Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici diverse

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Henri Cartier-Bresson - un fotograf care a plecat


Alex. Leo Şerban

august 2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
155 momente decisive - Henri Cartier-Bresson


Există doi fotografi pe care-i iubesc dincolo de orice logică, dincolo de orice teorie: Jacques-Henri Lartigue şi Henri Cartier-Bresson. Primul, poet discret al poznelor elegante, al "anilor nebuni" şi al - fireşte - lejerităţii clipei, se plimba deja cu aparatul său prin înalta societate atunci cînd cel de-al doilea abia făcea primii paşi. În lumea sa miraculoasă, doamne în rochii lungi se dădeau pe balustradă, cîini de vînătoare zburau peste pîrîuri şi domni cu joben încercau să ridice zmee... Franţa lui J.-H. L. miroase a patchouli şi flori de cîmp, este brăzdată de limuzine Hispano-Suiza conduse de doamne cu cască de şofer şi se termină undeva, în apropierea marilor oraşe, o dată cu primele siluete proletare.

Acolo unde Franţa lui H.C.-B. abia începe...

Retrospectiva celor 155 de fotografii făcute de Cartier-Bresson timp de aproape o jumătate de secol (de la începutul anilor '30 şi pînă în 1975) dă o imagine completă a talentului acestui imens artist (născut în 1908). Deşi evită facilitatea dispunerii imaginilor în ordine cronologică, optînd pentru ordonarea lor mai degrabă "tematică", expoziţia reuşeşte să oglindească fidel traseul lui H.C.-B. de la experiment la foto-jurnalism. Un traseu care, în ciuda împărţirii pedante între o "primă perioadă", antebelică (influenţată de suprarealism) şi o "a doua", postbelică (marcată de Istorie), este, de fapt, unul fără sincope majore la nivelul imaginii, fiind caracterizat de aceeaşi disponibilitate emoţionată faţă de "darurile hazardului" (el spunea: "Marile fotografii sînt un dar pe care ni-l face hazardul").

Atît în fotografiile de pînă în 1947 (cînd H.C.-B. a înfiinţat, împreună cu prietenul Robert Capa, agenţia Magnum), cît şi în cele de după, ideea "momentului decisiv" străbate peisajele şi portretele. Cartier-Bresson a dezvoltat-o abia în anii '60, într-o prefaţă a albumului de instantanee Images à la sauvette, dar ea poate fi urmărită în toată opera sa. Aceasta înseamnă "recunoaşterea simultană, într-o fracţiune de secundă, a semnificaţiei unui moment şi a organizării formelor care i-au dat acestuia expresia sa proprie." Şi, tot H.C.-B.: "Nu m-a pasionat niciodată fotografia în sine, ci posibilitatea - graţie uitării de sine - de a imortaliza într-o fracţiune de secundă emoţia unui subiect, frumuseţea unei forme." Ceea ce-l face pe Cartier-Bresson inimitabil este tocmai acea "fracţiune de secundă" ce ne restituie "emoţia" şi "frumuseţea" lucrurilor şi oamenilor; paradoxul unei priviri care, tocmai pentru că se "uită pe sine" şi pentru că nu caută "originalitatea" cu orice preţ, ajunge să fixeze - pentru eternitate - clipa care se duce şi, odată cu ea, numele fotografului care ne-a făcut-o vizibilă...

Nu am văzut nimic din opera lui H.C.-B. de după 1975; ştiam că se lăsase de fotografie, revenind la pictură şi desen (între 1927-28 fusese elevul lui André Lhote şi apoi studiase pictura şi filozofia la Cambridge), dar Cosmin Bumbuţ - pe care l-am întîlnit la vernisaj - mi-a spus că a dat peste nişte fotografii din anii '90, care sînt total diferite de ce făcuse în fotografie pînă atunci: imagini foarte grafice, semănînd cu desenele sale. Din expoziţia de faţă mai lipsesc cîteva portrete importante de artişti (Balthus, Roland Barthes, Camus, Cioran, Max Ernst, Valéry...), dar există - pe lîngă cele foarte cunoscute (Colette, Matisse, Giacometti etc) - unele pe care, de asemenea, nu le mai văzusem niciodată şi care sînt formidabile: portretul lui Ezra Pound, cel al lui Truman Capote. Primul este teribil - bătrînul poet "colaboraţionist", cu mîinile noduroase strînse în poală şi părînd că cerşeşte iertarea sau că se apără... Cel al lui Capote, mult mai vechi, îl surprinde pe "copilul teribil" al literaturii americane aşezat moale pe o bancă, în dreptul unor frunze uriaşe, şi compoziţia aceasta - aparent, nonşalantă - are exact acel amestec de luxurianţă feroce şi melancolie decadentă pe care-l ştim din Alte glasuri, alte încăperi.

