Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Toy Story 2

Scurt tratat de toyologie - Toy Story 2


Alex. Leo Şerban

Observator Cultural, aprilie 2000
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
De cînd Walt Disney a decis că lumea animaţiei este replica de carton a lumii noastre tridimensionale, nimic nu s-a schimbat, esenţial, în universul Disney. Astăzi, animaţia tridimensională pe computer este o facilitate preluată pînă şi de filmul "tradiţional": actori în carne şi oase joacă alături de "fiinţe" create pe computer, într-o supralicitare a efectelor speciale duse pînă la indistincţie... Pentru Toy Story 2, compania Pixar s-a asociat încă o dată cu Disney. Există însă ceva cu totul nou şi special în această colaborare? Poate că da: pentru prima dată în "istoria" lor, jucăriile sînt înzestrate nu doar cu sentimente, ci şi cu o (miraţi-vă!) metafizică. Toy Story 2, sau: Cînd jucăriile descoperă Creaţia!


Premise

Încă de la primul Toy Story realizat de John Lasseter (1995), amalgamul de genuri a fost o parte a megasuccesului acestei producţii care a revoluţionat animaţia. Ca şi în cazul lui Matrix - film care a adus cîteva inovaţii frapante în zona efectelor speciale -, Toy Story, apoi A Bug's Life (tot o producţie Pixar) au revizitat, cu umor şi emoţie, lumea gata-creată a genurilor cinematografice, punîndu-se - cu efecte speciale de ultimă oră - în slujba celui mai sănătos bolnav al Hollywoodului: Naraţiunea. Departe de a o nega, high-Tehnologia s-a înrolat, cu arme şi bagaje, în armata disciplinată a story-ului tradiţional, recucerind Imaginarul cinefil într-un moment în care acesta dădea semne că s-ar preda armatei adverse (Tarantino & Co)... Este poate semnificativ că "întăriturile" au venit (şi) din partea animaţiei tridimensionale: acest lucru nu demonstrează - încă o dată - decît faptul că tehnologia înseamnă ideologie; pur şi simplu, "se întîmplă" să fie vorba despre aceeaşi ideologie!

Toy Story 2 este parcă şi mai îndatorat acestei (aceleiaşi) ideologii decît precedentul. Mai interesant e însă alt lucru: deşi destinat copiilor & adolescenţilor - publicul-ţintă -, el este mult mai savuros pentru cinefilii de-o anumită vîrstă, care pot identifica nu doar aluziile (evidente) la mitologia stelară a lui George Lucas, ci şi multele referinţe la aproape toate genurile cinematografice "vizitate" de Hollywood - de la westernuri şi musicaluri şi pînă la comediile de situaţie sau thrilleruri. Povestea răpirii lui Woody, păpuşa-cowboy cu vocea lui Tom Hanks, de către un tarantinesc Al McWhiggin - proprietarul venal al supermarketului de păpuşi, căruia îi dă glas Wayne Knight - face, desigur, pandant la povestea precedentă, în care cel răpit era salvatorul de acum, Buzz Lightyear ("sonorizat" de Tim Allen). Dar nu acest lucru contează, pînă la urmă - cel puţin, nu pentru un spectator sofisticat cum se presupune a fi orice cinefil -, ci felul în care fiecare episod al acestei urmăriri cu sufletul la gură pastişează - sau parodiază de-a dreptul - peliculele hollywoodiene aferente. Este o "cursă contracronometru" nu doar pentru salvarea lui Woody (orice copil ştie că el va fi salvat!), ci - mai ales - pentru a "bifa", la milimetru, genurile (re)cunoscute! (Acelaşi lucru se întîmplă, ceva mai puţin isteric parcă, în adorabilul Stuart Little / Şoricelul familiei, cu care Toy Story 2 are multe în comun, vezi mai departe.)

Există o plăcere a Jocului, indeniabilă, în aceste producţii; că este vorba despre plăcerea implicită a "manufacturării" unui produs destinat copiilor sau de plăcerea adulţilor care se joacă bricolînd, postmodern, puzzle-ul scenaristic este, pînă la urmă, mai puţin important. Ce este important este că Lasseter & Co au avut intuiţia - genială - de a "muta" jocul disneyan în însăşi inima (convenţională) a Jocului: în "Toyland"... Toy Story 2 este un scurt "Tratat de metafizică a Jucăriilor".


Demonstraţie

Filmul este o - teoretic, infinită - punere-în-abis a stării de Jucărie. A lui "a fi Jucărie", cu alte cuvinte. Dacă povestea precedentă ne familiariza cu concretul, sentimental-factual, al lumii jucăriilor, acest sequel reuşeşte mai mult: el ne aduce în faţa ochilor abstractul aceleiaşi lumi - planul ei secund.

O metafizică postmodernă, fireşte: "creaţia" este un artificiu, "originalul" este la rîndul lui copie, "profunzimea" e iluzorie... Fără a se vrea o găselniţă "originală", începutul filmului orientează interpretarea în această direcţie: deşi avem impresia că am intrat deja în povestea lui Toy Story 2, sîntem - de fapt - într-un film de televiziune; unul dintre personaje (Buzz Lightyear) este şi colo, şi colo! Este doar primul semn al unei mise-en-abîme continue, virtual incontrolabile... Dacă "filmul-în-film" nu mai este o noutate - nici măcar pentru lumea animaţiei -, felul în care este folosită această convenţie pe parcursul lui Toy Story 2 ne arată clar că nu poate fi vorba (doar) de o soluţie scenaristică întîmplătoare. "Subiectul" filmului lui Lasseter chiar acesta este: nu "întîmplări din viaţa jucăriilor", ci - cum spuneam - "starea de Jucărie într-o lume postmodernă". Sub aparenţele unui divertisment garantat, cu priză la public, se ascunde un (subtil) tratat de toylogie!

