Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Portret Alex. Leo Şerban

Buenos Aires - Filmul


Alex. Leo Şerban

Revista HBO, februarie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
E clar: oraşul ăsta e ca un magnet de coincidenţe... Dacă cineva ar scrie un scenariu care să se petreacă la Buenos Aires şi ar povesti lucrurile fix aşa cum s-au întâmplat, publicul ar zice că inventează. Eram deja de două săptămâni la Bs. As. când o amică îmi trimite pe mess un copy/paste după un twitter al lui Mungiu (Cristian Mungiu): "Sint in Argentina pentru Saptamina Filmului European la invitatia lui Thierry Fremeaux (sic) dar... nici urma de Alex Leo Serban. Ce sa inteleg?" Pun mâna pe telefon, scot cartela Claro (argentiniană), o pun pe aia românească (Orange) şi-i trimit un sms: "Unde eşti?" Palmdorul nostru era la Sheraton. Locaţie excelentă, dar hotel sub standard după gustul meu (noroc că Mungiu nu e aşa pretenţios). Genul de hotel pentru piloţi şi stewardese - care, de altfel, populau lobby-ul. Comentariul de piţipoancă al subsemnatului, când am văzut camera: "Cum, n-ai nici măcar plasmă!?"

Eu locuisem în primele zece zile - înainte să mă mut în San Telmo, cartierul boem unde locuise şi Chirilov cu doi ani în urmă - în hotel Madero, din Puerto Madero. E cartierul cel mai recent (lucrările au început acum 20 de ani şi încă nu s-au terminat), un nec plus ultra în materie de imobiliare, restaurante de fitze şi hoteluri aşijderea. Clădirile (de peste 30 de etaje) poartă denumiri precum Château sau Le Parc, parcurile propriu-zise sunt variante şi mai austere ale parcului Citroën din Paris, iar hotelul meu putea fi oriunde în lume: aseptic şi minimalist. (şi, da, avea televizor cu plasmă, lol!) Pe televizorul ăla am revăzut într-o seară, exasperat de programele idioate de pe toate canalele (tâmpenia TV e aceeaşi peste tot), Il deserto rosso.

Nu-l mai văzusem de vreo 30 de ani, nu pot spune că primul film în culori al lui Antonioni e dintre preferatele mele... Ceaţa se-ndesea, Monica Vitti (mai mişto blondă, ca-n L'avventura şi L'eclisse, decât şaten-roşcată, ca aici) se plictisea, copilul se-mbolnăvea, eu - şi una, şi alta. De ce dracu' mă uit la filmul ăsta?! îmi spuneam, cu ochii înceţoşaţi. Şi, la un moment dat, am văzut de ce: unul dintre lungile vapoare care străpung ceaţa docurilor Ravennei (parcă acolo s-a filmat, dacă memoria nu mă-nşală) pleca spre Buenos Aires! Când văzusem filmul prima oară, detaliul ăsta îmi scăpase, căci nu-mi spunea nimic; revăzut aici, se-ncărca de un megatonaj afectiv... Acum, dacă cineva m-ar întreba "despre ce e vorba în Il deserto rosso", probabil că i-aş spune, cât se poate de serios: "despre un vapor care pleacă la Buenos Aires".

Pe Mungiu l-am dus în Recoleta (cartierul cel mai opulent), în Palermo (cel mai şic-boutique), în Puerto Madero şi-napoi în Retiro, la restaurantul Juanei M. (pe care am şi cunoscut-o, pe urmă). Apoi Mungiu a plecat, cu Frémaux cu tot (Frémaux e îndrăgostit de Bs. As. - ca şi mine, între timp), a zis că scrie despre faptul că ne-am văzut (= că sunt, de verdad, la Bs. As.!) şi că oraşul e minunat... Eu n-am văzut unde, voi aţi văzut?

După Mungiu am primit vizita Oanei (care lucrează la ICR New York), care a stat mai mult. De Crăciun am fost să mâncăm în Chinatown şi, pe drum, am început să cântăm "şlagărele noastre, toate" - de la Gică Petrescu la Angela, Mirabela şi Loredana... Repertoriul subţiindu-se, am trecut la Marilyn. Tocmai terminaserăm Bye-Bye, Baby (din Gentlemen Prefer Blondes) când, în faţa noastră, ce bulevard credeţi că ne tăia calea? Avenida Monroe!! Ultima întâmplare ciudată s-a petrecut tot în Puerto Madero, cu o zi înaintea revelionului. Mă plimbasem de-a lungul canalului, trecusem peste podul "de la Mujer" (operă a celebrului Calatrava, care seamănă mai mult cu un Concorde luându-şi zborul decât cu vreo "muiere"...) şi, cu ochii în vitrinele restaurantelor, am simţit la un moment dat că mă "ciupeşte" ceva de cap. Am crezut că mă lovise ceva căzut de pe vreun acoperiş, dar nu: era o pasăre! Care, cu ciocul răutăcios, a revenit la atac, ciupindu-mă a doua oară!! Am luat-o la goană, vă jur, precum copiii din The Birds - eram nu doar speriat, dar şi consternat.

A doua zi, de Revelion, am povestit întâmplarea argentinienilor care erau de faţă. Unul m-a întrebat: Era în Puerto Madero? Era să cad pe spate... Unei prietene de-a lui i se întâmplase fix acelaşi lucru, fix în acelaşi loc! I'm telling you - Buenos Aires-ul e ca un magnet. Atrage coincidenţe şi bucăţi întregi din filme.



 Toate articolele despre Portret Alex. Leo Şerban
Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Alex. Leo Şerban


Alte articole

 Děkuji Vám za pozornost, Alex. Leo Şerban, přeložila Jarmila Horáková
 Criticul de film Andrei Rus, al treilea câştigător al bursei Alex. Leo Şerban, Comunicat de presă
 Florentina Ciuverca obţine noua bursă Alex. Leo Şerban, 2013, Comunicat de presă
 Make it there - Bursa Alex. Leo Şerban, ediţia 2012, Cătălin Olaru
 Bursa Alex. Leo Şerban - prima ediţie, 2012, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Portret Alex. Leo Şerban


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer