Cu toate că îmi plac desenele animate foarte mult, trebuie să recunosc că am tras de mine ca să merg să îl văd şi pe acesta. Titlul
m-a făcut
să-mi scotocesc prin sertăraşele minţii după atâtea alte filme cu dragoni. De la simpaticul, longilinul de zăpadă din
The NeverEnding Story, dragoniţele ca de argint, cu solzii lor strălucitori din
Harry Potter şi
Eragon, până la coloraţii din
Avatar sau fioroşii aruncători de foc din
Reign of Fire, Dragonheart sau
Fire &
Ice. Mereu dragonii apar ca nişte rude ale dinozaurilor, dar cu aripi. Mari, ample, ca de liliac, sau mai mici, nişte accesorii lipite gingaş pe spate. Ei bine,
m-am înşelat. Desenul, foarte bine realizat, alert, ca un film de acţiune, e plin de umor, are de toate pentru toţi, pentru cei mici şi pentru cei mari deopotrivă.
Într-un sat al neînfricaţilor vikingi, fiul şefului cel bătăios se deosebeşte profund de toţi ai lui. Nu vrea să omoare dragoni, aşa cum cere tradiţia,chiar dacă aceştia atacă şi pârjolesc des locul. Ba mai mult, firavul tânăr ajunge
să-şi facă bun prieten exact
dintr-un duşman. Însă când viaţa tuturor e în pericol, personajul numit Sughiţ va şti ce hotărâre să ia.
Este un desen animat al Studiourilor Dreamworks, aşa că nu trebuie să vă mire că veţi vedea un dragon aparte (departe de drăgălăşenia şi pastelul Casei Disney!). Pentru prima dată foarte negru, cu aspect reptilian, cu gură mare, dar cu reacţii comice de căţel. Lucru care se poate explica prin faptul că regizorul Chris Sanders e acelaşi de la
Lilo and Stitch. Veţi vedea, şi dragonul Ştirb (pe numele său), şi micul extraterestru Stitch, au aceeaşi mimică.
Personajele par nişte păpuşi de ceară, culorile sunt mereu calde ca la
Beowulf, foarte alert montat. Filmul e o continuă încântare. Ca de obicei, americanii excelează la partea de documentare. Mii de detalii istorice (bărbile roşcovane împletite ca la Obelix, ciocanele, satul în stup pe coasta falezei, sala focului,cu pereţi înalţi pictaţi la fel de spectaculoase ca în
Lord of the rings, harta ca o tapiserie pe mătase, minunatele ambarcaţiuni lungi de luptă -
drakkare cu pânze pictate umflate în vânt -, aşa cum nu
s-a mai văzut în niciun desen animat) dau savoare poveştii medievale.
Frumos este că, la fel ca în
Avatar (probabil că vom tot vedea asta) este un film despre prietenie între rase, căci dragonul de aici nu este un simplu pet de companie. Sunt câteva clişee din filmele de acţiune pe care le veţi descoperi râzând. Câteva arhetipuri din basme, un grup de tineri cu tipologii din filmele de colegiu (obezul, rebela băieţoaică, tocilarul, ironicii, inadaptatul), dar care intră în arena de antrenament ca în
The Gladiator. O călătorie deasupra apei la fel de frumoasă şi de electrică ca o cursă cu maşinile în deşert din
Star Wars. O mică idilă cu un moment gen
Titanic la provă.
În sală râd copiii mici,dar şi oamenii în toată firea. Şi e perfect. Căci e o lecţie pentru fiecare. Cu mai multe tipuri de dragoni, inclusiv cel mai mare şi mai rău care arată ca un
T-Rex cu aripi, povestea aceasta este despre familie, despre spiritul de comunitate. Cu părţi lirice,cu multe scene emoţionante şi foarte frumoase din punct de vedere plastic, cu o încercare grea şi o luptă decisivă, cu morală. Rotund, pentru că începe şi se încheie cu vocea eroului din off, ca în basme.
Adică de văzut. De preferat în 3D.