Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Hellboy

Dracul meu drag - Hellboy


Andrei Gorzo

Dilema Veche, august 2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cînd l-am descoperit pe actorul Ron Perlman, în Numele trandafirului, n-am mai fost în stare să fac nimic trei zile şi trei nopţi, după care mi-am scuipat în sîn. Regizorul, Jean-Jacques Annaud, îi alesese pe locuitorii abaţiei pe baza înfăţişării - să-i spunem - speciale, însă, chiar la standardele extraordinare de sluţenie pe care le cultiva filmul, un personaj ieşea în evidenţă: cocoşatul Salvatore, care vorbea toate limbile şi nici una. Era cea de-a doua apariţie a lui Perlman pe marele ecran; el debutase într-un alt film de Annaud, Lupta pentru foc, în rolul unui om din Neanderthal. De-atunci, a mai jucat cu succes în serialul de televiziune Frumoasa şi bestia, unde a întruchipat-o pe Frumoasă (glumesc) şi s-a integrat cu uşurinţă pe Insula doctorului Moreau. Deci, cum arată acest om? Ei bine, în viaţa de toate zilele e departe de-a pune lumea pe fugă (ochii lui albaştri sînt frumoşi şi blînzi), dar e ceva în înfăţişarea lui - fruntea teşită, faţa ce se lăbărţează pe măsură ce coboară - care trezeşte geniul machiorilor. Regizorul Jean-Pierre Jeunet, mare amator de moace cu "m" mare, a apelat la el pentru două filme - Oraşul copiilor dispăruţi şi Alien: Renaşterea. Dar abia acum, pregătit de marele machior Rick Baker, Perlman s-a întîlnit cu rolul vieţii sale; după cum observase personajul său din Numele trandafirului, în amestecul lui de limbi, "il diabolo est ugly comme Salvatore".

Hellboy e un super-erou care se luptă cu forţele răului. Forţele răului sînt reprezentate în primul rînd de porcăriile băloase cu care ne-am obişnuit. Nici un film de azi, oricît s-ar agita regizorul, n-ar putea să regăsească tensiunea ce preceda fiecare apariţie a monstrului din Alien, în 1979. Din fericire, regizorul Guillermo del Toro nu se agită, ci se inspiră din atitudinea calmă a eroului său, pentru care salvarea omenirii e o rutină, ba chiar o sursă de uşor sictir - atunci cînd o nouă arătare greţoasă îi arată limba ei de-un cot. "E doar a doua întîlnire", bombăne el, ca o liceană serioasă plictisită de un coleg prea înfierbîntat. "Fără limbă!" Perlman are multe replici bune şi rostirile lui mormăite sînt de mare efect; adăugaţi nişte favoriţi, un cioc, un trabuc, o piele roşie, o mîndreţe de coadă şi două coarne şi veţi obţine o posibilă definiţie a conceptului de cool, care, întîmplător, coincide cu portretul unui drac. Căci ăsta e Hellboy - un drac scăpat din iad în 1944 (în urma unei ceremonii organizate de nazişti şi oficiate de Rasputin), crescut de un profesor bun la inimă (John Hurt) şi ajuns agent al Centrului de Cercetare şi Apărare Paranormală.

Ştiu, nu pare cea mai serioasă operă de artă realizată vreodată, dar mai răbdaţi-mă puţin. Centrul are un director care, dacă a făcut vreodată cursuri de corectitudine politică, a lipsit la lecţia despre draci, drept care îl ocărăşte pe Hellboy în fel şi chip. Dar, spre final, directorul şi dracul ajung să-şi salveze reciproc vieţile. Urmează un moment de tăcere, în care Hellboy încearcă să-şi aprindă trabucul cu bricheta. Fostul său detractor se repede la el şi-l ceartă - cum îndrăzneşte să strice un trabuc? Nu ştie că se foloseşte un chibrit, pentru a păstra aroma? Îi aprinde ţigara. Hellboy îi mulţumeşte. Noul său prieten îi mulţumeşte şi el. Şi-atunci am simţit un nod în gît. Nu mai plînsesem de mult la cinema, dar acum asistam la naşterea unei prietenii virile care, îmi place să cred, ar fi primit chiar şi binecuvîntarea lui John Huston. Şi filmul nu se terminase; încă mai trebuia să aflu ce se va alege din dragostea lui Hellboy pentru o colegă de serviciu (Selma Blair) care, cînd se enervează, se transformă într-o flacără. Imaginea unui Hellboy gelos, spionîndu-şi marea iubire de pe acoperişuri, are ceva din patosul vechiului Frankenstein, dar Perlman se ridică deasupra masochismului în care se lăfăia Boris Karloff, interpretul Creaturii: e un dur înciudat pe el însuşi - ştie cît e de caraghios, un drac în toată firea aruncînd cu pietre în rivalul său. Cînd ea moare şi el o ia în braţe şi ia legătura, telepatic, cu iadul, cerînd înapoi sufletul iubitei, că altfel vine peste ei şi e de rău, iar am simţit nodul ăla în gît. E ridicol? Nu şi-n cazul unui drac cuprins, la propriu, de flăcările iubirii. În epoca noastră ironică, l'amour fou pare să se fi baricadat pe scena operei, dar anumite cupluri cinematografice - ciudate, ce-i drept: King Kong şi blonda lui, E.T. şi băieţelul Elliott, Hellboy şi femeia lui focoasă - întotdeauna au avut acces la el.



 Toate articolele despre Hellboy


0 comentarii

ÎN PROGRAM

Digi Film
Miercuri, 03.05.2017 - 23,30
Film Cafe
Sâmbătă, 29.04.2017 - 22,00
Duminică, 30.04.2017 - 15,55


Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 HELL'S ANGEL - Hellboy, Andrei Creţulescu
 Un film amuzant, cu o reclamă neconvingătoare şi plicticoasă - Hellboy, Iulia Blaga


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer