Deus (Fernando Meirelles, 2002), Moartea domnului Lăzărescu (Cristi Puiu, 2005), 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile (Cristian Mungiu, 2007), Gomorra (Matteo Garrone, 2008), Hundstage (Ulrich Seild, 2001), Volver (Pedro Almodovar, 2006), Vai-E-Vem / Come and Go (Joao César Monteiro, 2003). Probabil că cele mai surprinzătoare sunt poziţia a doua, respectiv ultima: Gerry e genul de experiment-limită care i-a împărţit chiar şi pe fanii lui Van Sant, în timp ce ultimul film al portughezului Monteiro (autor încă şi mai "de nişă" decât Van Sant sau von Trier!), apărut postum, e atât de puţin cunoscut încât ar putea figura şi într-un eventual top "Cele mai obscure filme făcute vreodată".

A doua categorie: "Cei mai buni cineaşti ai deceniului"; aici i-am pus pe fraţii Coen pe prima poziţie, urmaţi de Paul Thomas Anderson, Ang Lee, Kim Ki-duk, Gus Van Sant, Michael Haneke, Quentin Tarantino, fraţii Dardenne, Park Chan-wook şi Paul Greengrass. Am ţinut cont nu doar de excelenţa filmelor acestora, ci şi de performanţa unui body of work consistent la modul susţinut.

A treia categorie: "Cei mai buni cineaşti emergenţi"; Cristi Puiu pe prima poziţie, apoi Cristian Mungiu, Matteo Garrone, Corneliu Porumboiu, Carlos Reygadas, Lukas Moodysson, Abdel Kechiche, Steve McQueen, Wang Quanan (autorul filmului Tuya de hun shi / Tuya's Marriage) şi Alejandro Gonzalez Inarritu. Cu excepţia poziţiilor de la 6 la 9 (unde figurează un suedez, un francez, un britanic şi un chinez), celelalte locuri sunt ocupate de români şi de mexicani. Sincer, nu cred că am dat dovadă de un "patriotism" sau "mexicanofilie" exagerate...

A patra categorie: "Filmul deceniului" ("for better or for worse", spunea - glumeţ - e-mailul); aici am făcut o mică şmecherie - adică am pus al treilea clasat de la prima categorie (Caché), şi nu primul! De ce? Pentru că eu consider că filmul lui Haneke reprezintă mai bine deceniul decât cel al lui von Trier.

A cincea categorie: "Personalitatea deceniului" (iarăşi "for better or for worse"); aici, numele centenarului Manoel de Oliveira - la fel de productiv ca Woody Allen - mi s-a impus fără concurenţă.

Şi ajung astfel la categoria-bonus... Nu puteam să las să-mi scape prilejul de a veni cu următoarele topuri: "Cel mai supraevaluat cineast": Clint Eastwood (ştiu câţiva care mă vor omorî în gând pentru asta!); "Cel mai probabil să ia Palme d'Or (dar, ciudat, nu l-a luat)": Almodovar; "Cel mai puţin probabil să-l ia (dar, ciudat, deja l-a luat)": Michael Moore; "Cel mai comentat «nou val»": cel românesc; "Cel mai minimalist debut": A fost sau n-a fost?; "Cel mai bun documentar": Les plages d'Agnès; "Cel mai prost film": Femme fatale.

Now shoot!