Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Premiile Oscar 2010

Război între Irak şi Pandora, la Oscar 2010


Autori diverşi

TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ca în anii trecuţi, redacţia suplimentului Adevărul literar şi artistic s-a transformat într-un juriu ad-hoc pentru filmele de Oscar şi cu toţii au căzut de acord că înfruntarea finală se va duce între The Hurt Locker şi Avatar. Pronostic: Avatar.


Părerea specialistului Anca Grădinariu

E ciudat: într-un an când lista cu nominalizările pentru cel mai bun film s-a deschis pentru zece candidaţi (în loc de cinci) şi, prin urmare, cursa ar trebui să fie mai disputată, se detaşează clar un candidat - The Hurt Locker. Şi eu, ca mai toţi specialiştii, sunt 90% convinsă că această peliculă va umfla potul. Există două motive: 1. aşa cum zicea prietenul meu Mihai Chirilov, femeia e "noul negru".Cu alte cuvinte, există o imensă presiune corect politică să se acorde primul Oscar pentru regie / cel mai bun film unei reprezentante a sexului slab (deşi nimeni n-ar putea asocia cuvântul slab cu Kathryn Bigelow, o cineastă care filmează hiper-energetic, cu o forţă incredibilă). 2. The Hurt Locker e cel mai bun film dintre cele nominalizate (nu că ăsta ar fi criteriul esenţial pentru câştigarea unui Oscar, dar totuşi...). Da, e un film despre Irak, dar e şi un action impecabil, un shot de amfetamină care, pentru prima dată, justifică tot hype-ul.

Bigelow, curajoasă, respinge sentimentalismul şi chiar patetismul care a definit filmul de război încă din 1980 (Platoon, Casualties of War), dar şi didacticismul recentelor producţii lamentabile (Lions for Lambs, Redacted). Împreună cu scenaristul Mark Boal, cineasta plantează spectatorul direct în inima ameţitoare, terifiantă a războiului pentru două ore solide, care nu te lasă să respiri. Efectul e visceral, hipnotic şi epuizant emoţional. Ai senzaţia că ţi-a aterizat în poală un cocktail Molotov. Bigelow se dovedeşte, din nou, un action maestro. În deşert, camera de filmat se agită neobosită, iar săriturile peste ax sincopate creează un sentiment perfect al freneziei. Avem aici o supremă încredere stilistică. Poate pentru prima dată în recenta istorie hollywoodiană, o producţie despre Irak este definită de acţiunile personajelor şi mai puţin de partizanatul politic al creatorilor - cea mai apropiată referinţă ar putea fi Full Metal Jacket. Pentru vâna, bravada şi frumuseţea lui viscerală, The Hurt Locker nu e un simplu film de război. E poezie de război.


The Hurt Locker

E greu să mă decid pentru un singur titlu, dintre cele zece nominalizate la categoria Cel mai bun film, a Premiilor Oscar. Mi-au plăcut şi subtilităţile fraţilor Coen din A Serious Man (un film à la Woody Allen care m-a încântat de-a dreptul), şi abordarea nonconformistă a lui Tarantino din Inglourious Basterds, şi forţa combinată cu poezie din The Hurt Locker de Kathryn Bigelow. E imposibil să fac o ierarhie între cele trei, pentru că sunt foarte diferite şi aş compara mere cu pere. Pe de altă parte, sunt conştient că lupta pentru marele trofeu Oscar se dă doar între The Hurt Locker şi Avatar. Acesta din urmă mi se pare seducător la nivelul realizării tehnologice, aşa cum te lasă cu gura căscată un nou gadget, dar, din punctul de vedere al poveştii propriu-zise, nu mi se pare un film mare. E ca un joc pe computer foarte fain, care poate crea adicţie - şi doar atât.

Din intersecţia celor două mulţimi rămâne o singură opţiune: The Hurt Locker. Nu mă omor după peliculele de comando şi război, dar filmul lui Kathryn Bigelow mi s-a părut excepţional. Asta poate pentru că nu împuşcăturile şi luptele sunt personajele principale în acest film (aşa cum se întâmplă de obicei), nici măcar războiul în sine nu este adevăratul subiect al filmului, ci viaţa oamenilor aflaţi în situaţii-limită şi la graniţa dintre două culturi foarte diferite, într-o lume absurdă cum e cea a teatrului de război din Irak. Dincolo de ritmul filmului şi de implicaţiile psihologice şi umane, interesante mi s-au părut micile detalii din acest univers cu miros de praf de puşcă care se transformă în poezie pură: o pisică şchioapă care traversează, într-un moment de suspans, strada plină de moloz şi de gunoaie sau un zmeu pe care personajul principal îl vede imediat ce deschide ochii după ce fusese pus la pământ de o explozie. Combinaţia dintre adrenalină, fineţe a observaţiei şi momentele de poezie face din The Hurt Locker un film pur şi simplu memorabil. (Cezar Paul-Bădescu)


A Serious Man

Deţine doar două nominalizări la Oscar, dar A Serious Man are aerul unei capodopere în ediţie poche; totodată, este şi singura peliculă nominalizată la Oscarul pentru cel mai bun film a cărei artă poetică se reduce la trei cuvinte: "frustrarea sistematică a spectatorului". Fraţii Coen se distrează copios plouând cu nenorociri pe un profesor evreu, Larry Gopnik (actorul nominalizat la Tony Michael Stuhlbarg) - de altminteri, acesta e cel mai asumat film evreiesc pe care l-au făcut vreodată - care încearcă să-şi contracareze destinul nemilos trecând din rabin în rabin. Nu obţine decât poveşti fără noimă, iar Coenii îi urmăresc tribulaţiile de parcă ar fi un cobai într-un labirint.

De altminteri, nici nu poţi să spui că Gopnik se caută pe sine sau tânjeşte după individualitate; premisa de la care pornesc cineaştii e că eroul lor e un fitecine, fără ambiţii, pasiuni sau sentimente. Nu-l mişcă nimic în afară de vaga aspiraţie de a fi un membru serios al comunităţii, o rotiţă cuminte şi la locul ei. Dacă slujeşte vreunui scop mai consistent, nu va afla niciodată. Regizorii îşi forjează protagonistul prin catastrofe a căror intensitate creşte de la rudă la rudă şi de la consilier la consilier (fie el religios sau legal), iar el se încăpăţânează să reacţioneze obositor de normal şi de reţinut oricât de absurde ar fi situaţiile cu care e confruntat. Profesorul Larry Gopnik e un paradox tipic pentru fraţii Coen: foarte ancorat în comunitatea şi cultura evreiască şi totodată universal, care respectă litera legii şi a comunităţii, dar e singur până în măduva oaselor, cum nu se poate mai comun şi totodată cum nu se poate mai uşor de îndrăgit. Păcat că regizorii au fost deja "oscarizaţi", iar Academiei nu îi prea place să se repete.

Şi, având în vedere că adoră succesul, banii şi senzaţia că face istorie, Avatar e candidatul cel mai probabil, după cum Kathryn Bigelow are cele mai consistente şanse la statueta pentru Cel mai bun regizor. O demonstrează faptul că a obţinut Directors Guild Award; doar şase cineaşti dintre cei care l-au căpătat au pierdut la Oscar. (Alexandra Olivotto)


A Serious Man

Probabil că şansele filmului realizat de fraţii Coen, A Serious Man, sunt extrem de discutabile, dacă se ţine cont de faptul că cei doi cineaşti au mai câştigat statueta de aur. Însă tocmai pentru că nu mizează pe elemente de noutate - tematică sau estetică - şi nu etalează o originalitate programatică, această peliculă produsă în 2009 poate stârni o gamă variată de reacţii. Te poate amuza, te poate întrista, te poate enerva, te poate plictisi.

Astfel de reacţii posibile nefiind incompatibile între ele, pot coabita liniştite. Iată un merit de luat în seamă. Câte filme recente reuşesc asta? Pelicula semnată de Joel şi Ethan Coen este meritorie în primul rând pentru că nu este - sau este atât de abilă, încât nu pare - demonstrativă. Deşi are mesaj, nu are nimic de demonstrat, nu "îţi bagă degetele în ochi" cu vreo filosofie, nu este un vehicul. Este un obiect şlefuit cu o inteligenţă îmblânzită de afecţiune. Povestea nefericitului domn Larry Gopnik, evreu angrenat într-o comunitate împovărătoare, profesor de fizică la o universitate americană, soţ fără talent şi tată neputincios, este lucrată cu o ironie incisivă în conţinut, dar discretă în formă. Iar descifrarea mesajelor emise de un Dumnezeu de neînţeles pentru toţi, chiar şi pentru trimişii Lui, adică rabinii, este o mină de aur exploatată profesionist de toţi "căutătorii": regizori, actori, staff tehnic.

Ştim de ani buni că, şi la Oscar, zeii sunt de partea celor puternici. Numai că nu ştim deloc clar, ci doar intuim ce înseamnă puternic în ochii juriului care alege. Dacă factorul "inteligenţă" şi factorul "discreţie" ar avea un cuvânt greu de spus, ne-am putea hazarda. Însă istoria prestigiosului premiu este plină de exemple care infirmă ipoteza. Oricare va fi "fericitul câştigător" - Avatar, The Hurt Locker, Inglourious Basterds sau un altul din celelalte şase filme nominalizate - vom primi încă un indiciu, previzibil sau nu, despre filmul de Oscar. Iar A Serious Man va sta netulburat şi femecător în filmografia fraţilor Coen. (Dana G. Ionescu)


Inglourious Basterds

De ce ar merita să ia Inglourious Basterds Premiul Oscar pentru cel mai bun film? Aş putea să înşir o sută de motive, dar mă voi rezuma la doar trei. În primul rând, este o peliculă care-şi trece spectatorul prin stări emoţionale diferite de la o secvenţă la alta: de la râs cu lacrimi la meditaţie până la noduri în gât de tristeţe. În al doilea rând, ar merita Oscarul pentru jocul nemaipomenit al tuturor actorilor: Christoph Waltz, Brad Pitt, Eli Roth, Michael Fassbender sau Mélanie Laurent.

În al treilea rând, povestea are substanţă de la începutul fabulos până la finalul care te face să te ridici de pe scaun şi să aplauzi cât poţi de tare. Chiar dacă au trecut câteva luni de când am văzut filmul lui Quentin Tarantino, nu pot să-mi scot din minte discursul genialului actor austriac Christoph Waltz (în rolul colonelului nazist Hans Landa), care dă startul acestei pelicule. Închid ochii şi parcă-l văd la masă, scoţându-şi uriaşa pipă şi sorbind cu nesaţ din laptele proaspăt muls special pentru el. Apoi, cum să nu-ţi lase gura apă numai gândindu-te la crocantul ştrudel cu mere, acoperit de un strat gros de frişcă, pe care-l devorează în timp ce-i vorbeşte senin despre trădare Shosannei Dreyfus, tânăra care a scăpat de execuţia ordonată de colonel. Din păcate, Inglourious Basterds nu o să ia multe Premii Oscar, cel mai probabil îşi va adjudeca trofeul pentru Cel mai bun actor în rol secundar - Christoph Waltz.

Aşa cum ne-a obişnuit de câţiva ani încoace, Academia Americană premiază filme cu impact social puternic sau un blockbuster care sparge toate recordurile la încasări. Bătălia pentru premiile mari se va da între Avatar (cu povestea imaginară de pe planeta Pandora), în regia lui James Cameron, care a mai obţinut un braţ de trofee pentru Titanic, şi The Hurt Locker, de Kathryn Bigelow, fosta soţie a lui Cameron, care-şi încearcă norocul cu un film puternic ancorat în realitate: bombe şi explozii într-un crud război, cel din Irak. (Nicoleta Zaharia)


Inglourious Basterds

În dublu rol, de regizor şi de scenarist, Quentin Tarantino scalpează istoria, înlăturând toate surplusurile nocive, într-un act de mare revanşă, care doar într-un film mai poate fi posibilă. Tarantino îşi croieşte cel de-al Doilea Război Mondial pe măsura imaginaţiei sale, ca în jocul cu soldăţeii de plumb al unui băiat neastâmpărat. Din labirintul său răsturnat, suprarealist, Tarantino iese învingător, cu toate că se ţine de mână cu unul dintre cele mai mari personaje negative create de la zero, Colonelul Hans Landa, un malefic pe lângă care Hitler este un amator cu un pistol de apă în mână şi cu o insignă de cercetaş în piept. Dacă diavolul are un avatar, el şi-a luat nickname-ul Christoph Waltz şi arată ca un actor austriac de 53 de ani.

Comedie neagră şi violentă, care păstrează aerul vindicativ din celelalte filme ale lui Tarantino, Inglourious Basterds nu pare să aibă, totuşi, vreo şansă în faţa tiparniţei de bani Avatar. Pelicula lui James Cameron este un salt spectaculos al tehnologiei 3D, care te lasă mut de uimire şi cu orbitele excitate. Dar, e ca şi cum ţi-ai înlocui telefonul cu disc cu un I-Phone şi ai vorbi vreo trei ore numai banalităţi. Avatar va lua Oscarul pentru cel mai bun film, cu toate că intriga lui simplistă are un IQ la fel de scăzut ca dialogurile din The Blind Side, un alt film nominalizat la această categorie. Interesele economice din jurul Avatarului sunt prea mari ca să se împiedice de un scenariu de desen animat.

Singurul care poate să mineze supremaţia Avatarului este The Hurt Locker, o dramă despre războiul interior şi despre rănile care nu se văd. Un genist american în Irak se dopează în fiecare zi cu adrenalină, dar el se transformă subtil în inadaptatul de mai târziu, în timp de pace. Regizoarea Kathryn Bigelow a ştiut să creeze şi ea un personaj reprezentativ. În ceea ce-i priveşte pe fraţii Coen, umorul lor ermetic nu va trece bariera popularităţii la Oscar. Dar ei deja au câştigat, pentru că A Serious Man este o autorecompensă, după un Oscar dobândit cu No Country for Old Men. (Dan Boicea)


Inglourious Basterds

Fraţii Coen nu mai au de ce să se lupte pentru un Oscar, având deja unul la activ, care cântăreşte destul de mult în palmaresul lor de trofee. A Serious Man nu ar câştiga niciodată Oscarul pentru cel mai bun film, dar s-ar afla într-o foarte strânsă competiţie cu fabulosul Inglourious Basterds, cea mai recentă "elucubraţie" a lui Tarantino şi cea mai bună, rafinată, elaborată şi matură peliculă a sa, în limitele între care se poate vorbi de maturitate în cazul lui Tarantino.

Motivul: filmul tratează un subiect deja mult prea discutat într-o cheie nouă, aberanto-parodico-ultra-comică care, în acelaşi timp, te face să râzi, să te întristezi, să te indignezi şi să reconsideri un moment al istoriei atât de uşor interpretabil într-un singur sens. Şi, în niciun moment al său, pelicula nu deranjează prin enormitatea propunerii de a modifica, şi încă cum, un episod atât de clar al istoriei secolului XX.

Cu toate acestea, în competiţia pentru cel mai bun film se află un blockbuster mult mai uşor de ingerat pentru spectatorii de oriunde, datorită spectaculozităţii efectelor speciale, a poveştii de basm uşor de decodat, a modalităţii tranşante prin care e delimitat Binele de Rău în poveste şi a cantităţii ideale de conţinut "filosofic" cu care e impregnată aceasta pentru a livra publicului un film cu adevărat "revoluţionar". Avatar, cel mai recent film cu care James Cameron a doborât recordurile de încasări din toată lumea, va câştiga nu numai Oscarul pentru cel mai bun film, dar probabil şi cea mai mare parte a celorlalte distincţii. (Eliza Zdru)


Cele zece nominalizări la categoria Cel mai bun film

Sageata Avatar regia James Cameron
Sageata The Blind Side regia John Lee Hancock
Sageata District 9 regia Neill Blomkamp
Sageata An Education regia Lone Scherfig
Sageata The Hurt Locker regia Kathryn Bigelow
Sageata Inglourious Basterds regia Quentin Tarantino
Sageata Precious regia Lee Daniels
Sageata A Serious Man regia Joel şi Ethan Coen
Sageata Up regia Bob Peterson
Sageata Up in the Air regia Jason Reitman.



 Toate articolele despre Premiile Oscar 2010


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Autori diverşi


Alte articole

 Oscar! Viens ici! - Oscar 2010, Andrei Creţulescu
 Premii Oscar, 2010 controversate, ca întotdeauna, Silvia Dumitrache
 Întâlnirea mea cu Mr. Oscar - Oscar 2010, Rozana Mihalache
 The Hurt Oscar - Oscar 2010, Eduard Ţone
 Laureaţii Premiilor Oscar, 2010, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Premiile Oscar 2010


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer