În
Săptămâna aniversară Radio Cluj vă oferim o nouă premieră de teatru radiofonic:
Copilul de Maria Spiess, un spectacol realizat de regizorul Gavril Cadariu cu actorii Teatrului Naţional din
Târgu-Mureş Elena Purea Todoran şi Costin Găvază. Premiera de acum face parte din programul de promovare a dramaturgiei contemporane europene pe care Radio Cluj
l-a lansat acum trei ani şi pe care îl urmăreşte cu consecvenţă.
Am ales piesa
Copilul pentru concizia şi tensiunea scriiturii dramatice care se pretează unei abordări radiofonice. Interpretarea de excepţie a actorilor Elena Purea Todoran şi Costin Găvază decupează două personaje ale zilelor noastre, fără o marcă etnică sau culturală. Regizorul Gavril Cadariu citeşte în piesa Mariei Spiess destinul tinerilor epocii globalizării. Produs al societăţii de consum, depersonalizaţi, incapabili de a mai scrie o istorie personală a cuplului, de a mai da un sens vieţii prin amânarea
sine die a responsabilităţii de a creşte un copil. Copilul este soluţia presimţită de Ea (personajul feminin), refuzată de El, dar poate fi şi semnul imaturităţii personajelor, fantoma care bântuie existenţa lipsită de viaţă a personajelor. Închişi în schema unei vieţi predigerate, personajele Mariei Spiess sunt produsul unei societăţi autosuficiente şi de aceea sterile, în declin. E o lume pe care Maria Spiess nu o denunţă ci ne lasă să o întrezărim, ca pe o dramă surprinsă întâmplător prin deschizătura perdelelor de la fereastra vecinilor.
Maria Spiess este absolventă a Facultăţii de Sociologie (2001) şi Secţiei
Literar-Artistice (1998) din cadrul Universităţii Jagiellone, precum şi a Facultăţii de Regie de Teatru a Şcolii Superioare de Teatru din Cracovia (secţia dramaturgie). Autoarea semnează texte dramatice:
Szafa (Dulapul),
Exit, STOP, No Bar, Ja.txt (Eu.txt), este coautoare a scenariului spectacolului de diplomă al Academiei Teatrale din Varşovia intitulat
Generacja (Generaţia) şi a proiectului documentar
Noclegownia (Adăpost pentru noapte) la Teatrul Powszechny din Radom, bazat pe interviuri cu locuitorii oraşului. Cea mai cunoscută piesă a sa,
Dziecko (Copilul), a fost premiată la Festivalul Eurodrama de la Wrocław în 2004 şi a fost montată pentru Programul I al Radioului Polonez. Radio Szczecin a realizat un spectacol radiofonic după textul ei
Taki Kraj (Aşa ţară), premiat la concursul Radioului şi Televiziunii Szczecin. În 2006, Teatrul "Juliusz Słowacki" din Cracovia a pus în scenă "cvasimusicalul" ei
No bar, în regia lui Jakub Roszkowski. În România Maria Spiess a fost publicată în volumul
Teatru polonez contemporan, în 2008 la editura Art cu piesa
Copilul. De altfel piesa
Copilul a mai fost prezentată publicului românesc ca spectacol lectură în octombrie 2009 la Bucureşti.
Spectacolul de teatru radiofonic este realizat în colaborare cu institutul Polonez Bucureşti. Parteneriatul cu Institutul Polonez Bucureşti este un nou pas în producţia de piese de teatru contemporane în colaborare cu alte instituţii sau
ONG-uri. Radio Cluj a produs până acum în colaborarea cu Centrul Cultural Francez Cluj piesa lui
Jean-Pierre Sarrazac
Cununia morţilor, cu Teatrul Ariel din
Târgu-Mureş Mi se duce bateria de Alina Nelega sau cu Fundaţia Dramafest piesa
Pe mâine de Mihaela Iancu. Toate spectacolele
s-au bucurat de succes la public şi de o mediatizare intensă.
Radio
Târgu-Mureş a fost partener în realizarea înregistrărilor şi a postprocesării de sunet.

ascultă promoul piesei
aici.
Copilul de Maria Spiess,
Regizor: Gavril Cadariu,
interpretează actorii: Elena Purea Todoran şi Costin Găvază - Teatrul
NaţionalTârgu-MureşInginer de sunet: Tiberiu Kacso - Radio
Târgu-MireşRedactor: Oana Cristea Grigorescu
Înregistrările au fost realizate la Radio
Târgu-MureşColaborare Radio Cluj cu Institutul Polonez Bucureşti şi Radio
Târgu-MureşSponsorul producţiei radiofonice
Copilul este Tîrgul Agraria Cluj.
Producţie martie 2010, Radio Cluj
Vă invităm să ascultaţi premiera radiofonică
Copilul de Maria Spiess, duminică 21 martie 2010 de la ora 22 la Radio Cluj (95,6 Mhz) sau online pe
www.radiocluj.ro. Forumul de pe siteul menţionat vă stă la dispoziţie pentru opinii, comentarii, aprecieri.
Coordonatorul proiectului de teatru radiofonic: Oana Cristea Grigorescu.