În acelaşi an, un alt duo francez, Air, se făcea auzit cu o colecţie de single-uri numită Premiers Symptômes - Histoire de Melody Nelson întors pe dos, eviscerat de prezenţa lui Serge Gainsbourg, de aranjamentele lui Jean-Claude Vannier şi de povestea interzisă a nimfetei Melody. Dar nu discul acesta urma să participe la revoluţia amintită, ci unul lansat un an mai tîrziu: Moon Safari, primul album manufacturat de Nicolas Godin şi Jean-Benoît Dunckel, o operă de patiserie şi cinematecă, pigmentată cu reverenţe largi făcute în faţa unor clasici extraşi dintr-o epocă delimitată de french pop-ul anilor '60 şi de eurodisco-ul inventat două decenii mai tîrziu, trecută prin filtrul soundtrack-urilor de softcore erotica ale lui Francis Lai, care mătura matematica înnebunitoare a tuturor breakbeat-urilor nouăzeciste. În 2008, dulapul cu vechituri al celor doi Air număra patru albume de studio şi o coloană sonoră care completa cu graţie The Virgin Suicides, debutul cinematografic al Sofiei Coppola.
La începutul lui octombrie 2009, Love 2 se instala confortabil pe rafturile magazinelor de muzică din toate realităţile pe care le putem accesa astăzi. Cel de-al şaselea opus al francezilor e din nou o reîntoarcere - nu vă faceţi griji, e doar una scurtă, ironică şi neserioasă! - la acelaşi trecut al (trecutului) lor. Do the Joy, opener-ul noului album, înseamnă un riff musculos de chitară care se destramă progresiv în piane şi voci procesate din epoca Moon Safari, punctate inofensiv şi ambiguu de un beat mai somnoros decît un urs Koala. Love, cea de-a doua piesă, e o miniatură care pulsează alert între o voce care-i repetă la infinit numele şi sunetele sci-fi din sertarul lui Robert Moog. So Light Is Her Footfall şi Be a Bee îşi puteau face loc cu uşurinţă printre dramele fragilelor domnişoare Lisbon, muzica făcută pentru filmul Sofiei Coppola fiind un alt vis obsesiv depozitat în subconştientul Air. Missing the Light of the Day şi Eat My Beat citează alandala eroi ai synth-pop-ului, în vreme ce Night Hunter şi African Velvet patinează spaţial între Fela Kuti şi Miles Davis.
Paradoxal sau nu, punctul tare al lui Love 2 nu e un cîntec sau altul, ci atmosfera în care se scaldă peisajul retro-futurist pe care Godin şi Dunckel îl desenează. N-o să găsiţi pe acest album ceva care să vă ducă cu gîndul la clasicizatele Remember şi Sexy Boy, dar francezii, cu toată lupta lor de a învinge şi acum, după mai mult de 10 ani de existenţă, sindromul albumului secund, încă reuşesc să creeze muzică pe care să o sorbim împreună cu un Martini. Shaken, not stirred...
Pe 11 februarie 2010, Air a concertat pentru prima dată în România, la Sala Polivalentă din Bucureşti, în cadrul turneului de promovare a noului album, Love 2. Eveniment organizat de One Event.