Există două scene revelatoare în sprijinul acestei afirmaţii. Prima este o dezvoltare a scenei de la-nceput (a filmului-în-film): Buzz Lightyear nimereşte în supermarketul lui Al şi acolo, pe una din "alei", vede un raft întreg de "Buzz Lightyears"!... îşi dă seama, atunci, că, deşi "prototip" al personajului, nu este decît un obiect printre altele într-o (super)producţie-în-serie. Este "privilegiul" succesului: produs al unei mentalităţi la modă, Buzz Lightyear trebuie să se mulţumească cu statutul de succedaneu. De aici şi pînă la "nivelul" următor nu e decît un pas: un "Buzz Lightyear" de pe raft îi ia locul, continuînd căutarea lui Woody alături de prietenii acestuia... A doua scenă îl aduce în prim-plan pe Reparatorul-de-jucării: acesta se ocupă de Woody "cum scrie la carte", îl coase la loc, îl curăţă, îl revopseşte, "îl face ca nou"! Woody - jucăria-raritate, furată de Al pentru a o vinde, alături de întreaga menajerie "Woody's Round-up", unui muzeu din Tokio - savurează, în acele momente, condiţia unicităţii sale, fiind periculos de aproape de a renunţa la statutul de jucărie "vie" pentru acela de "exponat". Surpriza nu este însă această dilemă (deşi suspansul funcţionează perfect...), ci însăşi apariţia "deus ex machina" a acelui personaj, bătrînul Reparator: este, desigur, echivalentul unui Dumnezeu postmodern, dar - mai mult decît atît - "operaţia" însăşi de restaurare a lui Woody (prezentată în detaliu: un mic moment de antologie) este o neaşteptată "poietică" gîndită să sublinieze - din nou - ideea punerii-în-abis.

Este o metaforă insistentă, generatoare de vertijuri inevitabile. Dacă animaţia tridimensională a ajuns la performanţele actuale, lucrul cel mai spectaculos (şi neliniştitor totodată!) nu este - neapărat - faptul că "poate face orice", ci felul în care vampirizează umanul, producînd o replică artificială, dar perfect identică... în fond, Woody-vorbit-de-Hanks, Buzz-vorbit-de-Allen sau Al-vorbit(-şi-arătînd-ca)-Knight pot fi văzuţi (şi) ca nişte clone ludice, "jucării" din categoria Barbie care contribuie, promoţional, la succesul filmelor de acest tip... Numai că nu sînt "doar" jucării; sînt (şi) efigii ale actorilor respectivi, care se lasă vampirizaţi într-un vertij al aparenţelor ce nu mai disociază umanul de obiectele care-l reprezintă.


Morala

într-una din scenele cele mai palpitante dinspre finalul filmului, Woody o salvează pe Jessie (Joan Cusack) din cala unui avion cu destinaţia Japonia... în caz că am uitat "ce se joacă aici", pe toată lungimea avionului scrie mare: "Far East". Este duelul - obligatoriu - între "the good" & "the bad" din finalul oricărui western, dintre - iată - "Far West" (Woody-the-cowboy & Jessie-the-cowgirl) şi "Far East"! Hollywoodul pare să sugereze, prin această aluzie cît toate zilele, că este de partea valorilor genuine, a tradiţiei, spre deosebire de o Japonie care importă tot - inclusiv "sufletul" civilizaţiei occidentale.

...Nu este oare indecent de ironic? America, civilizaţia-hibrid, produs al importului avant la lettre, "denunţînd" Japonia, ţara unei civilizaţii milenare, pentru "vina" de a fi preluat "modelul american", aclimatizîndu-l la poalele muntelui Fuji-Yama...

Dacă spune cu vehemenţă ceva - atît Toy Story 2, cît şi Stuart Little -, acest lucru se leagă de Tradiţie. Adică de Familie. Numai că este - în ambele filme - o perspectivă mai curînd "politic corectă" (oricum, postmodernă) asupra ideii de "familie". în Stuart Little, Stuart - şoarecele alb adoptat de familia Little - nu simte nici un imbold atunci cînd "părinţii" săi naturali (dl şi dna Stout, şoareci amîndoi) se prezintă la locuinţa soţilor Little, reclamîndu-şi progenitura (se va dovedi ulterior că nici nu sînt părinţii lui adevăraţi!); el ar vrea să rămînă cu familia lui electivă, în sînul căreia se simte iubit... Tot astfel, motanul familiei Little, Ghiocel, va renunţa la "coaliţia" naturală cu cei de-acelaşi sînge - motanii cartierului - pentru a-l salva pe Stuart: el nu este un simplu "şoarece", ci "membru al familiei"! Chiar dacă această poziţie este "contranaturii" ("Un şoarece cu o pisică?!" se strică de rîs Monty, prietenul felin al lui Ghiocel), ea trebuie apărată în numele unor valori care transcend apartenenţa la specie...

Tot astfel, renunţarea lui Woody la gaşca numită "Woody's Round-up" - cei de-un "neam" cu el: văcari din Vest - şi întoarcerea lui la familia de adopţie: la Buzz, Mr Potato Head, Slinky Dog, Rex, Hamm şi - evident - la Andy, prietenul său uman... într-o lume de originalităţi tribale, etniciste, "pur"-rasiale, jucăriile sînt copiile unei lumi ideale, epurate de prejudecăţi. Este morala hollywoodiană a secolului care va veni.



 Toate articolele despre Toy Story 2

Resurse

 Alte articole de Alex. Leo Şerban


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer