Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Poliţist, adjectiv

Despre timp, spaţiu, cultură şi Corneliu Porumboiu. În două părţi - Poliţist, adjectiv


Liviu Ornea

Observator Cultural, februarie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Partea întîi, în care un autor necunoscut spune ceva despre filme, în general, iar noi îi comentăm spusa. "Dar pentru ca un film să pară senzaţional în ochii spectatorilor, ei trebuie făcuţi să creadă cu adevărat în minunile ce li se arată. Şi singura metodă e să renunţi, de la bun început, la folosirea respingătorului ritm cinematografic actual, la retorica plicticoasă şi convenţională a aparatului de filmat. Cum poţi să crezi, măcar o secundă, fie şi în cea mai banală melodramă, cînd aparatul îl urmăreşte pe asasin peste tot, în travelling, pînă şi la baie, unde intră să-şi spele mîinile mînjite de sînge?" Dacă nu recunoaşteţi autorul, cu atît mai bine. Veţi fi, oricum, de acord că fragmentul acesta i se potriveşte mănuşă lui Corneliu Porumboiu. A fost sau n-a fost? şi, mai ales, Poliţist, adjectiv par să fie exemplificări perfecte ale crezului estetic expus mai sus. Scena formidabilă din A fost sau n-a fost?, în care, mai mult de douăzeci de minute, o cameră fixă filmează din faţă trei oameni care stau la o masă şi vorbesc, e depăşită numai de interminabila filmare a poliţistului Dragoş Bucur în timpul filajului. Mai curajoasă încercare de a da substanţă, trup, carne timpului, eu n-am văzut - dar nici nu pretind că sînt la curent cu tot ce e experiment în film.

Nu ştiu dacă Porumboiu a vrut să pună în operă vreo teorie despre timp, despre cum poate fi simţită, nu sugerată, curgerea lui, sau a avut, pur şi simplu, intuiţia acestei posibilităţi de a face film. Toată lumea vorbeşte cu nonşalanţă despre spaţiu-timpul despre care a auzit la orele de fizică sau matematică, dar, de imaginat, nu ştiu cîţi şi-l pot imagina. Deliberat sau nu, filmul lui Porumboiu propune un mod de a înţelege spaţiu-timpul. Las la o parte faptul că Poliţist, adjectiv are şi poveste, are şi miză morală, este şi o meditaţie asupra concreteţei cuvintelor - nu e "doar" o propunere estetică. Şi totuşi, am văzut şi auzit inclusiv oameni de meserie sincer revoltaţi. "Şi-a bătut joc de actori, de public! Nu se întîmplă nimic în filmul ăsta." De acord, nu e un film uşor, nu pleci de la el ca de la Casablanca, zicînd un "da, domne, mi-a plăcut" şi fredonînd o melodie. Dar să n-ai barem un dram de îndoială, o cît de mică bănuială că, deşi n-ai înţeles tot, omul voia să spună ceva? Ar fi, oare, scandalos ca, după un film ca acesta, să mergi acasă şi să citeşti una, două cronici în reviste serioase, nu în ziare de scandal, apoi să mai încerci o dată filmul?

În paranteză fie spus, dacă mai mulţi ar proceda aşa, poate nu s-ar mai lăsa criticii de meserie. Cum poţi fi actor (şi încă bun) şi să nu pricepi nimic din filmul ăsta? Dar cum e posibil ca actori (repet, foarte buni) să nu priceapă mare lucru nici din teatru, uneori nici din spectacolele în care joacă? O fi vorba despre cultură? Mister.


Partea a doua, în care aflăm identitatea autorului din Partea întîi, el mai spune ceva şi noi mai facem cîteva comentarii. Aşadar, continuarea citatului: "De aceea, chiar înainte de a-şi începe filmul, Salvador Dali va lua măsuri severe de imobilizare a camerei de luat vederi, care va fi bătută în cuie pe pămînt precum Cristos pe cruce. Acţiunea iese din cadru? Cu atît mai bine! Publicul are să aştepte angoasat, exasperat, anxios, cu răsuflarea tăiată, tropăind extaziat sau, poate, plictisit, ca acţiunea să revină în «cîmpul vizual»" (Jurnalul unui geniu). E prea radicală viziunea lui Dali despre filmul pe care, din păcate, nu l-a făcut niciodată? Probabil. O mai îndulceşte, e dispus să umple timpul spectatorului cu produsele prodigioasei lui fantezii, cu imagini fără nici o legătură directă cu acţiunea. Sigur, asta nu mai are nici o legătură cu filmul lui Porumboiu, dar n-ar fi interesant de văzut aşa un film, măcar unul? A, să nu uit: Dali scria frazele astea în iunie 1953.

Aproape şaizeci de ani mai tîrziu, beoţienii strigă la Porumboiu care, oricum, nu duce experimentul pînă la radicalismul lui Dali. Cu toţii am fost învăţaţi, la şcoală, că există o artă pentru care trebuie să te pregăteşti, că nu-l guşti pe Mallarmé ca pe Coşbuc, pe Ion Barbu ca pe Alecsandri. De ce or fi avînd unii impresia că pentru film nu trebuie nici pregătire, nici cultură, nici imaginaţie, nici măcar bunăvoinţă? La Hollywood, birjar, la Hollywood!

Citiţi scenariul filmului Poliţist, adjectiv, un volum publicat de Editura LiterNet.




 Toate articolele despre Poliţist, adjectiv


1 comentariu

  • Cultura...
    Toma, 16.02.2010, 12:53

    De ce cred unii că pentru film e de ajuns cultura?

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Liviu Ornea


Alte articole

 Producţie, film - Metabolism, Lucian Maier
 10 ani cu filmul românesc. Episodul 9 - Anul 2009, Iulia Blaga
 Cum mi-am petrecut Poliţist, adjectiv-ul?, Radu Enescu
 De la negru la alb - Poliţist, adjectiv, Eduard Ţone
 Gânduri pe marginea unui anumit tip de film (III) - Poliţist, adjectiv, Marian Rădulescu
 Toate articolele despre Poliţist, adjectiv


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer