Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Articole diverse

Pur şi simplu John McLaughlin în concert, 2010


Virgil Oprina

TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Marele muzician american John McLaughlin ne arată de fiecare dată, neobosit, unde poţi ajunge atunci când eşti ceea ce faci, prestaţia lui scenică fiind întotdeauna ireproşabilă. Ceea ce continuă să uimească este de unde găseşte acest muzician energia de a susţine un discurs solistic aflat tot timpul la cota cea mai înaltă de viteză, de expresie şi de conţinut.

Contrapunctul (care merge în răspărul vieţii sociale a bucureşteanului în aceste luni) este figurat de numărul mare de concerte cu capete de afiş venite din cea mai înaltă zonă a muzicii rock, pop sau jazz. Asistăm, practic, la o adevărată avalanşă de evenimente care, atât cantitativ, cât şi calitativ, ar fi putut să umple - doar cu cele programate în lunile mai şi iunie - calendarul de peste un an din perioada 1995 - 2000. Diana Reeves, AC/DC, John McLaughlin, Eric Clapton sau Elton John sunt astfel doar câteva dintre personalităţile artistice care vor constitui, în context, un balans al normalităţii.

Deşi a mai putut fi văzut şi ascultat în alte trei concerte susţinute anterior şi chiar într-o transmisie în direct pe postul TV Mezzo de la Paris cu doar două zile înaintea concertului de la Bucureşti, la care putem adăuga pragul ridicat de aşteptare normal pentru un artist de talia sa, John McLaughlin a produs din nou impresii puternice, marcând noi repere emoţionale pentru publicul prezent în Sala Palatului.

Având alături o trupă de muzicieni situaţi în aceeaşi zonă înaltă de comunicare artistică, McLaughlin a fost acelaşi şi totuşi altul. Tehnic vorbind, modul său de a surprinde prin lansări armonice care te proiectează din bucurie în perplexitate ar putea fi prins (poate) într-un algoritm stilistic. Ceea ce continuă să uimească este de unde găseşte acest muzician energia de a susţine un discurs solistic aflat tot timpul la cota cea mai înaltă de viteză, expresie şi conţinut, fără a da senzaţia că drumul ideilor sale se va încheia vreodată?

Cvartet de jazz de tip clasic

Impresia lăsată de McLaughlin alături de Gary Husband (intrumente cu claviatură şi tobe) - colaboratorul său permanent, muzicianul responsabil cu tipul de trăiri diametral opuse Marelui John, Mark Mondesir (tobe) - felin, luxuriant şi solid ca o stâncă şi Etienne Mbappe (chitară bas) - chintesenţa culturală a muzicianului de jazz afro-american, a fost aceea a unei formaţii camerale de tip clasic. Estetica lor muzicală a avut ceva din aromele târzii ale vinului vechi, ne aminteau de Alban Berg Quartett, de exemplu, sau de aerul fierbinte şi în acelaşi timp tăios, degajat de versiunile concertistice perfecte şi incandescente ale Cvartetului Belcea - asta pentru a ne păstra într-o zonă de referinţă cât de cât cunoscută.

Esenţă a simplităţii, John McLaughlin este genul de artist care pune în umbră laudele cronicarului. Nu pentru asta face el muzică. Pe lângă faptul că este un mod de viaţă parcă nesupus îmbătrânirii în ceea ce îl priveşte, McLaughlin vorbeşte lumii cu seninătate şi eleganţă prin intermediul notelor enunţate în sensul unei vorbiri pasionante. Fraze fie extrem de lungi, fie nedumiritor de scurte sunt tot timpul rodul unei gândiri pozitive, luminoase, pline de sens.

În concertul său n-a fost în niciun caz vorba despre o lină şi alienantă mângâiere pe frunţi obosite. Una dintre piese ne-a oferit la un moment dat o mostră răvăşitoare de acid-funk, care, chiar dacă pornită dintr-o clasică celulă ritmico-armonică de blues, nu s-a sfiit să se altoiască inclusiv cu percusive trimiteri hip-hop. Solo-urile au curs în permanenţă într-un dialog care aduna tot ceea ce poate fi mai bun din lecţia perfect învăţată şi susţinerea unei înalte tensiuni scenice.

Aşa a fost. Nici nu mai contează dacă a fost sau nu vorba despre Cel mai Tare Concert al Anului!!!. Ascultându-i pe cei ca McLaughlin, expresia de mai sus pare bună doar de dat la politicieni. Cadou.



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Virgil Oprina


Alte articole

 Succesul artiştilor români la Roma şi Arezzo. Povestea Festivalului ICon Arts, la 20 de ediţii dedicate excelenţei în muzică şi arte contemporane, Comunicat de presă
 Muzica, un pod peste abis - de la Oliver Sacks la Giorgio Fabbri, Anca Mureşan
 Primul turneu de muzică clasică persană din România - Comorile Persiei, 2017, Comunicat de presă
 Greii muzicii uşoare româneşti, Marian Rădulescu
 In memoriam Nicolae Licareţ, Marcel Frandeş
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer