Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Când Fără înseamnă cu... - Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte


Gina Şerbănescu

februarie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Versiunea scenică a basmului Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, semnată de regizorul şi actorul Teodor Corban (care este şi autorul dramatizării textului) a avut premiera joi, 4 februarie 2010, la sala "Sala Cub" a Teatrului Naţional din Iaşi.

"Spectacolul nostru e o poveste pentru oamenii mari care nu şi-au pierdut speranţa că Făt-Frumos există, că el n-a murit şi nici n-o să moară.
Trăim într-o lume trivială, în care poveştile ce ne-nconjoară au eroi mitocani şi grosieri, o lume care se prosternează cu precădere la "poveştile" cu blonde şi râde la bancurile cu Bulă, aşa că încercăm prin acest spectacol să ne întoarcem cumva la izvoare, acolo unde străbunii noştri trăiau şi gândeau altcumva, iar umorul lor era în armonie cu sufletul.
Spectacolul nu e o restituire întocmai a binecunoscutului basm, e o "altfel" de poveste, tratată ludic şi adusă mai aproape de zilele noastre.
Şi poate că, la final, veţi retrăi senzaţii şi vise pe care nu le-aţi mai avut de mult, din copilărie...
(Teodor Corban)

***
Două planuri, două lumi, despărţite de un ecran... O lume aşa-zis concretă, cu personaje în carne şi oase şi o alta, a umbrelor, a iluziilor care configurează o poveste. Pe scurt, acesta este contextul rezultat în urma dramatizării basmului Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, realizată de Teodor Corban.

În această versiune scenică, naşterea lui Făt-Frumos nu mai este doar chinuitoarea intrare în lume a unui copil care nu vrea să se nască. Naşterea este un regressus ad uterum al unui bătrân îngrijitor aflat în pragul morţii. Drumul către "Ţara tinereţii fără bătrâneţe şi a vieţii fără de moarte" este astfel proiectat într-un mediu oniric în care sunt regândite şi tradiţionalul scenariu iniţiatic şi căutarea sensului şi chiar structura ţării dorite la naştere. Traseul este astfel un drum de la moarte spre moarte, realizat cu umor, dar şi cu o doză de tragism bine controlat şi camuflat uneori în sensul dual al replicilor.

Dat fiind că orice traseu autentic presupune o călăuză, ea nu lipseşte nici din această variantă basmului, aşa cum a imaginat-o Teodor Corban: călăuza este Calul, care se infiltrează în mediul poveştii în două ipostaze: pe de o parte, ca mătură însufleţită, ca obiect de care Făt-Frumos / Bătrânul îngrijitor se sprijină atât în orizontul vieţii cât şi în cel al intrării în moarte, pe de altă parte ca "spirit" prezent în scenă în calitate de DJ. În această dublă ipostază, calul este cel care îi trasează personajului principal drumul din preajma morţii până la trecerea efectivă a pragului, cu iluzorii staţionări în spaţii care degenerează până la epuizarea completă a dorinţei de a trăi.

Mitul este o poveste fondatoare, el este o naraţiune despre naşterea unei lumi. Mitul are valabilitate universală şi dă seama de instituirea unui sens în lume. Ceea ce Teodor Corban realizează prin înscenarea celebrei poveşti este o deturnare inteligentă şi subtilă a sensului mitului: în această abordare, traseul iniţiatic, care ar trebui să îl conducă pe Făt-Frumos spre paradisul dorit de la naştere, este un drum către suspendarea unui sens dat. Deşi pare în contradicţie cu ceea ce ştim despre basmul lui Petre Ispirescu, această viziune este, de fapt, în perfect acord cu mesajul originar al basmului. Prin intrarea în Valea Plângerii, Făt Frumos este cel care anulează sensul căutat, iar existenţa însăşi a Văii Plângerii dovedeşte prezenţa unei fisuri într-un spaţiu aparent perfect. Prin urmare, căutarea conţine în ea anularea sensului căutării, sensul conţine în el însuşi propria deturnare. Acest fapt este vizibil încă de la începutul spectacolului, când reabsorbţia în pântec în vederea reconfigurării drumului spre moarte nu este ritualică, ci stă sub semnul iluziei. Făt-Frumos se naşte ca umbră dintr-o umbră.

O funcţie importantă în spectacol o are dansul: atât în ţara Gheonoaiei cât şi în ţara Scorpiei, Făt-Frumos, ajutat de cal, trebuie să se salveze prin dans. Gheonoaia doreşte să danseze tango, Scorpia vrea paşi de menuet, iar ultimul dans va fi realizat pe o muzică indiană cu accente psihedelice. Această succesiune nu este deloc întâmplătoare: ea poate sugera o diminuare a energiei lui Făt-Frumos, o pierdere a dorinţei de a trăi, până la intrarea în sfera iluziei sugerată de muzica şi dansul final, care preced apariţia Văii Plângerii. De la erotismul tangoului, până la iluzia sugerată prin dansul final, cu trecerea prin ritmul lent al menuetului, drumul lui Făr Frumos este marcat de o scădere a forţei vitale, dansurile constituind astfel indicatoare clare pe traseul către moarte.

