Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  French Lieutenant's Woman

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Iubita locotenentului francez - Pariul unui film după Fowles


Radu-Ilarion Munteanu

martie 2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Să faci un film după un roman al lui Fowles e o întreprindere mai riscantă decât după Fahrenheit, a lui Bradbury şi chiar a ecraniza Război şi pace. Nu numai pentru că pe romancierul britanic nu prea ai de unde-l apuca, chiar la nivel literar. In felul său, e mai înşelător ca Eco.

Magicianul şi Colecţionarul (acesta din urmă cu un Lawrence Harvey generos) se raportează la modelele literare aproximativ în maniera în care Numele Trandafirului (altfel remarcabil, luat în raport cu sine însuşi) o face vis-à-vis de sursa omonimă. Păstrând, fireşte, absolut toate proporţiile. Totuşi, filmul făcut după Iubita locotenentului francez e un pariu câştigat.

Beneficiind de unul din cei mai rafinaţi membri ai curentului free cinema, Karel Reisz (născut în Cehia), dar mai ales de un foarte mare scenarist, dramaturgul Harold Pinter, creatorii găsesc o soluţie, am zice homeopatică. In sensul propriu, nu al unei diluţii infinite. Filmul relatează povestea de dragoste care evoluează între protagoniştii unui film care se face după...romanul lui Fowles.

Schema filmului în film este, aici, nu un act de autoreflexivitate de tip hollywoodian, ci un artificiu de compoziţie, mai organic decât în Stuntman, făcut cu doi ani în urmă în America, de Richard Rush. Ceea ce permite o înlănţuire a celor două poveşti, cea dintre actori şi cea dintre personaje. Inlănţuire, conjugare, complementaritate, echilibru. Dublată de povestea secundară, povestea ecou, între actorii distribuiţi în rolurile secundare, aceea exclusiv cu rol de reper. Relaţia între actori merge pe un contrapunct sensibil cu cea dintre personajele romanului, până la a schimba finalul ambiguu al romanului, final motivat şi semnificativ.

Filmul din film, filmul după Fowles are happy end, nu mai puţin motivat. Ambiguitatea finalului se transferă abil romanţei dintre actori, dând finalului exterior o caligrafie şi un parfum oportune. Această structură bicomponenţială a filmului o înlocuieşte pe cea multiformă a romanului, aprioric de nefilmat. O ambiguitate perfect controlată în locul uneia esenţiale, intrinseci şi fără echivalent în afara literaturii. O soluţie speculativă, dar care funcţionează.

Cât despre actori, odată aleşi, succesul artistic era garantat. Meryl Streep joacă cu acurateţe o Sarah Woodroof picturală, lipsită de misterul personajului literar (în acord cu filmul din film) şi o actriţă contemporană de reală bogăţie interioară (consonant cu filmul însuşi), iar Jeremy Irons sugereză cu subtilă autenticitate o dublă frustrare dozată farmaceutic.

Am văzut filmul pentru prima dată în toamna lui ’89, pe o copie netradusă. Specificul febrei video din acei ani punea, oarecum aleator, o distanţă între ochii avizi şi unele filme. De la această distanţă, am conservat, cam un sfert de film, impresia unei lunecări reversibile în timp, între epoca victoriană şi un contemporan vag. Chiar dacă o mai târzie conectare la realitatea filmului a estompat această primă impresie, abia acum realizez că ea reprezintă un subtil compliment la adresa realizatorilor.

Cât despre final, am fost subiectul unui efect proustian invers. Citindu-l, la vremea primei adolescenţe pe Pitigrilli, o scenă standard a poveştilor de amor, iubita ce te părăseşte, spărgând o fiolă din parfumul ei personal de rama uşii, comentată la rece de autor, deci cu eficacitate emoţională implacabilă, mi-a intrat forţat în stocul de senzaţii proustiene. Iar prim planul perucii personajului Sarah, pe care Anne, colega, actriţa, iubita ce-l părăseşte pe actorul jucat de Irons, i-o lasă ca amintire, mi-a adus, irezistibil, în nări, parfumul vechii pagini din Pitigrilli. E acest moment alt compliment adus filmului onorat cu premiul Academiei Britanice de Film si TV (faţă de care Oscar-ul e o biată clanţă de uşă), conjugat cu prima impresie de călătorie în timp.

Fişa tehnică :

French lieutenant’s woman, 1981
Regia : Karel Reisz
Cu : Jeremy Irons, Meryl Streep



 Toate articolele despre French Lieutenant's Woman


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Radu-Ilarion Munteanu


Alte articole

 Îndrăzneţ şi reuşit - The French Lieutenant's Woman, Doinel Tronaru


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer