Radu Rădescu, ansamblul Einuiea & actriţa Crenguţa Hariton lovesc din nou! E vorba, de această dată, de
Umbra lui Caligari, un colaj de gesturi cinematografice expresioniste, rostiri verbale de un
non-conformism percutant - expresie năucitoare a proiecţiei unui univers alienat,
care-şi devorează treptat auditoriul
virusându-l subtil. De fapt, de la prima tentativă de ilustrare sonoră a lui
Faust (cu texte din Bulgakov), parcurgând teribila
Prăbuşire a
casei Usher (cu versuri din
Florile răului de Baudelaire) şi
Cabinetul figurilor de ceară (cu inserturi din
Harun şi Marea de Poveşti de Salman Rushdie şi din scenariul filmului
Ivan cel Groaznic de Serghei Eisenstein), aceiaşi protagonişti ai actului artistic, de la creatorul conceptelor scenice - Radu Rădescu - şi până la
interpreţii-improvizatori ai muzicii
live ce susţine trăirile personajelor filmice: Călin Torsan - flaut drept sopran & tenor, mandolină, George Turliu - voce, kazoo, baglamas, psalterium,
Juan-Carlos Negretti - bongos, darbuka, cinele, accesorii şi Silviu Fologea - chitară, neuitând de
actriţa-magician Crenguţa Hariton, au propus o călătorie fantastică derulată parcă, în întregime, sub semnul
Cabinetului doctorului Caligari.
Umbra lui Caligari reprezintă, la nivel estetic, proiecţia peisajului contemporan în care, devoraţi de propriile pasiuni, sentimente şi angoase, ne zbatem cu toţii, conştient sau
într-o nevinovată şi dezarmantă inconştienţă. Plutirea suprarealistă a textelor Hertei Müller din volumul - tradus magistral de Nora Iuga -
În coc locuieşte o damă, oniricul supradimensionat al fotogramelor originale din filmul
Cabinetului doctorului Caligari, deprimantul vid sufletesc din romanul
Mizeria -
antibiografie de Wojciech Kuczok (în inspirata traducere a lui Constantin Geambaşu), halucinantul
Doppler kafkian adiţionat de Radu Rădescu celorlalte
pre-texte literare şi filmice inedite (tragicul din
The Life and Death of 9413: A Hollywood Extra în regia lui Robert Florey & Slavko Vorkapich, grotescul din
The Love of Zero regizat de Robert Florey & William Cameron Menzies şi oroarea instinctuală din
The Telltale Heart realizat de Leon Shamroy, în colaborare cu scenaristul Charles Klein, după o povestire de Edgar Allan Poe) ghidează spectatorul în acea confruntare cu sine însuşi care ar trebui
să-l trezească la final.
Ghizi deja versaţi pentru un asemenea tip de călătorie, membrii ansamblului Einuiea ştiu să amplifice starea tensională indusă de dramatismul peliculei, aşa cum ştiu şi să comenteze ironic plasticitatea gesturilor exagerate ale personajelor,
mulându-se sugestiv chiar şi pe o privire sau un gest ce pare minor în context dramaturgic. Inserţiile sonore se înscriu pe linia descriptivă a situaţiilor surprinse în cele trei poveşti cinematografice; poate că aş fi preferat ca dramatismul conflictului interior al personajului lui E. A. Poe să fie reliefat mai pregnant ca ilustraţie sonoră, net diferenţiat de subtilitatea portretizării
tragi-comice a lui
Zero. Nu trebuie însă uitat că fiecare versiune a acompaniamentului
live consacră - o dată în plus - unicitatea globală a evenimentului. Fiecare reluare ulterioară a spectacolului îşi va reconfigura propriul set de trăiri, ca potenţial bagaj semnificativ transmis spectatorului care va avea parte, la următoarea vizionare, de un alt
aici şi acum.
Fie ele istorice, horror sau de actualitate (nu doar a epocii în care au fost realizate materialele cinematografice ci şi a vremurilor bulversante pe care le trăim cu toţii), subiectele peliculelor "comentate"
literar-muzical induc o supradoză de fascinaţie căreia e foarte greu
să-i rezişti. Acelaşi
i-raţional nimicitor guvernează, la graniţa cu patologicul, existenţa a ¾ din populaţia planetei; suntem doar actori grăbiţi pe scena unei vieţi de finalitatea căreia ne preocupăm prea puţin, căci mirajul după care alergăm îşi confirmă cutremurătoarea inutilitate doar atunci când ne "doare"...
Cu atât mai mult cu cât ultimele cuvinte rostite de Crenguţa Hariton pe scena Sălii mici a Ateneului Român au fost:
"bine era de nu ştiam
aşa-i mai trist
ne-a văzut un specialist
goi
ne-a pus la geam
cu răbdare şi tutun
ne-a tăiat şi chica
ne-a găsit sănătoşi tun
proşti ca mămăliga"
(Herta Müller)
Ce-ar mai fi de adăugat? Poate doar invitaţia de a (re)vedea pe viu acest nou
spectacol-concept al trioului Radu Rădescu, ansamblul Einuiea & Crenguţa Hariton, faţă de care această palidă consemnare nu face decât să vă introducă în atmosferă.
Foto: Andrei Canache.
