Întoarcerea fiului risipitor - The Wrestler

Nimic nu iubeşte Hollywoodul mai mult decât resurecţia spectaculoasă a unui fost "protejat" hollywoodian care a traversat o perioadă aparent insurmontabilă de întuneric. Şi atunci când renegatul îşi face comeback-ul cu o interpretare atât de devastatoare ca aceea a lui Rourke din The Wrestler, canonizarea printr-o nominalizare la Oscar pare garantată.

Şi, totuşi, pentru fanii credincioşi ai actorului, mult aclamata revenire a lui Mickey Rourke - fost playboy şi style-icon, comparat de faimosul critic de film Pauline Kael cu Marlon Brando - nu vine din senin. A fost anunţată de rolurile superbe din Buffalo 66 al lui Vince Gallo şi Animal Factory al lui Steve Buscemi, în 2000. E foarte posibil să nu vi-l puteţi imagina în postură de travestit, însă scurta lui apariţie din acesta din urmă e una clasică. Mai putem pune la socoteală şi un cameo în filmul lui Sean Penn, The Pledge (2001): daţi-i omului 60 de secunde şi vă va zdrobi inima. Au mai fost partituri modeste dar de impact în Spun, Masked and Anonymous, Once Upon a Time in Mexico (Desperado 2) şi Man on Fire.

Sigur, poate toate aceste prilejuri de a-şi exterioriza talent brut au fost prea puţine ca să atenueze amintirea dureroasă a unor catastrofe precum Double Team, cu duo-ul exploziv Van Damme / Dennis Rodman, Bullet, cu Tupac Shakur, Harley Davidson and the Marlboro Man, cu Don Johnson. Dar această tristă deşirare a fostului copil teribil nu a venit doar pe plan profesional (nebunia temporară l-a împins să respingă rolurile principale din The Untouchables, Highlander, Platoon, Rain Man, Pulp Fiction, Beverly Hills Cop şi Tombstone), ci mai ales pe cel personal: droguri, violenţă, abuzuri contra nevestelor, comportament de divă şi o plăcere masochistă de a-şi desfigura chipul pictural, de înger decăzut, cu lovituri brutale (Rourke a avut şi o carieră deloc neînsemnată ca boxer) şi operaţii estetice dezastruoase.

Însă Aronofsky a pariat pe el atunci când se afla într-un hău atât de adânc, că se părea că nimeni nu va fi în stare să-l mai scoată la lumină. Iar The Wrestler îi datorează totul lui Rourke - fără el, ar fi fost o altă melodramă sportivă cu un erou ruginit care are parte, pentru ultima dată, de o scânteie din fosta-i strălucire. Pentru că şi la Randy, personajul, şi la Rourke, actorul, a fost vorba de măreţie. Cine ar fi putut uita rolurile sale năucitoare, complexe, din Rumblefish sau Angel Heart - nişte lovituri de maestru? Rourke are un dar genuin de a-şi apropia dialoguri şi personajele din perspective nebănuite. Are acea abilitate extraordinară de a transforma chiar şi simplul act al mersului într-o declaraţie de disperare cool. Dar, până la The Wrestler, n-a fost niciodată nominalizat pentru Oscar.

Începutul filmului e unul antologic: suntem luaţi cu binişorul - Aronofsky ne introduce protagonistul filmându-l din spate ca, mai apoi, să ni-l releveze încetul cu încetul, în tot declinul lui: îi vedem trăsăturile abrutizate, fizicul suferind, deformat după ani de masacre voluntare. E o metodă care face şocul mai tolerabil, însă oroarea de a vedea ce a devenit figura care, odinioară, stârnea atâtea fioruri erotice în 9 1/2 Weeks, aproape că te face să-ţi pui mâinile la ochi. Din fostul sex symbol a mai rămas doar zâmbetul, dezarmant de onest, în complet contrast cu ferocitatea carcasei. Delicat / contondent, asta-i charisma Rourke, cea care i-a permis să salveze chiar şi pelicule atroce, făcute în epoca în care executa unul dintre cele mai spectaculoase plonjeuri actoriceşti în abis. Regretul şi însingurarea impregnează fiecare cadru al acestei pelicule despre un luptător de wrestling terminat, care visează la zilele sale de glorie din anii '80 - şi efectul e deseori devastator. E imposibil să nu fii mişcat de felul în care cineastul reuşeşte să transfere într-o ficţiune cinematografică solitudinea lui Rourke, descrisă de el însuşi drept "cea mai mare din lume"... Aţi înţeles bine, pelicula nu e cu Rourke, ci e despre el. Pararelismul între actor şi personajul său e, uneori, aproape jenant (Rourke a scris chiar o parte din dialog). The Wrestler este îmbibat în ruşine, dizgraţie şi o stare de disperare continuă care, finalmente, se dovedesc izbăvitoare. Welcome back, Mickey!

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.