Se impune o remarcă pentru mişcarea scenică semnată de Marius Manole (mişcare ce în mare parte poate primi numele de coregrafie): nu avem de-a face cu un tango, cu un menuet sau cu un dans de inspiraţie indiană în sensul concret al cuvântului. Marius Manole realizează o transpunere a acestor stiluri coregrafice în spiritul însuşi al poveştii din scenă. Astfel, fiecare moment conţine o naraţiune transpusă în gesturi, cu toate sensurile duale conţinute în prezenţa personajelor. Cele trei dansuri reprezintă borne importante pe traseul lui Făt Frumos, pentru că în ele este absorbită o mare parte din naraţiune. Şi aici meritul lui Marius Manole este acela de a concentra esenţa teatrală a traseului în gesturi care "vorbesc" cu claritate despre fiecare din cele trei lumi în care staţionează personajul principal.

Cel mai important aspect al dramatizării şi punerii în scenă realizate de Teodor Corban este regândirea ţării căutate de Făt-Frumos. Ea este simbolizată printr-o prezenţă feminină cu un singur corp şi trei capete: Tinereţe / Viaţă, Bătrâneţe / Moarte şi... Fără... Introducerea personajului Fără este un argument în plus pentru fragilitatea sensului sub care stă traseul lui Făt-Frumos. Ajungerea în ţara promisă şi opţiunea pentru un exponent al lipsei, pentru o entitate care sugerează negaţie reprezintă dovada faptului că cercul se închide, că traseul spre moarte are logica lui proprie, dincolo de care nu mai încape nicio căutare forţată a unor noi valenţe ale drumului.

Dansul indian cu Fără accentuează semnificaţia intrării mai adânci în iluzie. La finalul dansului, îl descoperim pe Făt-Frumos obosit, dar decis să aşeze toate sensurile sub umbrela lui Fără, sub semnul lipsei, al absenţei. Pentru el se împlineşte acum contradicţia supremă a drumului, în sensul că orice demers logic este răsturnat şi totul se fundamentează pe încălcarea principiului noncontradicţiei: "Fără înseamnă cu.... mult cu...."

Schimbarea categoriei gramaticale iniţiale din titlu, transformarea prepoziţiei "fără" în substantiv propriu conduce şi la schimbarea configuraţiei ontologice a ţării căutate: din spaţiu paradisiac dorit, ea devine iluzie, vis, ultimă viziune a unui om aflat în pragul morţii, umbră a paradisului prezent, probabil, cândva ca o speranţă fragilă, în biografia Bătrânului îngrijitor.

O remarcă asumat subiectivă, dar care dă seama de modul în care a prins viaţă spectacolul de la Iaşi: nu pot să nu subliniez bucuria de a juca a tuturor actorilor prezenţi în acest spectacol, dar şi bucuria lor de a schimba roluri, ipostaze scenice şi de a exista pur şi simplu în acest context. Distribuţia este formată din actori ai Teatrului Naţional din Iaşi: Cosmin Maxim (Făt-Frumos / Bătrânul îngrijitor), Antonella Cornici (Scorpia, Bătrâneţe / Moarte), Irina Răduţu Codreanu (Gheonoaia, Tinereţe / Viaţă), Dumitru Năstruşnicu (Calul) şi Ioana Corban (studentă a Universităţii de Arte "George Enescu" din Iaşi, secţia actorie, aflată la debut, în rolul "Fără").

Scenografia, realizată în spiritul versiunii scenice gândite de Teodor Corban este creată de Rodica Arghir.

Aducerea în contemporaneitate a basmului Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte în versiunea de la Teatrul Naţional din Iaşi reprezintă o formă inedită de a lansa interogaţii cu privire la sensul vieţii, al drumului către moarte şi, în ultimă instanţă, cu privire la ceea ce înseamnă sensul în sine în lumea de azi.

Spectacolul Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte este integrat proiectului Thalassa of Myths, iniţiat de Centre of Higher Education in Theatre Studies (Grecia) şi este finanţat prin programul Cultura 2007-2013 al Uniunii Europene. Partenerul român din cadrul proiectului este Centrul European de Educaţie şi Cultură Artemis. Parteneri cu CEEC ARTEMIS în implementarea proiectului sunt Teatrul Naţional din Iaşi şi Universitatea de Arte Iaşi. Partenerii principali ai proiectului sunt: Centre of Higher Education in Theatre Studies, Grecia - promotorul proiectului, Centrul European de Educaţie si Cultura "ARTEMIS", România, Prorodopi Foundation - Bulgaria şi Teatro Inverso - Italia.



 Toate articolele despre Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Gina Şerbănescu


Alte articole

 Galerie foto - Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, Andrey Kolobov
 Galerie foto - Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, Gheorghe Şofron
 Regândirea unui basm la Teatrul Naţional din Iaşi - Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, Comunicat de presă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer