Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Portret Petre Nicolae

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Petre Nicolae: Nu pot să muncesc când nu e linişte-n mine!


Marian Rădulescu

martie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Îl ştiu de pe marele ecran, însă - atât ca actor (în Tango de Sławomir Mrożek - Tompa Gábor şi în Visul unei nopţi de vară de William Shakespeare - Alexandru Darie), cât şi ca regizor - a făcut şi mult teatru. L-am văzut prima oară la cinema în 1981, în Croaziera lui Mircea Daneliuc. Apărea mai ales într-una din secvenţele-cheie din acel film-cult de la începutul anilor '80. Era un mustăcios care participa la "jocul cu lingura", amendat ca "imoral" de organizatorul retrograd şi ipocrit al acelei "croaziere" pe Dunăre pe care o transforma în corvoadă. Prin 1984 l-am reîntâlnit în Imposibila iubire de Constantin Vaeni, după Intrusul lui Marin Preda. Juca un om de nimic, un ţărănoi parvenit, un ticălos în "era ticăloşilor" când, spunea Marin Preda, "nulităţile cresc". Tot în acel an avea să primească primul rol de mare întindere: haiducul Ion din Dreptate în lanţuri de Dan Piţa, un fel de Iuda care-şi trădează tovarăşul cu care-i jefuia la drumul mare pe "ciocoi". Făcea un tandem reuşit cu Ovidiu Iuliu Moldovan şi Claudiu Bleonţ. La un moment dat, presimţind că-şi va vinde amicul pe câţiva arginţi, Bleonţ îi dăruieşte o ramă de tablou, spunându-i: "Să n-o vinzi! Să nu vinzi!" Căinţa sa post-trădare e jucată magistral.

Şi a venit "lozul cel mare": Pas în doi, tot în regia lui Dan Piţa, din vara anului 1985. Acolo, Petre Nicolae - căci despre el este vorba - e un strungar: Ghiţă, băiatul de la ţară pe care mama l-a învăţat: "pe femeie, orice-ar fi, să n-o baţi". El e cel mai bun prieten al lui Mihai (Claudiu Bleonţ apare în rolul unui Casanova strungar şi student la seral), cu care a făcut şi armata. Habar n-are ce-i aia poezie - îi va reproşa boemul şi nestatornicul Mihai. E însă consecvent iubirii sale pentru Maria (Ecaterina Nazare), pe care - deşi are un copil din flori - o îndrăgeşte în taină. Iar Mihai o curtează şi el. Se răfuieşte cu tatăl copilului (Iulian, memorabil jucat de Valentin Popescu) - un magazioner parvenit, meschin şi turnător. Şi, după ce-l dă cu capul de pereţi (la propriu!) pe uşuraticul său prieten, ştie că a câştigat-o pe aleasa inimii lui. Toată această pasiune însă îl răvăşeşte: "Vreau piese brute! Vreau să muncesc! Nu pot să muncesc când nu e linişte-n mine!" - va striga atunci când Iulian îl pârăşte la meşter pentru o piesă executată prost fiindcă "a încurcat reperele". A rămas una din replicile emblematice ale filmului.



Prin 1988 a fost Zmeul din parodia muzicală Zâmbet de soare de Elisabeta Bostan. Imediat după 1990 l-am revăzut în Şobolanii roşii de Florin Codre: un cascador, turnător la Securitate ca în Priveşte înainte cu mânie (1993), de Nicolae Mărgineanu. Rolurile de parveniţi şi canalii îi veneau deja mănuşă.

În ce priveşte cele două partituri solide care l-au consacrat (cele din filmele lui Dan Piţa), mi-a povestit că filma, în primii ani de după Revoluţie, un soi de vodevil turcizat din care îmi amintesc numai titlul (şi pe George Mihăiţă, în rol de popă în sutană): Paradisul în direct. Era pe plaja de la Costineşti, alături de câţiva populari actori de revistă, prezenţi cu toţii în distribuţia acelui blockbuster autohton. Un spectator între două vârste, pe care nu îl mai văzuse în viaţa lui, îl recunoaşte. Îl ştia din Pas în doi şi Dreptate în lanţuri. Vine spre el şi-l întreabă: "Cum, dumneata joci alături de ăştia?!" Apoi s-a depărtat dintr-odată, fără să mai adauge nimic. A fost, spune actorul, semnul suprem de recunoştinţă oferit ad-hoc de acel spectator necunoscut pentru rolurile sale serioase de dramă în care îl văzuse.

M-am împrietenit cu Petre Nicolae (născut pe 12 martie 1955) în chiar ziua când ne-am întâlnit - în vara anului 2009 - pe coclauri, în Munţii Căpăţânii. Venise pentru a afla liniştea aceea interioară de care ai nevoie atunci când te apuci de lucru. S-a întâmplat - minunată întâmplare! - că am ajuns în aceeaşi zi la schitul unde vieţuieşte, ca pustnic, actorul-monah Dragoş Pâslaru (aka Monahul Valerian), cu care de câteva ori a împărţit platoul de filmare. Ne-am revăzut apoi la Bucureşti şi am tot stat de vorbă, faţă către faţă sau la telefon, de parcă ne-am cunoaşte de când lumea...



 Toate articolele despre Portret Petre Nicolae


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marian Rădulescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer