Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Shutter Island

Expresionism - Shutter Island


Andrei Gorzo

Dilema Veche, februarie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cadrul în care se desfăşoară acţiunea noului film de Martin Scorsese, Shutter Island, e un sanatoriu de psihiatrie de pe o insulă din Golful Boston. Anul e 1954. Eroul (Leonardo DiCaprio) e un poliţist aflat acolo ca să investigheze dispariţia unei paciente. Dar asta-i numai misiunea lui declarată. Scopurile lui ascunse sînt două la număr: unul de interes public - să dea în vileag experimentele sinistre (spălări pe creier şi altele asemenea) conduse pe insulă (conform informaţiilor poliţistului) de către doctorii Cawley (Ben Kingsley cu papion, pipă şi bărbuţă mefistofelică) şi Naehring (Max von Sydow cu accent german şi conotaţiile aferente), sub posibila oblăduire a însuşi senatorului anticomunist Joseph McCarthy; şi unul personal - să dea ochii cu piromanul care i-a incendiat casa, omorîndu-i soţia. Aceste intenţii ies la iveală treptat, printre multe halucinaţii şi flashaback-uri de-ale poliţistului (un fost alcoolic) - unele cu soţia şi casa în flăcări, altele cu mormanele de cadavre îngheţate pe care le văzuse ca soldat, atunci cînd armata americană intrase în lagărul de la Dachau - şi printre multe şuşoteli despre doctorii nazişti şi cei nord-coreeni, despre bomba nucleară etc. La un moment dat, filmul începe să semene cu turul unei expoziţii dedicate obsesiilor colective americane din anii '50 - sau, mai exact, dedicată acestor obsesii, aşa cum au fost ele filtrate prin tabloide, romane ieftine sau filme de serie B. Aşadar, o expoziţie kitsch.

Tot kitsch istoric (de astă dată, "istoric" în sensul de anacronic: caracteristic unei epoci revolute din istoria culturii populare) este şi folosirea unui sanatoriu psihiatric pentru crearea unei ambianţe de gothic horror, ca să nu mai vorbim de folosirea Holocaustului pentru efecte bombastice, naiv-"artistice" (muzica folosită e de Mahler), dar în fond tot de horror. Numai că, după cum se dovedeşte la final, tot kitschul ăsta e intenţionat: Scorsese îl foloseşte pe deplin conştient de ceea ce e şi la final vine cu o revelaţie care îl justifică, tot aşa cum justifică şi coincidenţele prea cusute cu aţă albă - de pildă, prezenţa piromanului tocmai pe insula aceea. În ochii celor mai mulţi spectatori, filmul va cădea sau va rămîne în picioare în funcţie de cum o să le pice această revelaţie: probabil că unora li se va părea inteligentă, altora - ridicolă (căci implică existenţa unei alte conspiraţii - una şi mai complicată logistic, dar cu o miză mult mai mică - în spatele celei investigate de poliţist), altora - pur şi simplu o trişerie. Pentru spectatorul avizat - cel cu filmografia la el -, Shutter Island e însă altceva, şi anume cel mai expresionist film al lui Scorsese.

Stilul acestuia a fost întotdeauna unul expresionist - într-un sens larg al termenului -, un stil plin de semne de exclamare şi de majuscule, înclinat să subiectiveze şi să intensifice isteric "realităţile" pe care le prezintă. Dar Shutter Island e expresionist şi în sensul acela mai restrîns, referitor la şcoala germană de film din anii '20. După cum observa, după proiecţie, istoricul de film Viorica Bucur, e "un fel de The Cabinet of Dr. Caligari în variantă Scorsese". Conţine uşi vopsite în roşu violent, stînci atît de picturale încît par butaforie, un turn care pe dinăuntru e o reţea de catacombe şi pasarele scufundate în întuneric, cu sporadice bălţi de lumină (şi cu halatul medical al poliţistului ca sursă adiţională de alb), toate astea plus conversaţii pretenţioase despre violenţa din sufletele oamenilor. E şi mult Hitchcock acolo - acel Hitchcock care a învăţat atîtea, în anii '20, observînd cum se lucrează în studiourile germane, acel Hitchcock care, în filme ca Marnie, folosea paleta aprinsă a Technicolorului pentru sugestiile ei de dereglare senzorială (şi, implicit, cognitivă), acel Hitchcock al cărui Spellbound (ca şi Marnie, de altfel) are ceva din mîndria (şi din naivitatea) unui discurs de popularizare a "celor mai noi" idei ştiinţifice despre cum funcţionează mintea umană. Şi, desigur, mai e acolo şi mult noir cincizecist de serie B (în special Samuel Fuller) - noir-ul fiind adesea descris de istorici ca o racordare instinctivă a cîtorva genuri americane de origine modestă (fără prestigiu cultural) la un mental colectiv perturbat de război, racordare care în mod natural a luat forma unui transplant de stilistică expresionistă germană. Despre asta e, de fapt, filmul lui Scorsese: despre cultura de masă a unei anumite epoci şi subtextul ei nevrotic. Vorbind explicit despre minţi bolnave şi vizualizînd conţinutul lor ca pe un bricabrac de tropi caracteristici cinemaului şi, în general, culturii de masă a epocii, Scorsese urmăreşte, de fapt, să dramatizeze această idee atît de dragă istoricilor de film. Shutter Island e un divertisment pentru publicul larg, dar şi un excelent eseu compus de un profesor de cinema.




 Toate articolele despre Shutter Island


5 comentarii

  • Una peste alta, insa
    miruna runcan, 01.03.2010, 12:43

    ...filmul e mai degraba prost si, in ansamblul sau, inutil. Cu durere in suflet spun, ca altminteri avem de-a face cu un regizor cu opera in enciclopedii, pe merit.
    Dincolo de caracterul sau estetic-eseistic-aluziv (intra aici inclusiv In Nord prin Nord vest ori Vertigo la seria deja citata in cronica), la iesirea din sala atit substanta politica cit si cea psiho-horror ti se scurg printre degete, ca apa de ploaie. Lasa ca Di Caprio e demonstrativ ca o toba de fanfara... Nu mai spun ca, dupa o ora din cele doua si un sfert, stii precis ce si cum, iar finalul nu joaca pe cartea ambiguitatii narative, astfel incit toate discursurile artificiale despre bomba cu hidrogen ramin ceea ce pareau din prima: niste declaratii artificiale si batrinicioase.
    Acuma, pe bune, merg la film pentru lectiile lui de rememorare stilistica despre cum se facea film in 50, in studio, cu croma in spatele vaporasului?

    • RE: Una peste alta, insa
      Andrei Gorzo, 02.03.2010, 00:35

      Întrebarea dvs. finală mi se pare validă, deşi nu cred că micul lui eseu de istorie (inclusiv sociologică) a cinematografului se reduce la "croma [d]in spatele vaporaşului".

  • De fapt, e simplu.
    Sebastian Fantaziu, 02.03.2010, 21:47

    Nimic nou in filmul asta.

  • un film excelent...
    dragos, 03.03.2010, 20:57

    mie mi-a placut mult filmul...tot timpul am trait cu impresia unei teorii a conspiratiei pentru ca, la final, aceasta sa se spulbere...
    emotionant, captivant, scarry pe alocuri...scorsese a facut treaba buna, un maestru ramane maestru...
    chiar nu inteleg cronicile anti...pe considerentele lor, niciun film nu mai e bun ori toti ar trebui sa avem veleitati de critici, despicatori de fir in patru si sa ne abtinem de la a savura un film in stil neaos...

  • biutiful maind
    şogun, 08.01.2011, 22:36

    și biutiful maind procedeaza la fel, cu istoria aia cu razboiul rece si savantul contactat de serviciile secrete. coada de peste din final e mai mare acolo decat aici, cu conditia - ca la nebuni - sa crezi in ea, tu, spectatorul, adica sa crezi cu totul altceva decat vrea regizorul. sigur, ne concentram asupra plotului pentru ca acceptam conventia unui film de plot, in care atmosfera sustine plotul. criticii de film au obsesia intertextului, a filmului care se face din film, a carui prima raportare este filmul si abia apoi spectatorul. regizorii de film au aceeasi obsesie, d-aia ne alegem cu oscaruri date pe examene de cultura cinematografica

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 O suspendare a realităţii - Shutter Island, Mirona Nicola
 A beautiful mind - Shutter Island, Lucian Maier
 O ciudăţenie a unui regizor de geniu - Shutter Island, Anca Grădinariu
 What's in your mind? - Shutter Island, Manuela Zipişi
 A must-see! - Shutter Island, Iulia David
 Toate articolele despre Shutter Island


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer