Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Stagiunea concertistică 2010

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Voalul din fildeş sonor al pianistei Elisabeth Leonskaja


Marcel Frandeş

aprilie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Drumul pianistei Leonskaja este un drum de culmi. Pe lângă autodepăşire, exigenţă, pasiune şi inteligenţă, se plasează printre cei mai mari, nu numai astăzi, ci din întreaga epocă: alături de o Clara Haskil sau de un Dinu Lipatti, având în plus modernitatea (Andre Boucourechliev, revista Diapason, Paris).

Am avut marea bucurie de a o asculta la Ateneul Român pe celebra pianistă în cele două Concerte pentru pian şi orchestră (nr. 1 în re minor, op. 15, respectiv nr. 2 în Sib major, op. 83) de Johannes Brahms, acompaniată de Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu, dirijată de Horia Andreescu. Concertele au avut loc la 8 şi 9 aprilie 2010, având alura deschiderii unui mare festival muzical. Spun aceasta pentru că publicul a venit în număr foarte mare, unii ascultând-o pe solistă în ambele seri. Iar emulaţia stârnită de personalitatea acestei pianiste a fost resimţită mai ales în rândul interpreţilor din ansamblul orchestral. Până în ultima clipă, lumea tatona: chiar a venit Leonskaja? Nu numai că a venit, dar, cred eu, pentru cine a ascultat-o, artista a rămas definitiv în Aghartha [1] sufletului.

Elisabeth Leonskaja s-a născut la 23 noiembrie 1945, în Tbilisi, actuala Georgia, dintr-o familie rusă. A fost considerată copil minune. A cântat la 11 ani primul său concert. A studiat la Conservatorul din Moscova, câştigând prestigioase premii la concursurile internaţionale de pian George Enescu, Marguerite Long şi Regina Elisabeta. Ca muziciană, s-a format sub îndrumarea lui Sviatoslav Richter. Din anul 1978, Leonskaja s-a stabilit la Viena. Pianista a cântat cu toate orchestrele importante din lume, sub bagheta unor dirijori precum: Sir Colin Davis, Christoph Eschenbach, Kurt Masur, Christoph von Dohnanyi, Maris Janson, Yuri Temirkanov, Kurt Sanderling şi Horia Andreescu. Elisabeth Leonskaja susţine o activitate camerală deosebită, colaborând cu cvartetele Alban Berg, Borodin, Guarneri şi Artemis. Dintre înregistrările sale, unele au fost distinse cu premii precum: Diapason d'Or (pentru înregistrarea lucrărilor de Franz Liszt) şi Caecilia Prize (pentru discul cu Sonatele de pian de Johannes Brahms). Ea este Membru de onoare la Konzerthaus din Viena.

Elisabeth Leonskaja predă pianul la Conservatorul din Viena. Printre discipolii ei se află şi Markus Hinterhäuser. În anul 2006 i s-a decernat Austrian Cross of Honor, First Class, cea mai înaltă distincţie austriacă, pentru merite deosebite aduse vieţii culturale.

Concertul nr. 1 în re minor pentru pian şi orchestră de Brahms compus în 1858 şi cântat în primă audiţie de însuşi compozitorul în 1861, a fost iniţial gândit ca o sonată pentru două piane. Apoi a încercat să-l transforme în simfonie, iar în cele din urmă a devenit concert pentru pian, păstrând însă ideea că solistul şi orchestra sunt parteneri egali. Într-adevăr, alături de pasajele de virtuozitate pianistică şi de variaţiunile dezvoltătoare, partiturile cornului şi timpanului conţin elemente de mare dificultate tehnică. De la prima interpretare a lucrării până astăzi, aprecierile publicului şi ale criticilor s-au schimbat continuu, până la statutul de capodoperă. Printre interpreţii de renume mondial ai acestui concert se numără: Arthur Schnabel, Arthur Rubinstein, Claudio Arrau, Emil Gilels, Glenn Gould, Radu Lupu, Leon Fleisher şi Krystian Zimerman. Muzica acestui concert a fost folosită ca fond sonor pentru filmul The L-Shaped Room (Camera în formă de L).

Elisabeth Leonskaja, în concertul de la Ateneul Român a cântat acest prim concert de pian al lui Brahms în spiritul tradiţiei interpretative ruse, cea formată de David Oistrach, Sviatoslav Richter ori Emil Gilels, caracterizat prin respectul pentru chintesenţa muzicii. În prima parte, Maestoso, acele triluri fremătătoare la ambele mâini aveau o tensiune copleşitoare:

Leonskaja pare că extrage sunetul din claviatura pianului. Balansul lateral al mâinii drepte avea o frecvenţă foarte mare, dar totodată şi o supleţe ce conducea la sporirea rezistenţei în repetare. Mişcările sale instrumentale, urmând caracterul muzicii, aveau când forţă, când tandreţe, astfel încât tonul ei era pătruns de nobleţe şi generozitate. Alteori, mâinile pianistei păreau că au erupt pur şi simplu dintr-un vulcan, pentru ca în clipa următoare să planeze adâncindu-se din nou în clape cu o lentoarea şi o arcuire cvasi-imponderabilă. Concentrarea sa se îmbina cu trăirea artistică de la primul până la ultimul acord. (Nu pot înţelege nesimţirea unui spectator, lacom de a face o fotografie cu blitzul orbitor chiar în timp ce interpreta se afla departe, în lumea lui Brahms. A fost nevoie de un gest al solistei, care într-un intermezo al tutti-ului, s-a ridicat puţin de pe scaun şi cu arătătorul drept, oscilând stânga-dreapta către bruiant, să oprească fulgerele aparatului foto. Când oare vom învăţa a ne comporta în sala de concert ca receptori de artă! Să nu aplaudăm între părţile unei lucrări, să nu foşnim îndelung staniolul dulciurilor, să nu scăpăm obiecte pe jos, să oprim funcţionarea telefonului mobil, să nu vorbim tare în timpul unui pianissimo, să nu punem mâna pe interpreţi şi să-i conversăm doar fiindcă avem locul într-o lojă vecină cu scena, să nu fugim la garderobă după ultimul acord, fără a răsplăti, când e cazul, artiştii cu aplauze, să nu oferim buruieni de zece centimetri pe post de flori, deoarece solistul dorind să le împartă şefilor de partidă care l-au acompaniat, va da în vileag meschinăria).

