iunie 2010
Festivalul Plai, 2010
Vă mai aduceţi aminte de ediţia din 2008 a Festivalului Plai? Vă mai aduceţi aminte de Mariza? Cu siguranţă că da. Fado-ul portughezei ne-a încântat pe toţi, într-un recital tulburător, incitant şi emoţionant deopotrivă. Mariza a fost probabil cea mai de succes poveste de până acum a Festivalului Plai - iar pentru cei care au rămas sub impresia concertului din urmă cu doi ani, Plai 2010 vine cu o mare surpriză: fadista care "desenează lacrimi în orice limbă" - Mísia.

Mult mai tradiţională decât Mariza, Mísia este considerată una dintre cele mai bune voci ale fado-ului din istorie, o demnă urmaşă a Amaliei Rodriguez. Un pionier, un spirit liber - Mísia este mai mult decât o simplă interpretă. Mísia este cea care duce tradiţia portugheză mai departe, este o adevărată ambasadoare a muzicii recunoscută în întreaga lume, mărturie în acest sens stând toate ordinele, distincţiile, medaliile şi premiile pe care le-a cucerit.

Viaţa Mísiei a fost conturată de călătorii muzicale, poetice şi geografice - o necesitate pentru un artist care a crescut în nonconformism şi exuberanţă, sub influenţa a două culturi: cea a tatălui (liniştea culturii portugheze burgheze) şi cea a mamei şi bunicii (lumea artistică spaniolă). Şi-a petrecut copilăria în Porto, oraşul în care s-a născut. Acolo a cântat prima dată fado, pentru muncitorii care veneau la Casas de Fado. În adolescenţă, s-a mutat la Barcelona, începându-şi cariera în legendarele cabarete de la Paralelo (un fel Broadway al Cataluniei), într-o perioadă în care costumele kitsch, machiajul strident, într-un cuvânt, stilul pompos, erau în vogă. Mai târziu, s-a mutat la Madrid, un oraş al vieţii de noapte, unde apare în primul spectacol adevărat şi cântă la TV în fiecare dimineaţă cinci cântece din vastul repertoriu pop internaţional.


După o perioadă de experimentări (fără să decidă cum anume să îşi exprime vocaţia artistică), Mísia, care nu a uitat fado - gen muzical emblematic al adolescenţei sale, în atmosfera întunecată şi promiscuă de la Casas de Fado, cu un public de toate genurile -, a decis să se întoarcă acasă. S-a stabilit în Lisabona cu un scop foarte clar: să îşi cânte propriul fado. Pentru prima dată în viaţă, a ştiut foarte clar ce vrea să facă.

Când a ajuns în Lisabona, a început să descopere ostilitatea celorlalţi faţă de fado, care a început odată cu căderea dictaturii lui Salazar. Fado a fost folosit de autorităţi ca instrument de propagandă, represiune şi manipulare mentală a populaţiei. În afară de câteva mari poeme, cântecele transmiteau etosul unui popor portughez supus, sărac şi lipsit de ambiţie, dar mulţumit. Aşadar, Mísia s-a aflat în faţa unei formidabile încercări. A început să cerceteze fado, să facă un inventar al cântecelor, căutând piese fado tradiţionale şi contactând poeţi pentru a le cere să scrie noi versuri. A reintrodus vioara şi acordeonul, caracteristice fado-ului de pe străzi pe care îl auzise din copilărie, introducând şi acompaniamentul cu pian al saloanelor aristocratice ale secolului al XIX-lea. Mísia este cea care, cu eforturi uriaşe, a reuşit să reconstruiască în întregime, din punct de vedere estetic, genul fado, atât ca substanţă, cât şi ca formă.

Încă de la început, Mísia a avut duşmani. Aripa de stânga a acuzat-os-a concentrat pe partea conservatoare a genului, în timp ce tradiţionaliştii îi dezaprobau mesajul şi imaginea, la fel ca şi colaborarea sa cu poeţi cunoscuţi pentru implicarea lor politică. În pofida acestor atitudini, Mísia a perseverat, fiind dedicată viziunii sale. Fără a sta mult pe gânduri, trecând peste toate criticile şi riscând să fie izolată, Mísia a deschis noi căi în fado, fiind un pionier al genului.

Primele succese le-a înregistrat dincolo de graniţele ţării: în Spania şi Japonia, apoi în Franţa şi Germania. Mai târziu, a început să devină cunoscută în întreaga lume, dezvoltând o bogată carieră internaţională. Din 1993 a devenit al doilea artist, după Amalia Rodriguez, care a dus fado pe scenele mari ale lumii şi chiar a triumfat în locuri în care fado nu ajunsese până atunci.


De la primul album scos de Mísia, reacţia publicului a fost una entuziastă în faţa creativităţii fără seamăn a muzicii portughezei. Proiectele sale au primit recunoaştere largă, iar vânzările au crescut rapid. Mísia a adunat premiu după premiu. Al doilea album al său, Mísia Fado, a fost lansat în Japonia, Coreea de Sud şi Spania. Tanto menos, tanto mais a obţinut premiul Académie Charles Cros. Garras dos Sentidos s-a vândut în 250.000 de exemplare. Pentru prima dată, acordeonul, vioara şi pianul se auzeau împreună în cântece fado. Ritual, un tribut adus artiştilor de la Casas de Fado, a acoperit un repertoriu de cântece populare. După lansarea albumului, Mísia a adus fado, pentru prima dată, pe legendara scenă de la Papal Palace, la Festivalul de la Avignon. Mai târziu, albumul Canto a marcat o depărtare de fado, bazându-se pe muzica instrumentală a chitaristului şi scriitorului portughez Carlos Paredes. Un cvintet de coarde a completat albumul, care a câştigat Critics' prize în Germania. Drama Box a fost cu adevărat un album plin de pasiune, incluzând tango, bolero şi fado, Mísia avându-le ca invitate pe Fanny Ardant, Miranda Richardson, Ute Lemper, Carmen Maura şi Maria de Medeiros.