Şi mai există, în fine, o imagine în care mi s-a părut a-l regăsi, fantomatic, în filigran, pe Lartigue; pare un portret, deşi este un peisaj - un şir de copaci, de ambele laturi ale unui drum de ţară, la-nceput paralel şi-apoi cotind uşor spre stînga şi pierzîndu-se în fundal. Bunul J.-H.L. ar fi imaginat, poate, un aeroplan trecînd razant peste arbori, sau chiar eşarfa unei excentrice Isadora conducînd un automobil decapotabil şi care să plutească, lung, în spatele ei... H.C.-B. nu le-a văzut atunci cînd, "într-o fracţiune de secundă", ne-a dăruit această capodoperă; dar poate că le-a prevăzut - de-aceea, pentru mine, imaginea este plină de-ntreg misterul mental al respectivei absenţe.

(Dilema, ianuarie 2002)


*****


Cu ce am mai rămas de la Solothurn? Cu imaginea lui Henri Cartier-Bresson, "patriarhul Fotografiei" (93 de ani), cocoţat pe acoperişul apartamentului său parizian din Rue de Rivoli (vizavi de Tuileries), încercînd să deseneze şi retrăgîndu-se, "e prea multă lumină..." - în documentarul lui Heinz Butler despre HCB.

(Dilema Veche, martie 2004)


****

Un mod de viaţă


Fotografiile lui Henri Cartier-Bresson te pun în faţa acestui paradox: evidenţa şi enigma sînt coincidente.

"A fotografia înseamnă a aşeza pe aceeaşi linie de fugă capul, ochiul şi inima", spunea el.

Evidenţa; înseamnă, de pildă, să-l fotografiezi pe Matisse într-o cameră sculptată de lumină, în care bătrînul fovist pare un simplu detaliu de decor - la fel ca şi colivia cu porumbei albi.
Enigma; înseamnă să laşi lucrurile să tacă, fără a bruia sintaxa care le-a aşezat în acelaşi cadru.

155 de fotografii care să impună o aceeaşi linie exemplară: mai mult decît un paradox.

Ce înseamnă, de fapt, o fotografie bună (o bună fotografie)?
Întotdeauna îmi spun că e vorba de fructul hazardului - locul potrivit la momentul potrivit.
Sau că, de fapt, nu are importanţă cine declanşează aparatul - de bine ce totul e deja acolo.

(Am şi o mică teorie, care să explice asta: peisajul, spre deosebire de personaj, nu ştie să pozeze - de-aceea trebuie surprins, "capturat" o singură dată: a doua oară nu este niciodată la fel.)

Cartier-Bresson, în 1952, vorbea despre "momentul decisiv": "recunoaşterea simultană, într-o fracţiune de secundă, a semnificaţiei unui moment şi a organizării formelor care i-au dat acestuia expresia sa proprie."

Fotografia, ca haiku.

Dar, de fapt, H.C.-B. nu a aşteptat să ajungă în Asia Îndepărtată pentru a practica acest haiku.
La el, a existat - foarte devreme - intuiţia formidabilă a ceea ce poate face fotografia: captarea "semnificaţiei" şi a "organizării".
Formele preexistă, dar numai momentul - "fracţiunea de secundă" - permite "recunoaşterea" lor.
Un satori.

"A fotografia înseamnă a te elibera, şi nu a-ţi demonstra originalitatea. E un mod de viaţă."

Fotografie după fotografie, portret după portret, peisaj după peisaj - un mod de viaţă.

Şi această insistenţă, o dată cu fiecare definiţie dată, ici şi colo, în momente diferite, a ceea ce înseamnă fotografia.

Ce "înseamnă", de pildă, să fotografiezi grupuri de oameni pe străzi - spre deosebire de peisaje singuratice, funeraliile lui Gandhi - spre deosebire de un şir de arbori, pe Ezra Pound - spre deosebire de o familie proletară, la un picnic pe malul rîului?

Nu este vorba de didacticism aici - "asta înseamnă, iar asta nu"; nu e vorba de importanţă - "asta are greutate, iar asta nu"; e vorba, dimpotrivă, de a "elibera" subiectul de toate aceste lucruri:
De a goni greutatea - pentru a găsi gratuitatea.
De a da la o parte povara Pozei - pentru a descoperi imaginea.
De a surprinde simplitatea evidenţei - pentru a face să transpară enigma.

"Semnificaţia" fotografiilor lui Cartier-Bresson stă în lejeritate şi în transparenţă.
A fotografia: o "linie de fugă".

155 linii de fugă.
Semnate H.C.-B.

(Balkon nr. 10/primăvara 2002)


Resurse

 Alte articole de Alex. Leo Şerban


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer