Agenda LiterNet 
Cronici film Shutter Island
What's in your mind? - Shutter Island
Manuela Zipişi
martie 2010
Ecuaţia Scorsese-DiCaprio (The Departed, 2006) pare să funcţioneze din nou în thrillerul psihologic Shutter Island. Ca imagine & sound e un film retro, cadre sepia (pe alocuri), muzică de suspans, cu puncte de crescendo în momentele cheie. Însăşi acţiunea e plasată în anii '50, pe o insulă care nu este altceva decât un imens ospiciu, unde ajung numai cei mai periculoşi nebuni-criminali.
Cu o cravată pe care nu ai cum s-o uiţi prea uşor, DiCaprio intră în scenă în pielea unui agent federal care vine pe insulă pentru a cerceta dispariţia unei paciente. Începe un puzzle pe care, cu reticenţa de rigoare în faţa filmelor cu poliţişti americani, îl poţi crede unul clasic hollywoodian. Asta până când, încet, dar sigur ies la suprafaţă tot felul de imagini şi traume din căpşorul agentului nostru. De unde rezultă că personajul lui DiCaprio, care, apropo, l-a lăsat de mult în urmă pe puştiul sweet din Romeo + Juliet (1996) ca joc actoricesc, e mult mai complicat decât pare la prima vedere. Dar, având în vedere că film american fără clişee americane nu poate respira, apar, pe rând, teoria conspiraţiei, băieţii buni vs. băieţii răi etc.
Realitatea din ospiciul-insulă se confundă din ce în ce mai mult cu visele şi vedeniile agentului Teddy până cade un pic în penibil (prea mult sînge şi îngrămădire de simboluri care cad în desuet).
Suspans, suspans, până la dezambiguizarea anchetei - agentul venit pe cai mari să demaşte atrocităţile de pe insulă nu e decât un pacient prins într-un dublu joc, al lui şi al psihiatrilor care încearcă să-şi dovedească eficacitatea metodei. În acest punct filmul te surprinde plăcut şi, deşi semne există, ele nu sunt chiar foarte evidente.
Cortina nu poate cădea însă fără the end-ul american. Într-un moment de luciditate agentul-pacient îşi dă seama că lumea de dincolo de insulă e un subiect închis pentru el şi că poate deveni periculos pentru cei din jur, aşa că, cu o ultimă sclipire de bun cetăţean se duce de bună voie să fie transformat într-un inofensiv.
DiCaprio din ce în ce mai convingător în partituri complicate şi un Mark Ruffalo (parcă într-un etern rol secundar) care îi dă replica cu brio.
Cu o cravată pe care nu ai cum s-o uiţi prea uşor, DiCaprio intră în scenă în pielea unui agent federal care vine pe insulă pentru a cerceta dispariţia unei paciente. Începe un puzzle pe care, cu reticenţa de rigoare în faţa filmelor cu poliţişti americani, îl poţi crede unul clasic hollywoodian. Asta până când, încet, dar sigur ies la suprafaţă tot felul de imagini şi traume din căpşorul agentului nostru. De unde rezultă că personajul lui DiCaprio, care, apropo, l-a lăsat de mult în urmă pe puştiul sweet din Romeo + Juliet (1996) ca joc actoricesc, e mult mai complicat decât pare la prima vedere. Dar, având în vedere că film american fără clişee americane nu poate respira, apar, pe rând, teoria conspiraţiei, băieţii buni vs. băieţii răi etc.
Realitatea din ospiciul-insulă se confundă din ce în ce mai mult cu visele şi vedeniile agentului Teddy până cade un pic în penibil (prea mult sînge şi îngrămădire de simboluri care cad în desuet).
Suspans, suspans, până la dezambiguizarea anchetei - agentul venit pe cai mari să demaşte atrocităţile de pe insulă nu e decât un pacient prins într-un dublu joc, al lui şi al psihiatrilor care încearcă să-şi dovedească eficacitatea metodei. În acest punct filmul te surprinde plăcut şi, deşi semne există, ele nu sunt chiar foarte evidente.
Cortina nu poate cădea însă fără the end-ul american. Într-un moment de luciditate agentul-pacient îşi dă seama că lumea de dincolo de insulă e un subiect închis pentru el şi că poate deveni periculos pentru cei din jur, aşa că, cu o ultimă sclipire de bun cetăţean se duce de bună voie să fie transformat într-un inofensiv.
DiCaprio din ce în ce mai convingător în partituri complicate şi un Mark Ruffalo (parcă într-un etern rol secundar) care îi dă replica cu brio.
2 comentarii
- SlabutDee, 08.04.2010, 17:59
Nu ma convinge deloc articolul tau, Manuela, nici maniera nervoasa, dar fara vina, de expunere, nici faptul ca nu realizezi cit de mult strici placerea spectatorilor viitori prin povestirea integrala a filmului.
- hmmCrisu, 16.03.2010, 21:58
sincer, nu sunt de acord cu perspectiva asta, conform careia teddy ar fi un bolnav mintal. daca chiar atat voia Scorsese sa transmita, probabil filmul ar fi fost cu mult mai insipid. tocmai faptul ca pe tot parcursul filmului te intrebi cam cine detine adevarul, da tot farmecul. pe de o parte, Teddy pare nebun, pe de alta parte normalitatea e ceva relativ...si totul e posibil. pt mine, filmul are o multime de trimiteri(mi-a amintit pe alocuri de 1984), m-a facut sa ma gandesc la nevoia oamenilor de a avea putere. putere unii asupra altora, putere care e conditionata de detinerea adevarului absolut, de manipulare. pentru mine(poate am intrat prea adanc in nebunia lui Teddy), filmul spune si o poveste a perioadei respective(cine stie? poate si a prezentului) despre cum spalatul creierelor sau pur si simplu manipularea slujeau drept stalpi de sprijin pt rautatea si interesele unora. replica agentului din final mi se pare ca surprinde pur si simplu intreaga esenta a filmului si nu face referire la faptul ca presupusul pacient nu poate trai cu vina a ceea ce a facut, ci pur si simplu e un ultim act de libertate, un refuz de a'si asuma realitatea creata pentru a ascunde interesele altora.
Resurse
Alte articole de Manuela ZipişiAlte articole
O suspendare a realităţii - Shutter Island, Mirona Nicola A beautiful mind - Shutter Island, Lucian Maier O ciudăţenie a unui regizor de geniu - Shutter Island, Anca Grădinariu A must-see! - Shutter Island, Iulia David Expresionism - Shutter Island, Andrei Gorzo Toate articolele despre Shutter IslandSCRIEŢI LA LITERNET
Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.