A fost recompensată, de-a lungul timpului, cu Medalia Ordinul de Merit al Portugaliei, Marea Medalie Roşie a oraşului Paris, Ordinul Artei şi Literelor din Franţa, Premiul Criticilor Muzicali din Germania, Premiul Festivalului Internaţional de Film de Artă şi Pedagogic, Marele Premiul al Academiei Charles Cros şi multe altele.

Aceasta este, pe scurt, Mísia. Ea va veni la Timişoara, să-şi deseneze lacrimile pe scena de la Plai, în ziua de sâmbătă, 11 septembrie 2010. Va fi un concert pentru cunoscători şi pentru profani deopotrivă - deoarece muzica Mísiei se adresează tuturor, fiind la fel de tulburătoare.

Apariţia Mísiei la Festivalul Plai din Timişoara va reprezenta şi momentul lansării în România a celui mai nou material discografic al acesteia - dublul album Ruas. Un dublu album complex, complet, unde ne sunt prezentate străzi (asta înseamnă "ruas"): străzile vieţii, străzile tristeţii, străzile iubirii, străzile absenţei, străzile tuturor străzilor, străzile destinului, străzile fado - străzile pe care ne mişcăm fiecare dintre noi, până la ultima suflare. Străzile - aceste locuri de trecere, de întâlnire şi de despărţire, pe care le traversăm zilnic încercând să ne trăim viaţa.

În primul CD al albumului, Lisboarium, Mísia a visat la Lisabona de departe, gândurile sale fiind încărcate de saudade - acel sentiment unic, intraductibil, pe care doar fado-ul portughez poate să-l exprime; singurătate, tristeţe, melancolie şi dor deopotrivă - acea saudade pe care Mísia o resimţea după trei ani petrecuţi în Paris. Albumul reprezintă un inventar subiectiv al oraşului, o alegere a cântecelor şi poemelor, care povestesc şi reflectă această lume urbană şi îi pătrund secretele. Genul principal este fado, fiind explorate două alte sunete specifice Lisabonei: Marchas de Lisboa şi lamentările capo-verdiene atât de similare fado-ului în problemele pe care le tratează. Al doilea CD al albumului & Tourists, reflectă călătoriile care au format şi modelat sensibilităţile muzicale ale Mísiei de-a lungul a 20 de ani. CD-ul aduce împreună munca artiştilor din culturi muzicale diferite, dintre cele mai neaşteptate, fiecare cu sensibilitatea, experienţele şi traiectoria sa distinctă. Fie că se îndreaptă către Nine Inch Nails (Hurt), Joy Division (Love will tear us apart), cântăreţul de flamenco Camaron de la Isla (Como el agua), Barbara (Attendez que ma joie revienne - Wait for my joy to return), Dalida (Pour ne pas vivre seul - To not live alone), Cuco Sanchez (Fallaste corazon) sau Peppe Servillo (Avion Travel), cu un cântec napolitan ori colegi de breaslă cu care cântă în duet (Agnčs Jaoui, Kudsi Erguner sau acordeonistul Daniel Mille) sau doar se alimentează cu piese din repertoriul lor, Mísia înaintează pe calea pe care a ales-o, explorând noi orizonturi modelate de aceleaşi sentimente ca şi fado şi reamintindu-ne că, deşi există nenumărate genuri muzicale, în final, există un singur cântec: cântecul sufletului - un cântec universal.

Festivalul Plai 2010 este organizat Asociaţia Culturală Sunet Ambianţă Timişoara şi Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Forumul Cultural Austriac şi Consiliul Judeţean Timiş.

Bilete pentru ediţia din 2010 a Festivalul Plai deja pot fi achiziţionate on-line de la http://www.myticket.ro/Myticket.ro şi Ticketpoint.ro, precum şi din reţeaua Magazinelor Diverta. Preţul biletelor până în data de 20 august este de 30 lei pentru ziua de vineri, 10 septembrie şi 35 lei pentru ziua de sâmbătă, 11 septembrie. Preţul unui abonament achiziţionat până la această dată este de 60 de lei.

După data de 20 august 2010, preţul biletelor (inclusiv cele achiziţionate la poartă) va fi de 40 de lei pentru ziua de vineri, 10 septembrie şi 45 lei pentru ziua de sâmbătă, 11 septembrie. Preţul unui abonament achiziţionat după 20 august este de 75 de lei. Menţionăm că duminică, 12 septembrie 2010, accesul la Festivalul Plai va fi gratuit, pe baza abonamentului sau a unui bilet pentru ziua de vineri sau sâmbătă.

Pentru a-şi asigura participarea la Festivalul Plai din 2010, îi sfătuim pe toţi doritorii să îşi achiziţioneze biletele în perioada de pre-sale (până în data de 20 august 2010), beneficiind astfel şi de preţul mai mic. De asemenea, companiile doritoare să cumpere un număr mai mare de bilete pentru angajaţii lor sunt rugate să ia legătura cu noi pentru detalii şi oferte speciale.


Resurse web:

http://www.misia-online.com/
http://www.myspace.com/misiaonline




0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus