Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Festivalul Internaţional de film NexT, 2010

Alexander Hacke şi Danielle de Picciotto - invitaţi speciali la NexT 2010


Comunicat de presă

aprilie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Muzicianul, producătorul muzical, compozitorul de muzică de film şi actorul german Alexander Hacke, una dintre cele mai influente figuri ale scenei muzicale europene underground pe parcursul ultimilor douăzeci de ani, este invitatul special al celei de-a patra ediţii a Festivalului Internaţional de Film NexT, în anul 2010, în care se împlinesc trei decenii de la înfiinţarea grupului german Einstürzende Neubauten.

Alexander Hacke va fi protagonistul serii de deschidere NexT - marţi, 13 aprilie 2010, de la ora 19:00, la Cinema Scala - când va prezenta publicului celui mai important festival de scurt şi mediumetraj din România pelicula regizată de Fatih Akin - Gegen die Wand / Cu capul înainte, câştigătorul Ursului de Aur la Festivalul de la Berlin şi al Premiului Academiei Europene de Film pentru Cel mai bun film în 2004. Compozitor şi interpret al coloanei sonore originale a filmului, Hacke va discuta cu publicul NexT despre unul dintre filmele-cult ale acestui deceniu, precum şi despre impresionanta sa carieră în film şi muzică. Discuţia cu basistul formaţiei germane Einsturzende Neubauten va continua a doua zi - miercuri, 14 aprilie, de la ora 12:00, la seminarul susţinut de Alexander Hacke şi Danielle de Picciotto: Making of Dansul stelelor - în cadrul căruia cei doi vor proiecta în faţa publicului NexT scurtmetrajul produs de Ministerul German al Afacerilor Externe, pe care l-au realizat împreună, şi care marchează împlinirea a douăzeci de ani de la căderea Zidului Berlinului.

Operele de la începutul carierei lui Alexander Hacke includ Borsig-Werke si albumele trupei Sprung aus den Wolken, urmate de crearea trupei Einstürzende Neubauten. În continuare, Hacke a mai colaborat cu Band Mona Mur & Die Mieter şi cu Band Crime and the City Solution. Single-urile sale Wunderbar şi Hiroshima au fost foarte apreciate de presa muzicală şi au cunoscut un mare success internaţional. Începând cu 1992, Alexander Hacke este foarte activ şi în calitate de compozitor de muzică de film, cea mai cunoscută colaborare a sa fiind muzica filmului Gegen die Wand (r: Fatih Akin, 2004). Hacke este, de asemenea, protagonistul documentarului lui Akin, Crossing The Bridge - The Sound of Istanbul (2005). Împreună cu Danielle de Picciotto şi The Tiger Lillies, a creat şi a condus proiectul scenic muzical Mountains of Madness, bazat pe povestirea horror a lui H. P. Lovecraft. Albumul său solo, Sanctuary a fost lansat în 2005. În 2006, Alexander Hacke s-a căsătorit cu partenera sa de foarte mulţi ani, artista americană, Danielle de Picciotto. În 2007, au lansat DVD/CD-ul Das Narrenschiff, un spectacol audio-video pe care îl prezintă în continuare în diverse colţuri ale lumii. Alexander şi Danielle au fost prezentaţi în 2009 în documentarul În Berlin, de Michael Ballhaus/Ciro Cappellari.

Născută în SUA, Danielle de Picciotto a studiat arta în New York şi Bonn, fiind o artistă activă în pictură, desen, film şi muzică. Danielle şi-a expus lucrările la nivel internaţional încă din 1997 - în colaborare cu Institutul Cultural German "Goethe", în Hong Kong, la Milano, Roma, Tokio şi în Mexic. A lucrat şi expus la Staatsgalerie din Stuttgart; Haus am Lützowplatz, Berlin; Strychnine Gallery din New York şi Londra; Janine Bean Gallery, Berlin; Feinkunst Krüger, Hamburg; Gallery AU18 Milano; Moussonturm, Frankfurt. Recent, lucrările ei au fost expuse la Zoo London (2008) şi Berliner Liste (2009) şi au apărut în publicaţii internaţionale precum Disorientation - Art on the margin of Contemporary, The Upset şi All Allure. Danielle a realizat numeroase dvd/cd-uri, spectacole live, animaţii şi compoziţii muzicale. În 1989 a fondat, împreună cu Dr. Motte, Love Parade-ul de la Berlin. În 2009, Ministerul Geman al Afacerilor Externe i-a comisionat lui Danielle un film de 10 minute pe tema: 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului şi cele 12 noi ţări din UE, ale cărui coloană sonoră şi sound design au fost realizate integral de Alexander Hacke, şi pe care spectatorii NexT îl vor putea urmări în cadrul seminarului susţinut de cei doi miercuri, 14 aprilie 2010.

Imagini cu Alexander Hacke şi Danielle de Picciotto, din filmele realizate de cei doi, de la repetiţiile formaţiei Einsturzende Neubauten şi din peliculele regizate de Fatih Akin, Cu capul înainte / Gegen die Wand şi Crossing the Bridge pot fi urmărite la adresa http://www.youtube.com/watch?v=Jo5HMvQxfHs şi pe site-ul oficial al festivalului, la adresa www.nextfilmfestival.ro, într-un montaj realizat de Luiza Pârvu, care conţine imagini puse la dispoziţie de Vlad Ilicevici şi Philip Vogt (Hochschule fur Fernsehen und Film Munchen) şi de Danielle de Picciotto.

Cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Film NexT are loc în perioada 13-18 aprilie 2010 la Cinema Scala, Cinemateca Eforie, Drive In Băneasa şi Mansarda Cărtureşti din Bucureşti. Biletele de 10 proiecţii şi Festival Pass-urile sunt disponibile online prin reţeaua ticketfan.ro.

Festivalul Internaţional de Film NexT se desfăşoară în 2010 sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Margareta a României. Activităţile Societăţii Culturale NexT se încadrează în "Viziunea pe 30 de ani pentru România" a Casei Regale.




 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de film NexT, 2010


0 comentarii

Spacer Spacer