Până la 2 mai 2010, zeci de filme experimentale din avangarda cinematografiei americane vor fi proiectate la Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti. Unseen Cinema: Early American Avant-Garde Film 1893-1941 se numără printre cele mai ambiţioase proiecte de restaurare a unei mostre din preistoria cinematografiei.
Peste 160 de filme, imprimate pe pelicule de 16 şi 35 mm, de la sfârşitul secolului al XIX-lea până în prima jumătate a secolului XX, reconstruiesc începuturile uneia dintre cele mai puternice industrii ale acestui moment.
Până la 2 mai 2010, în Auditoriul Muzeului Naţional de Artă Contemporană (MNAC) vor fi proiectate pelicule experimentale, urmând conceptul iniţial al retrospectivei gândite de Anthology Film Archives. Proiectul, a cărui miză este o revizitare a primelor impulsuri creative înregistrate pe peliculă de unii dintre primii regizori americani, este curatoriat de Oana Tănase. Timp de şapte săptămâni, în fiecare zi - mai puţin luni şi marţi, când muzeul este închis -, amatorii de experimente alb-negru, realizate fie de artişti ai avangardelor, fie de viitori regizori de Hollywood sau de personaje acum anonime, pot merge la MNAC pentru a-şi lua cine-dozele.
Filmele prezentate publicului provin din complicata reţea a colecţiilor. Anthology Film Archives colaborează cu 60 dintre cele mai active nuclee de arhive cinematografice, Museum of Modern Art şi Library of Congress fiind doar câteva exemple.
Unele dintre cele mai perisabile suporturi, peliculele au avut parte de restaurări intensive până să reintre, în format digital, în circuitul cinematografelor şi muzeelor, la o scară pe care autorii filmelor nici nu şi-ar fi putut-o imagina. Scurtmetrajele sunt organizate în şapte categorii, fiecare corespunzând unei etape din evoluţia cinematografiei americane.
Ocolul cinematografiei în şapte săptămâni
Intervalul 17-21 martie 2010 a fost rezervat primelor încercări de îmblânzire creativă a tehnologiei, sub eticheta Ochiul mecanizat fiind prezentate 18 filme. Între 24 şi 28 martie 2010 va veni rândul suprarealismului american. Cele 17 filme din secţiunea Jucăria diavolului merg deja un pas mai departe, printre ele numărându-se una dintre primele ecranizări ale Prăbuşirii casei Usher de Edgar Allan Poe (J.S. Watson şi Jr. Melville Webber, 1926-27) şi primul film regizat de Orson Wells, The Hearts of Age, din 1934.
În următoarea perioadă (31 martie - 3 aprilie 2010) vor fi proiectate 29 de filme, toate având ca numitor comun muzica şi temele abstracte, cărora le este dedicată secţiunea Ritmuri luminoase. Scurtmetrajul care deschide seria îi aparţine lui Man Ray, Le Retour à la raison (1923) conţinând câteva elemente pe care artistul american le-a transformat în mărci de stil: folosirea unor texturi animate şi a fotogramelor. Printre celelalte experimente din zona abstractă se mai numără Anémic Cinéma, un celebru scurtmetraj dadaist pe care Marcel Duchamp l-a realizat sub numele de Rrose Sélavy şi în care îşi exersează jocurile cu primele "rotoreliefuri".
Între 7 şi 11 aprilie, sub umbrela Naraţiuni răsturnate sunt grupate 12 filme reprezentative pentru mutaţiile survenite la nivelul povestirii. Cum la începutul secolului trecut, metropola newyorkeză îşi începea accelerata evoluţie, multe dintre filmele realizate în acea perioadă radiografiază schimbările giganticului organism urban. Între 4 şi 18 aprilie 2010 vor fi proiectate - sub titlul Portretizarea unei metropole - 26 de filme, semnate de regizori mai mult sau mai puţin cunoscuţi, dar şi de autori necunoscuţi.
Ultima oprire: filmul de dans
Penultima săptămână a retrospectivei de la MNAC va fi focalizată tocmai asupra cinematografiei practicate în afara şcolilor şi ierarhiilor. Amatorul ca autor (21-25 aprilie) aduce laolaltă 20 de filme diferite ca stil şi orientare vizuală. Ultima serie de Unseen Cinema, derulată între 28 aprilie şi 2 mai 2010, merge până la începuturile unuia dintre cele mai puternice valuri cinematografice ale secolului XX american, filmul de dans şi extensia lui naturală, musicalul. Printre cele 33 de tiluri selectate pentru Viva la Dance se numără câteva scurtmetraje ale lui Norman McLaren, regizorul-animator care a inventat destule tehnici revoluţionare cât să-şi asigure un loc în istorie.
În plină isterie cel puţin 3D, când mediul devine cel puţin la fel de important ca şi conţinutul, o cură de artă cinematografică din perioadele ei relativ inocente deschide multe piste de discuţie şi gândire despre evoluţia prodigioasă a acestei arte devenite industrie.