În introducerea orchestrală din Adagio, partea mediană a concertului, dirijorul Horia Andreescu a reuşit să inducă sentimentul de împăcare. Întreaga muzică vibra de un profund sentiment religios. De altfel, Brahms scrisese pe partitura primei ediţii a concertului: Benedictus qui venit in nomine Domine (Binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului). Iar divina pianistă, Elisabeth Leonskaja continua firul melodic expus de orchestră cu o timbralitate nepământeană. Superb a fost momentul de descindere melodică în triolete la mâna dreaptă a pianului, susţinută de dilatarea intervalică gradată de la mâna stângă:

În Finalul, Allegro non troppo, s-au putut desluşi acele variate nuanţe ale fericirii din care nu lipseau momentele de umor, fantezie ori lirism pasionat, toate întruchipând glorificarea vieţii. Aceea formulă sincopată a melodiei ascendente a pianului răsuna tonic şi contrastant.

După pauză, a urmat cel de-al doilea Concert pentru pian şi orchestră în Sib major, op. 83 de Johannes Brahms (1881). Densitatea muzicii rezidă aici din gândirea simfonică. Se afirmă pe bună dreptate, că la vremea respectivă era simbolul unui nou prototip de concert în istoria compoziţiei [2].

Interpretarea la pian a temei principale a primei părţi, Allegro non troppo, amintea de forţa interioară a muzicii beethoveniene. De altfel, dirijorul Horia Andreescu a realizat o măiestrită intensificare emoţională, de la prima chemare a cornului, până la amplificările din secţiunea centrală a formei de sonată. Solista serii, pianista Elisabeth Leonskaja a readus în cea de-a doua parte a concertului nr. 2, acel inconfundabil suflu de baladă nordică, tipic muzicii lui Brahms. Tema apare la pian energic:



Un splendid solo de violoncel, o cantilenă plină de poezie, încadrează cea de-a treia parte, Andante, a Concertului nr. 2.

Maniera de a cânta a Elisabethei Leonskaja este aproape imposibil de explicitat din exterior. Şi totuşi pare că ea atinge direct corzile pianului, aşa cum face un cordar când palpează strunele într-o melopee. Palma şi degetele ei plutesc între două atacuri ale duratelor punctate printr-o mişcare continuă, realizând un legato incredibil de frumos. Ea asociază extrem de inteligent un anumit timbru unui motiv muzical, depăşind uneori simpla proporţionalitate directă cu intensitatea sunetelor emise. De aici, rezultă un control nemaiîntâlnit al mijloacelor expresive. Pianul, ca instrument oarecare, devine pianul EI. Frazarea ei este atât de firească încât tensiunea romantică nu este căutată cu tot dinadinsul, dar este 'înmătăsită' în sunetele ce se înlănţuie ca un mozaic perfect.

În ultima parte a concertului op. 83, Allegretto grazioso, pregnanţa melodico-ritmică a ideilor muzicale nu împiedica complementaritatea lor. S-a putut clar decela patetismul inflexiunilor maghiare, dar şi elementul fantastic al muzicii. Chiar şi în concluzia rondo-ului, pasajele sclipitoare ale pianului se încadrau în şuvoiul muzical cu o eleganţă departe de orice virtuozism gratuit.

Un concert memorabil, un festin pianistic romantic, paradoxal apolinic.

Note:
Sageata [1] Agharta, (Argarti) precum Shambala -tărâm legendar, misterios, subteran, antediluvian situat undeva sub Asia, legat printr-o reţea de tuneluri şi de alte continente, unde ar fi trăit şi ar trăi şi acum oameni refugiaţi de pe suprafaţa Pământului (atlanţi, titani, lemurieni etc.), în urma unor cataclisme naturale şi/sau artificiale, având o civilizaţie mult superioară nouă (OZN). www.livinginthelightms.com/in_search_of_shambhala2.html
Sageata [2] conţine patru părţi, în care "arhitectura mişcărilor mediane Scherzo şi Andante conferă ansamblului specificul ciclului simfonic" (Ştefănescu Ioana: O istorie a muzicii universale, vol. III, pag. 501; Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1998).



 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2010


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marcel Frandeş


Alte articole

 Concert de muzică americană la Filarmonica George Enescu, Marcel Frandeş
 Oda bucuriei de Beethoven la Ateneu, Marcel Frandeş
 Tineri pianişti la Ateneu, Marcel Frandeş
 Ultimele acorduri Chopin în 2010, Oltea Şerban-Pârâu
 Din nou despre Jordi Savall, Monica Isăcescu
 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2010


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer