Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Cvartet pentru o lavalieră

Cvartet pentru o lavalieră, invitat la Centrul de Introspecţie Vizuală


Comunicat de presă

martie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cvartet pentru o lavalieră - instalaţie coregrafic-sonoră - este invitat la Centrul de Introspecţie Vizuală*, Bucureşti.
Spectacolul va avea loc marţi, 16 martie 2010, ora 19.00.

Vă aşteptăm!

Cvartet pentru o lavalieră a avut peste 20 de reprezentaţii în România şi în diferite festivaluri internaţionale din străinătate, între care Bienala de Dans din Charleroi, Belgia, în noiembrie 2009.


Cvartet pentru o lavalieră
Concept: Vava Ştefănescu
Coautori: Julien Trambouze (artist sonor), Carmen Coţofană, Mihaela Dancs, Farid Fairuz (dansatori)
Sponsor realizarea decorului: MAGNUM
Sponsor: LiterNet
Proiect realizat cu sprijinul AFCN
Producţie independentă 2008

*) Centrul de Introspecţie Vizuală se găseşte pe strada Biserica Enei, numărul 16, sector 1.


"Cvartet pentru o lavalieră e un joc de-a irepetabilitatea actului existenţial. De fiecare dată cînd se găsesc închişi între cei patru pereţi ai cabinei, cei trei dansatori refac un univers al tuturor posibilităţilor. Nimic nu e fixat, totul e compoziţie ad hoc. Există o permanentă tensiune a puterii înăuntrul cabinei telefonice, a echilibrului între genuri/sexe, forţă fizică şi morală, rezistenţă la energia invadatoare a privirii «de dincolo». Tensiune al cărei numitor comun e solidaritatea în izolare şi care se prelungeşte în afara zidului de sticlă, în ochiul receptorului, condamnat la non-intervenţie. Iar sunetul se prelungeşte insidios..." (Iulia Popovici, Ziua, iunie 2008)

Vava Ştefănescu este coregraf şi dansator, trăieşte şi lucrează în România. În prezent este director artistic al CNDB. În 1994 absolvă UNATC, secţia Coregrafie. În 2004 obţine masterul în Cooperare Artistică Internaţională la Paris 8 - UFR Arts (Franţa). Spectacolele sale sînt prezentate pe scenele naţionale şi internaţionale (Londra, Leipzig, Düsseldorf, Hamburg, Hanovra, Paris). Realizează coregrafie pentru teatru-dans, cel mai des în complicitate artistică cu regizorul Mihai Măniuţiu: Uitarea; Intrusa; Experimentul Iov; Pescuitorii de perle de Bizet; 16 lecţii despre dezastrele amorului carnal. Ca interpret şi coregraf participă la mai multe proiecte: Julieta (Viski András); Cîntarea Cîntărilor; O vară fierbinte pe Iza - în regia lui Mihai Măniuţiu; Vinerea lungă (Viski András) în regia lui Tompa Gabor. Cele mai recente creaţii ale sale sînt Solo On-line (Teatrul Naţional Cluj, 2005); Mioritza - instalaţie coregrafică; Cvartet pentru o lavalieră. În 2000 înfiinţează Centrul Multi Art Dans (MAD), o instituţie independentă pentru susţinerea artiştilor dansatori şi coregrafi şi a creaţiei interdisciplinare. Între 1994 şi 2001, e profesor de dans contemporan la Liceul de Coregrafie din Bucureşti şi asistent universitar la UNATC. În prezent conduce ateliere de compoziţie coregrafică în cadrul mai multor festivaluri sau rezidenţe de creaţie.

Julien Trambouze, jurnalist pentru Radio France şi artist sonor, este coautor alături de Nathalie Rubens al piesei sonore Call Me şi autorul instalaţiei sonore pentru creaţia Gianinei Cărbunariu, Multiplex. Între 2002 şi 2006, a fost managerul artistic al galeriei Centrifuj în Franţa.

Carmen Coţofană a absolvit Liceul de Coregrafie Octavian Stroia, Cluj-Napoca şi Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I. L. Caragiale, Bucureşti, secţia Coregrafie. A participat la workshop-uri cu coregrafi importanţi precum: Pal Frenak, Karine Saporta, Donna Uchizono, Mark Tompkins, Carol Brawn, David Zambrano, Vera Mantero şi a colaborat ca interpret cu coregrafii: Sorana Badea, Mihai Mihalcea, Valentina de Piante, Charles Lineham, Florin Fieroiu, Ioana Macarie, Cătălina Gubandru. A colaborat la realizarea coregrafiei unor piese de teatru regizate de: Gianina Cărbunariu, Andreea Vălean, Alexandru Dabija, Radu Nica. Dintre piesele proprii menţionăm: Fiinţe ale mîinilor, Take Five, Free Mesh, Recycle Me; coautor al piesei First Steps, alături de Mihaela Dancs, ce a avut premiera în Explore Dance Festival 2009.

Mihaela Dancs (1974) a absolvit Facultatea de Stomatologie, UMF Carol Davila, Bucureşti (1999). Din 2004 participă la ateliere de dans contemporan conduse printre alţii de Pascal Allio, Florin Fieroiu, Cosmin Manolescu, Eduard Gabia, Rui Catalao, Allyson Green, David Zambrano, Martin Kilvady, KJ Holmes, Ted Stoffer, Martin Sonderkamp, DD Dorvillier, Risa Steinberg, Georg Blaschke, Milton Myers, Katheleen Hermesdorf, Brynjar Bandlien. Colaborează cu coregrafii Pascal Allio, Allyson Green, Cătălina Gubandru, Andreea Căpitănescu, Florin Flueraş, Rui Catalao, Maria Baroncea & Eduard Gabia, Bernard Baumgarten, Vava Ştefănescu, Mădălina Dan. În 2006 creează şi interpretează Reprogramare, un solo parte a proiectului Performing The Body (Artlink), prezentat la MNAC, CNDB şi în Festivalul Naţional de Teatru. Alături de Rui Catalao realizează Coada şoricelului (2007) şi Follow that Summer (2008). În octombrie 2009 piesa Follow that summer este invitată în Platforma Balcanică a Dansului (Novi Sad). În martie 2009 prezintă al doilea solo, Lulu's Room, în festivalul Europe in Motion (CNDB). Realizează împreună cu Carmen Coţofană First steps, piesă ce a avut premiera în octombrie 2009 în Festivalul Explore Dance (Bucureşti).

Farid Fairuz este născut la Beirut dintr-o mamă libaneză şi un tată evreu. De-a lungul vieţii rămîne marcat de povestea de dragoste tulburătoare dintre părinţii săi, care au trăit în clandestinitate vreme de 10 ani migrînd mereu între Turcia, Siria, Liban şi Iordania. După dispariţia tragică a acestora în războiul din Beirut, este adoptat de doi beduini care îl cresc cu lapte de cămilă şi îl educă potrivit credinţelor lor. Fairuz are un comportament diferit de ceilalţi copii de vîrsta lui şi dovedeşte o sensibilitate maladivă. Destinul îi surîde la vîrsta de 11 ani, cînd este înfiat de o bogată familie iordaniană care se ocupă cu atenţie de studiile lui. Astfel Farid Fairuz ajunge să studieze muzica popoarelor arabe, dansul oriental, dansul clasic şi contemporan, iar apoi creează spectacole şi dansează vreme de ciţiva ani în Europa şi Statele Unite ale Americii, fiind privit ca o curiozitate.



 Toate articolele despre Cvartet pentru o lavalieră


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Comunicat de presă


Alte articole

 Privirea din afară - Piesă cu responsabilitate limitată şi Cvartet pentru o lavalieră, Cristina Modreanu
 Galerie foto - Cvartet pentru o lavalieră, Dani Ioniţă
 O fenomenologie a claustrării - Cvartet pentru o lavalieră , Beatrice Lăpădat
 Ultima reprezentaţie din 2009 - Cvartet pentru o lavalieră, Comunicat de presă
 Captivi în propria viaţă - Cvartet pentru o lavalieră, Iulia Popovici
 Toate articolele despre Cvartet pentru o lavalieră


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer